Pagina 3576

Mii de titluri la dispoziția timișorenilor, în cadrul Bookfest 2015. Vezi unde are loc și care este programul FOTO

0

bookfest2015 (1)

Salonul de Carte Bookfest și-a deschis porțile, la Timișoara. Începând de astăzi și până sâmbătă iubitorii de lectură își pot alege din cele peste 20.000 de volume puse la dispoziție de expozanții din acest an. Cât despre prețuri, acestea sunt mult mai mici față de cele găsite în librării sau în magazine.

La deschiderea oficială au fost prezenți viceprimarului Dan Diaconu, Mihai Mitrică, directorul Salonului de Carte Bookfest și Florica Chiriță, directorul general al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. (CCIAT). „Acest eveniment este benefic pentru Timișoara mai ales în contextul în care orașul se află în competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Sperăm să vină cât mai mulți timișoreni la salonul de carte”, a spus Dan Diaconu.

Cărți în limba română, maghiară, engleză, cărți de beletristică, de artă, istorie sau culinare – toate se găsesc la Bookfest și sunt vândute la prețuri cuprinse între 3 și 100 de lei. „Mi se par foarte bune prețurile, mai ales că în librării cărțile sunt vândute și la preț triplu. Mă bucur că pot să îmi îmbogățesc biblioteca”, ne-a spus o timișoreancă.

Doi tineri veniți din Iași participă pentru prima dată la Salonul de Carte Bookfest. Cristian și Eusebiu și-au aranjat frumos standul plin cu cărți religioase. Timișorenii își pot cumpăra diferite cărți de rugăciune, Biblia sau Liturghia. Tinerii ne-au spus că volumul „Ajutor, mă plictisesc în biserică!” a atras cele mai multe priviri. „Este o carte foarte frumoasă. De multe ori oamenii merg plictisiți la biserică și nu ascultă ce spune părintele, dar e important ca la biserică să mergi cu un alt duh”, ne-a spus Eusebiu. La sandul cu cărți religioase prețurile variază între 4 și 60 de lei și se găsesc, printre altele, și volume pentru copii și tineri.

La eveniment au venit și doi autori din Oradea, cunoscuți pentru că și-au lansat cartea într-un mod inedit – printr-un book-trailer. Romanul intitulat „Reed 13 31” a fost însoțit de un videoclip filmat în genul unei pelicule. Cartea vorbeşte despre viața unui tânăr care ia o întorsătură neașteptată după pierderea tatălui său. În speranţa că va descifra mesajele ciudate primite în vise, bărbatul caută un contact cu lumea de dincolo. „Este vorba despre un băiat simplu, nu avem vampiri și monștrii și nu se bazează pe ficțiune. Romanul este scris la persoana I, de la primul până la ultimul cuvânt și are un mesaj subtil adresat în special femeilor”, ne-a spus Monica, autoarea cărții. Cei doi tineri ne-au mai explicat că book-trailer-ul nu are efecte introduse prin diferite programe de editare și că totul a fost realizat „manual”.

Salonul de Carte Bookfest este deschis în fiecare zi de la ora 10.00 la ora 22.00, iar intrarea este liberă în clădirea CRAFT, de lângă Sala Olimpia. Sâmbătă, 28 martie, începând cu ora 14.30, vizitatorii salonului vor avea parte de un eveniment în care îndrăgiții autori Gabriel Liiceanu și Dan C. Mihăilescu își vor prezenta noile cărți.

Deputatul Theodor Nicolescu, reținut de DNA

0

deputat_Nicolescu_libertatea_ro

Deputatul PNL Theodor Nicolescu a fost reținut joi pentru 24 de ore de procurorii DNA în dosarul ANRP, în care este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu, transmite Agerpres.

Deputatul a fost scos din sediul DNA și urcat într-o mașină, fiind dus apoi în arestul Poliției Capitalei.

Reținerea lui Nicolescu vine după ce plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării sale preventive.

Potrivit DNA, la 12 ianuarie 2015, Guvernul României a sesizat DNA cu privire la faptul că, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a efectuat un control la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, control ce a avut ca obiect fundamentarea și utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/ 2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

„În cursul anului 2008, inculpatul Nicolescu Theodor-Cătălin, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/ 2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionării drepturilor de despăgubire”, susțin procurorii.

