Fostul premier PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, după şedinţa conducerii liberale, că, în opinia sa, sunt şanse mai mari de 50% ca „lucrurile să rămână în impas şi să continue criza”, anunță Mediafax. „Pe actualele propuneri pe care noi le avansăm nu cred că putem ajunge la o soluţie de ieşire din impas.
Mai degrabă cred că sunt şanse aş spune mai mari de 50% ca lucruile să rămână în impas şi să continue criza”, a spus Tăriceanu. Conducerea PNL a aprobat, astăzi, prin vot, o rezoluţie prin care este reconfirmat mandatul de negociere în USL privind structura Guvernului al preşedintelui formaţiunii, Crin Antonescu, au declarat surse liberale.