Concert în Parcul Rozelor și proiecție de imagini pe Operă, printre evenimentele...

Concert în Parcul Rozelor și proiecție de imagini pe Operă, printre evenimentele organizate de Universitatea de Vest cu ocazia împlinirii a 70 de ani

0
DISTRIBUIȚI

uvt (2)

Conducerea Universității de Vest din Timișoara va organiza o serie de evenimente, începând de mâine, pentru a marca 70 de ani de la înființarea instituției. Numeroase activități academice, culturale, sportive și de divertisment se află pe lista propusă de UVT.

Astfel, mâine, de la ora 10.00, va avea loc cea de-a doua ediție a acțiunii “Pedalăm în familia UVT”, la care vor participa angajați ai universității, studenți, dar și timișoreni iubitori ai mersului pe două roți. Urmează apoi lansarea pe 19 mai a “Albumului UVT 70”, în care este prezentată activitatea fiecărei facultăți. Imaginile din album vor fi proiectate în seara zilei de 22 mai pe fațada Operei din Timișoara, model preluat de la universitățile occidentale. Totodată, pentru că puțini timișoreni știu că sediul în care-și desfășoară activitatea este un monument istoric, va fi lansat și albumul “Proiectul5060: Universitatea de Vest din Timișoara”.

Universitatea de Vest încearcă să fie mai aproape de timișoreni și în mediul online, în 19 mai fiind lansată pagina web aniversată UVT 70, ce va conține un scurt istoric al universității și a facultăților sale.


Cu această ocazia a fost realizată o galerie foto cu imagini vechi realizate de-a lungul anilor.

De asemenea, Universitatea de Vest va acorda titlul de Doctor Honoris Causa lui Claudio Magris, scriitor, eseist și filosof al culturii, profesor de literatură germană la Universitatea din Trieste, Italia, nominalizat la premiul Nobel pentru literatură. Totodată, va deveni membru al comunității academice a UVT, prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, și Mihai Tănăsescu.

Tot în plină sărbătoare, la UVT se vor reuni rectorii universităților din România în cadrul Consiliului Național al Rectorilor, unde se va discuta despre situația învățământului universitar. Și un concert aniversar dedicat timișorenilor de toate vârstele este inclus în programul UVT 70. Pe scena din Parcul Rozelor vor urca trupe locale, studenți de la Facultatea de Muzică și alte formații cunoscute la nivel național.

Seria evenimentelor organizate pentru a marca 70 de ani de la înființarea Universității de Vest se încheie cu un spectacol special ce va avea loc pe scena Operei Române din Timișoara. Spectacolul este susținut de absolvenți ai universității, muzicieni care au o strânsă legătură cu Facultatea de Muzică. De asemenea, Grupul Nuevo Tango Quintet va prezenta publicului tangoul argentinian în cele mai variate ipostaze, într-un spectacol muzical-coregrafic de excepție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.