DNA mai arată că în cursul anului 2007, Theodor Nicolescu, care la momentul respectiv deținea funcția de vicepreședinte al ANRP și calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a pretins de la trei persoane un procentaj de 5% din totalul acțiunilor pe care aceștia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritate. În schimbul banilor, Nicolescu urma să asigure soluționarea favorabilă și cu celeritate a dosarelor de despăgubire.

„Ca urmare a soluționării dosarului de despăgubire nr. 13563/ FFCC/ 2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafață de 20,5 ha, teren situat în București, în zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Cătălin a primit, în perioada 2008-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani și contravaloarea acțiunilor. Banii au fost remiși în general, în tranșe de până la 250.000 de lei, în lei și euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul. Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală. Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată”, precizează DNA.

Lecții despre performanța în afaceri, la Timișoara Bussiness Days 2015. Când are loc evenimentul și care sunt temele ediției

0

DSC_4648

Peste 1.000 de manageri și antreprenori și peste 100 de speakeri își dau întâlnire la zecile de workshop-uri organizate cu ocazia Business Days 2015. Anul acesta „aventura” începe în 31 martie și se încheie în 1 aprilie, perioadă în care evenimentul, organizat la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, pune la dispoziție o serie de activități dedicate performanței în afaceri.

Cel mai mare eveniment de business din România își celebrează cei cinci ani de existență în orașul de pe Bega, iar acesta nu este singurul motiv pentru care anul 2015 este foarte important pentru organizatori. „Pentru noi este un an important din două motive. Unul este celebrarea a cinci ani de existență de la prima ediție, iar al doilea este pregătirea proiectului pentru trecerea la nivel internațional. Vom organiza prima ediție internațională anul acesta la Cluj-Napoca. Am ales Clujul pentru că a primit titlul de Capitala Tineretului European și am ales să profităm de această energie pe care o creează și de această distincție oferită orașului”, a spus Laszlo Pacso, fondatorul și coordonatorul proiectului.

Față de anii trecuți, Business Days 2015 aduce un format mai complex, cu 56 de manifestări. Dintre acestea, patru conferințe se axează pe inspirație, motivare și creșterea energiei oamenilor de afaceri. „Sunt patru teme esențiale. Prima este focusată pe viitor, viziune și inovație, a doua temă se axează pe leadership transformațional. A treia temă este excelența ca un factor foarte important, iar a patra temă, cea mai importantă, este Revoluția Antreprenorială sau Inovație în Management și este, de fapt, întrebarea filosofică în jurul căreia se învârte toată această paradigmă economică relevată de foarte multe cercetări”, a mai spus Laszlo Pacso.

În a doua parte a evenimentului vor avea loc cinci workshop-uri și trei manifestări sociale care se bazează pe abilitățile manageriale și antreprenoriale a celor prezenți. Temele sunt alese pe baza cercetărilor făcute pe 440 de manageri și antreprenori din nouă județe din Timiș. În urma acestor studii s-a constatat că managerii sunt mai ocupați pe recrutarea oamenilor și pe talente. În zona antreprenorială se urmărește creșterea numărului de clienți, iar profesioniștii se axează pe branding-ul personal, comunicare, marketing. „Suntem singurul eveniment de business din România care face aceste cercetări înainte de evenimentul propriu-zis, nu doar o singură dată pe an. Facem aceste cercetări pentru a răspunde cât mai bine nevoilor și acesta este și motivul pentru care beneficiem de succesul de la ora actuală”, explică Pacso.

A III-a parte a evenimentului și axează pe dezvoltarea personală și pe interacțiuni formale într-un cadru relaxant. Organizatorii anunță că pe parcursul evenimentului se vor transmite în premieră, prin live-streaming online, o serie de emisiuni, dezbateri, mese rotunde, interviuri cu oamenii de afaceri, speakeri, dar și cu personalități din mediul de business național.

De asemenea, participanții vor primi și revista Business Days Magazin care va fi introdusă și în chioșcuri și librări, cu scopul de a promova cultura antreprenorială românească, în special către tineret.

Pentru anul 2019 Business Days pregătește o permieră. Evenimentul nu va mai avea loc în România, ci în Anglia, la Londra. „Ne dorim ca în patru ani să reușim să pregătim prima ediție pe care o facem în afara țării, la Londra, iar într-un an sau doi sperăm să ajungem cu ediția internațională și la Timișoara”, a mai spus Laszlo Pacso.

Prima doamnă, „îmbrăcată” de o creatoare de modă din vestul țării pentru aniversarea Principesei Margareta

1

24Carmen Iohannis, soția președintelui României, a purtat miercuri, la ceremonia organizată de ziua Principesei Margareta la Caselul Peleş, o rochie creată de arădeanca Eli Lăslean.

„Mă simt binecuvintată!… În ziua de Buna Vestire, la ziua Principesei Margareta, la Peleş, să am şansa de a-mi vedea rochia, creată special, purtată cu eleganţă de Prima Doamnă !… Cuvintele nu pot exprima ceea ce eu şi echipa mea simţim …”, a postat Eli Lăslean pe Facebook. Ea a distribuit și fotografia oficială în care alături de Principesa Margareta și Principele Radu apare cuplul prezidențial. Carmen Iohannis poartă o rochie elegantă, de culoare roz prăfuit, cu dantelă în partea de sus a corpului, respectiv cu voal crepe în partea de jos.

Designerul arădean a fost contactat în mod special pentru a crea o ținută elegantă pentru prima doamnă a țării. În urma mai multor schițe, modelul a fost ales, iar pentru probe s-a deplasat la Sibiu. Luni, rochia a fost livrată de fiul creatoarei de modă.

Miercuri după-amiază, la Castelul Peleş a avut loc prima ceremonie de decorări regale din anul în curs. Evenimentul a fost urmat de un dineu la care au participat președintele României, Klaus Iohannis, și soția sa, alături de Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica Principesei Ileana a României, și fiul ei, Baronul Johannes von Holzhausen, precum și personalități din Suedia și Marea Britanie.

PARADOX marca FRF în cazul echipei de fotbal feminin CFR Timișoara. Ce decizii se iau în continuare împotriva echipei excluse

0

cfr.timisoara.sirbovan

Deși a fost deja exclusă din competițiile FRF pentru datoriile către o fostă jucătoare, CFR 1933 Timișoara e lovită în continuare de decizii ale Comsiei de Disciplină. Vezi pe SPORT9.ro în ce situație bizară se află ”leopardele”. 

Accidentul Germanwings, produs INTENŢIONAT. Copilotul a refuzat să deschidă uşa pilotului. Procuror: „Se auzeau strigăte în ultimul moment”

0

germanwings alpi avion

Copilotul avionului Germanwings prăbuşit marţi în sudul Franţei a refuzat să dechidă uşa pilotului şi a acţionat butonul de coborâre a aeronavei, ceea ce poate fi interpretat drept o intenţie de a distruge acest avion, a declarat joi procurorul din Marsilia, citat de La Depeche în ediţia online.

Copilotul, care avea 28 de ani şi se numea Andreas Lubitz, „este de origine germană şi nu figura în dosare ca terorist”, a afirmat joi procurorul din Marsilia Brice Robin, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, „se auzeau strigăte în ultimul moment”, ceea ce înseamnă că pasagerii şi-au dat seama ce se întâmplă chiar înainte de impact. Robin a adăugat că moartea victimelor a fost „instantanee”.

„În acest stadiu, nimic nu permite să spunem că este vorba despre un atentat terorist”, a mai declarat el, refuzând să vorbească despre o „sinucidere”, pentru că „atunci când te sinucizi o faci singur”.

„Cutia neagră a vorbit”, a precizat procurorul, detaliind conversaţiile care au avut loc în cabină în ultimele 30 de minute înainte de prăbuşire.

„În primele 20 de minute, cei doi piloţi discutau normal, vesel. Nimic anormal. Comandantul de bord pregătea informarea pentru aterizarea la Dusseldorf, iar răspunsurile pilotului par laconice. Comandantul de bord îi cere copilotului să preia comanda şi se aude zgomotul unui scaun şi uşa care se închide. Probabil a mers să-şi satisfacă o necesitate naturală. Copilotul manipulează atunci sistemul de monitorizare a zborului pentru a începe coborârea în timp ce era singur la comandă”, a precizat procurorul.

„Acţionarea acestui dispozitiv pentru selectarea altitudinii nu poate fi decât voluntară. Se aud apoi câteva apeluri ale comandantului care cere accesul în cabină. Dar nici un răspuns din partea copilotului. Se aude un zgomot de respiraţie până la impactul final, deci el era în viaţă”, a adăugat Brice Robin.

Copilotul a ignorat apoi apelurile repetate ale turnului de control şi alarmele declanşate în avion.

Astfel, „copilotul, printr-o abţinere voluntară, a refuzat să deschidă uşa cabinei de pilotaj comandantului de bord şi a acţionat butonul de reducere a altitudinii pentru un motiv necunoscut, dar care poate fi interpretat drept o intenţie de a distruge acest avion”, a apreciat procurorul din Marsilia.

Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit marţi dimineaţă într-o zonă muntoasă din sudul Franţei. Aeronava a căzut în zona Barcelonnette, situată în provincia Haute Provence. Resturile avionului sunt în Masivul Pic de l’Estrop, la altitudinea de peste 2.500 de metri.

Consilierul judeţean Sorin Cociobea vine astăzi la PRESSALERT LIVE. Ce subiect incendiar va fi dezbătut

0

pressalert generice (1)

Consilierul judeţean Sorin Cociobea va fi prezent în această seară, de la ora 20.00, în studioul HDV, la emisiunea PRESSALERT LIVE.

Cociobea a demisionat din PSD la doar şase luni după înscrierea în partid şi vine astăzi pentru a-şi explica, în exclusivitate pentru PRESSALERT.ro, decizia de a deveni independent. Vă reamintim că acesta a fost, înainte de a deveni membru PSD, unul dintre pedeliştii de frunte ai guvernării Boc, ocupând funcţia de director în Ministerul Dezvoltării condus de Elena Udrea şi un apropiat al deputatului Alin Popoviciu.

Puteţi urmări emisiunea în direct pe www.pressalert.ro, de la ora 20.00, iar dacă aveți întrebări, puteţi lăsa un mesaj pe pagina de Facebook a PRESSALERT.

Ştefan Popa Popa’s, caricaturi pentru consilierii judeţeni. Ce detaliu îl face pe Titu Bojin să se considere curat ca lacrima

0

titu bojin caricatura popas

Consilierii județeni au avut parte de un cadou pe cinste din partea caricaturistului Ştefan Popa Popa’s. Aleșii județeni au primit tablouri cu caricaturi din partea celebrului artist. La debutul plenului de astăzi, şeful Consiliului Judeţean Timiş. Titu Bojin, le-a explicat aleşilor că „aveţi un tablou de Ştefan Popa Popa’s, o caricatură, unii suntem mai frumoşi, unii mai urâţi. Am vrut ca aceste caricaturi să fie gata înainte de Paşti pentru fiecare dintre dumneavoastră. La mine mai sunt şi cele două mâiniîn imagine. Eu consider că sunt curate”, a spus Bojin. Vă reamintim că Ştefan Popa Popa’s va fi numit Cetăţean de Onoare al Judeţului Timiş în luna iunie.

La finalul plenului CJT, Bojin a completat pentru jurnalişti că „el mi-a spus că mă roagă să o arăt pe a mea. Că ar fi făcut o imagine prin care la mine apar și mâinile, consider și eu că nu am niciun fel de murdărie pe mâini, mai ales după discuțiile de la alte partide care încep acum să apară ca ciupercile. Și-au adus minte că fac parte din spectrul politic timișorean și vor acum să se afirme prin numele meu. Dacă tot fac un bine, de ce să nu îl fac și la partidele din opoziție”.

Foto: Arhivă

”Leii din Banat” se concentrează pe ultimul joc din sezonul regulat. Pe ce loc se poate clasa BC Timișoara după meciul de la Sibiu

0

timba -bcmu (31)

BC Timișoara și-a revenit după eșecurile din acest sezon cu o calificare oarecum neașteptată în Final Four-ul Cupei României. Citeşte ştirea completă pe SPORT9.ro

Dan Alexa o vede favorită pe FC Olt în ultimul duel dinainte de play-off. Ce absențe acuză ACS Poli

1

Alexa

Timișorenii mai au un singur meci în sezonul regulat al Ligii a II-a. Formația pregătită de Dan Alexa e sigură de poziția 1 înainte de play-off cu un avans de cel puțin cinci puncte față de Metalul Reșița și FC Olt, ultima e chiar adversarul de sâmbătă al alb-negrilor. Citeşte ştirea completă pe SPORT9.ro

Te simți rău şi nu ai asigurare medicală? Ce alternativă există la serviciul de urgență, în județul Timiș

0

ambulanta-urgenta1-700x523-640x478

Timișorenii, și nu numai, care se simt rău, dar nu vor să ajungă la o unitate de primiri urgențe, au o altă alternativă. Este vorba despre centrele de permanență, la care pot apela cu încredere nu doar persoane asigurate, ci și neasigurate.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș anunță că în județul nostru există 41 astfel de centre care funcționează, în timpul săptămânii, de la ora 20.00 la ora 08.00, iar în zilele de sâmbătă și duminică, precum și de sărbătorile legale, programul este non-stop. Cele mai multe centre de permanență se află în Timișoara, 11, la Lugoj sunt patru și restul se află în mediul rural.

„Centrele de permanenţă asigură servicii medicale de urgenţă, degrevând astfel activitatea unităţilor de primiri urgenţe din cadrul spitalelor şi, în acelaşi timp, scăzând şi cheltuielile acestor unităţi de primiri urgenţe. Consultaţiile şi tratamentul sunt asigurate în mod gratuit de personalul medical din centrele medicale. Orice persoană poate apela la un astfel de centru de permanenţă, indiferent de medicul de familie la care este înscris”, transmit reprezentanții CJAS Timiș.

Studenții politehniști vizitează platforma de la Măgurele, pe care va fi construit cel mai puternic laser din lume. Care este scopul vizitei

0

Laserul-de-la-Magurele

30 de studenți de la Universitatea Politehnica din Timișoara, însoțiți de câțiva profesori, vizitează, în aceste zile, platforma de cercetare de la Măgurele. Aici va fi construit cel mai puternic laser din lume. Excursia tematică la Platforma ELI de la Măgurele este realizată prin proiectul „Inginerie de Mentenanță pentru ELI-NP”, finanțat cu bani de la Uniunea Europeană.

Potrivit reprezentanților Universității Politehnica din Timișoara, în cadrul aceluiași proiect va fi înființat și un program de master, în care tinerii vor fi pregătiți să lucreze la proiectul laserului de la Măgurele. Asta în condițiile în care este nevoie de specialiști bine pregătiți care să lucreze pe Platforma ELI.

Proiectul laserului de la Măgurele costă peste 350 de milioane de euro. După finalizarea lui, aici se vor putea găsi soluții împotriva cancerului, alimente mai rezistente sau noi materiale de construcții.

VEŞTI BUNE pentru practicanţii de sporturi pe Bega. Ce ajutor aşteaptă autorităţile locale de la Elisabeta Lipă

0

canotaj.fond_.juniori3

Consilierul local Sandu Ştefan a anunţat că autorităţile locale, în parteneriat cu investitori privaţi, dar şi cu Federaţia Română de Canotaj caută soluţii pentru salvarea sporturilor practicate pe Bega până la utilizarea canalului ca şi curs pentru transportul în comun.
„Există discuţii pentru amenajarea unui lac dedicat practicării posturilor nautice în Timișoara. În decursul anilor Timișoara a dat campioni olimpici, mondiali, europeni. Cu dezvoltarea navigației pe canul Bega va fi din ce în ce mai dificil ca aceste sporturi să mai fie practicate. La nivel național există foarte multe probleme, inclusiv cu Lacul Snagov. S-a demarat o discuție cu Federația România de Canotaj, cu comisiile județene care se implică în organizarea acestor ramuri sportive și s-a găsit oportun ca în imediata apropiere a municipiului Timișoara să se creeze un lac artificial unde să se poată practica aceste sporturi, a declarat Ştefan.
Mai mult, lângă lac se va construi și o pistă. „Avem un nume, o tradiție și rezultate extraordinare, cred că doar lipsa unui cadru și a unui spațiu potrivit face ca România să nu fie pe harta organizatorilor unor campionate de prim rang. Ne bazăm pe sprijinul doamnei Elisabeta Lipă care a tatonat posibitatea ca în județul Timiș să se organizeze un centru de excelență pentru aceste sporturi”, a mai spus Sandu Ştefan. Consilierul a adăugat că deşi au existat discuţii pe acest subiect, Lacul Surduc a fost scos din ecuaţie întrucât acesta nu are configuraţia adecvată pentru a permite practicarea sporturilor.

Timişoreanul George Hora a lansat o piesă chiar de ziua sa de naştere. Îţi place noua melodie? VIDEO

0

george horaProducătorul şi muzicianul timişorean George Hora a împlinit ieri, 25 martie, frumoasa vârstă de 30 de ani, ocazie cu care, la fel ca mulți timișoreni, îi urăm La Mulţi Ani! Ca şi în anii precedenţi, muzicianul timişorean a lansat de ziua sa o nouă melodie care poartă numele de Favorite.

Muzicianul s-a născut la Beiuş, dar trăieşte în oraşul nostru de la vârsta de trei ani, iar prima lui trupă a avut-o la vârsta de 15 ani, alături de Kamelia, sora lui, formaţia numindu-se Digital. Deşi a compus o sumedenie de piese pentru artişti ca Sistem, Crush şi Alexandra Ungureanu, DJ Andi, Alin Nica, Xonia, Voltaj şi are o sumedenie de piese proprii, timişoreanul nu a editat încă un album discografic cu numele lui. George Hora este considerat unul dintre cei mai talentați cântăreți și productori din țară, având la activ o sumedenie de producţii muzicale şi colaborări cu artişti de top.

ŞOCANT Cadavrul unei femei a fost găsit chiar de soţul acesteia în fântâna din curtea casei

0

fantana

O pensionară a fost găsită decedată, în fântâna din curtea casei. Cinci subofițeri de pompieri au intervenit în această dimineață la Dudeștii Vechi, în urma unei intervenții la 112.

Potrivit reprezentanților ISU Banat, bătrâna căzuse în fântâna din curtea casei. ”Ea a fost găsită de soțul ei, și era îmbrăcată în aceleași haine cu care fusese ieri seara”, au spus pompierii. Când a fost scoată afară s-a dovedit că aceasta se înecase. Trupul a fost predat legiștilor pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.

INEDIT Timişorenii vor putea închiria spaţii de la primărie pentru a-şi amenaja grădini. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti

2

gradina

Vești bune pentru timișorenii care se plâng de lipsa de spații verzi din urbea de pe Bega. Consilierul local Sandu Ștefan a anunțat că a depus astăzi un proiect inedit.

„De mai multă vreme am enunțat intenția de a aduce și în Timișoara o tradiție care există în foarte multe orașe europene, de înființare a grădinilor urbane. Acestea sunt suprafețe de teren de maxim 300 mp grupate mai multe, care vor putea fi luate în concesiune de locuitorii orașului. Ne adresăm locuitoruilor de la bloc sau cetățenilor care locuiesc la case care nu au terenuri libere. Oferim posibilitate ca locuitorii să își cultive legumele proprii, rondouri cu flori”.

Mai mult, Primăria Timișoara va stabili reguli stricte pentru ca ordinea să fie păstrată. Consilierul a mai adăugat și că „tot proiectul este inspirat din legislațiile europene și prevede niște condiții stricte ca cei care administrează aceste terenuri să nu îi deranjeze pe ceilalți și ca cei care beneficiază de terenuri să poată să se relaxeze. Există niște restricții. Ne-am gândit câtă suprafață trebuie alocată pentru gazon, legume, flori. Există în regulament o prevedere privind plantarea arborilor, confecționarea aleilor, amenajarea unui mic colțișor în care să se poată amenaja o mică căbănuță”.

Legat de prețurile care vor fi practicate, nimic nu este încă stabilit. „Așteptăm părerea juriștilor despre modul în care se vor face atribuirea acestor trenuri”, a mai spus liberalul.

Senatorul PNL Ben-Oni Ardelean, despre senatorii PSD care îl protejează pe Şova: „Dacă avem unde să mai mergem în jos în privința decredibilizării, cred că ieri am primit încă un glonț în picior”

6

ben-oni ardelean2

Senatorul PNL, Ben-Oni Ardelean, a criticat dur refuzul colegilor săi senatori PSD de a încuviinţa arestarea lui Dan Şova.

„A fost un vot care suscită emoții la nivel societal. Acest vot era predictibil încă de săptămna trecută de când am văzut votul dat de Comisia Juridică că acesta va fi votul care va fi dat în cazul Șova. În discuțiile pe care le-au avut cu anumiți senatori din arcul puterii mi se spunea că nu vor fi așa dur criticați de societate”.
Mai mult, liberalul spune că urmările vor fi resimţirte şi la nivel internaţional. „Această abordare pur politicianistă este o sfidare la adresa cetățenilor și la adresa sferei internaționale. România este privită ca și pilon de stabilitate în zonă. Discutăm de baze militare americane, discutăm de plasarea unui scut militar anti- rachetă extrem de dur criticat și în acest moment nu avem voie să greșim la capitolul corupție. Credibilitatea țării noastre este pusă la îndoială. Suntem într-un circuit amplu în care am putea să luăm leading-ul pe zonă. Cred că acest proiect este compromi cu voturi de genul Șova de ieri”.
Liberalul nu a piedut ocazia de a ataca dur PSD despre care a spus că „nu numai că nu a înțeles nimic legat de ceea ce înseamnă dorința cetățeanului, dar își bate joc de propriul electorat, de colegii paralmentari și de tot ce înseamnă instituții în România. Dacă avem unde să mai mergem în jos în privința decredibilizării cred că ieri am primit încă un glonț în picior și lucrul acesta nu ne face decât să gândim serios la alternativele pe care le avem”.
Senatorul susţine că este necesar ca România să fie scoasă de sub actuala conducere prin alegeri anticipate. „Nu țin minte să ne fi aflat într-un blocaj mai mare ca și acesta. Din discuțiile pe care le-am avut cu membrii ai guvernului, cu primari și reprezentanți ai administrațiilor locale în acest moment există instituții care sunt în blocaj din cauza fricii de DNA, un blocaj în care cei care cu probleme nu mai semnează nimic. Nu mai doresc să fie în comisii de licitații din comisii de recepții din teamă de DNA”.

PREMIERĂ „Proştii sub clar de lună”, piesa aşteptată cu sufletul la gură de publicul timişorean. Cine face parte din distribuţie

0

prostii04_resize

Mascații, complet echipați, urcă pe scenă, și îi pun cătușele actorului principal. Ion Rizea, directorul adjunct al Naționalului timișorean e săltat. Scena pare ruptă din buletinele de știri pe care le vedem, de săptămâni bune a televizor.

„Regretă, Gogule, că vine controlul…”. Iar Gogu se străduiește: „Trebuie să devin om, nu mai am timp de fleacuri. Eu am atâtea pe conștiință și voi vă mișcați ca niște babe…”

Într-o lume în care „a avea” înseamnă „a fi”, iar „a fura” înseamnă „a avea”, concluziile se trag singure, tiparele se construiesc de la sine. Niște tipare pe care Codul Penal le explică chiar mai bine decât dicționarul și pe care noua premieră a Teatrului Național din Timișoara, Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu le recuperează și le radiografiază cu umor, fără milă și fără patimă.

prostii10_resize

Duminică, 29 martie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara, spectatorii vor avea ocazia să afle care mai este locul, rolul, puterea sentimentelor într-o lume ce pare condusă de orice altceva, și, dincolo de hohotul de râs al inconfundabilei comedii a lui Teodor Mazilu vor putea să constate cât de „Gogu”, de „Ortansa”, de „Emilian” sau de „Clementina” sunt mare parte din personajele care populează mass media zilei de azi.

Pe scenă urcă actorii Ion Rizea, Claudia Ieremia, Cristina König, Raul Bastean, Ana Maria Cojocaru, Romeo Ioan, Alina Chelba, Nicolae Pârvulescu, Flavius Retea și Ștefan Roman, cărora li se alătură scenograful Mihai Vălu, muzicianul Horea Crișovan și artistul video Lucian Matei. Spectacolul este semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

 

Bilete se mai găsesc la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), al căror program este de la ora 11 la ora 10, de marți până duminică, sau pe www.tntimisoara.com.

Fotografii : Adrian Pîclișan / TNTm

CRIMINALUL de la Medicină, care l-a tranşat pe Trifu Schrot, se însoară. De unde este iubita lui Sergiu Florea

0

sergiu florea

Sergiu Florea, fostul iubit al lui Carmen (Bejan) Șatran, se va căsători, în penitenciar, așa cum, în trecut, a făcut și fosta sa iubită. Sergiu și Carmen au fost condamnați în 2009 pentru că l-au ucis și tranșat pe Trifu Schrot, un etnic rrom care iniţial se înțelesese cu tânăra să îi plătească anumite favoruri sexuale.

Sergiu Florea (25 ani) și Carmen (Bejan) Șatran au fost condamnați la 20 de ani de detenție pentru uciderea bărbatului. Potrivit www.actualitati-arad.ro, Sergiu Raul Florea și-a înregistrat la Primăria din Arad cererea pentru oficierea căsătoriei, aceasta fiindu-i acceptată. Cununia civilă urmează să fie oficiată în Penitenciarul Arad, săptămâna viitoare.

Cea cu care se va căsători Sergiu Florea, arată aceeași sursă, este o tânără din Ucraina, în vârstă de 22 de ani, Ina Kalioglo, din Novoselskoe.

Fosta iubită a lui Sergiu Florea, Carmen Bejan, s-a căsătorit în aprilie 2012, tot în Penitenciarul Arad, cu fostul deţinut Claudiu Şatran, închis pentru trafic de droguri. Cei doi au avut și un copil, care a murit la câteva ore de la naștere.

Negură Bunget lansează cel mai recent album discografic printr-un concert cu invitaţi speciali, la Timişoara

0

negurabunget2-1024x768Lansarea locală a celui mai nou album al formaţiei Negură Bunget, Tău, va avea loc sâmbătă 28 martie la Amplificat, de la ora 22, ocazie cu care fanii timişorenilor vor avea parte de o seară în care vor mai susţine recitaluri şi The Moon & Nightspirit (pagan folk – Ungaria), Grimegod (emotional metal – Arad) şi Northern Plague (black metal – Polonia). Ca prima parte a unei trilogii muzicale şi vizuale legate de Transilvania, TĂU e concentrat pe partea naturala, explorând locuri spectaculoase, precum şi legendele, miturile şi tradiţiile acestora, deschizând o fereastră către trecutul unor locuri legendare.

Albumul a fost editat de casa de discuri germană Prophecy Production şi are parte de o sumedenie de recenzii pozitive din partea revistelor de specialitate. Recent, muzicienii timişoreni au avut parte de o nouă recunoaştere internaţională, fiind incluşi pe coperta revistei britanice Subterranea Mag, editată de Metal Hammer. Articolul amplu dedicat timişorenilor poartă numele de „O forţă a naturii: Negură Bunget, în căutarea inimii sacre a Transilvaniei“ şi este dedicat apariţiei celui mai recent disc al trupei. Formaţia timişoreană a pornit într-un turneu european de lansare a celui mai recent material discografic al lor, urmând ca după oprirea locală, trupa să cânte în Ungaria, Cehia, Germania, Polonia, Lituania, Finlanda, Danemarca, Irlanda , Marea Britanie, Franţa sau Italia. Pentru a doua jumătate a acestui an, timişorenii au pregătit un turneu nord – american, cu opriri în Canada şi Statele Unite Ale Americii. Noul disc al timişorenilor, apărut în mai multe formate, inclusiv într-o ediţie limitată într-o cutie de lemn gravată şi are colaboratori inediţi, printre aceştia numărându-se Rune Eriksen (fostul chitarist al trupei Mayhem), Sakis Tolis (Rotting Christ), Bean (solistul de la Subcarpaţi) sau Alexandrina. Evenimentul de la Timişoara va debuta cu recitalul celor de la Northern Plague (ora 21), urmând ca mai apoi să cânte Grimegod (ora 22), The Moon and The Nightspirit (ora 22.45), urmând ca Negură Bunget să cânte de la miezul nopţii. Biletele pentru acest eveniment costă 30 lei.