Proaspătul tătic și socrul său s-au încăierat pe holurile spitalului. Care este...

Proaspătul tătic și socrul său s-au încăierat pe holurile spitalului. Care este cauza și cum au fost sancționați

0
DISTRIBUIȚI

spital (1)În loc să fie fericiți că li s-a născut un urmaș, un tânăr și socrul său nu au putut lăsa la o parte vechile neînțelegeri și s-au încăierat pe holurile spitalului. Totul s-a petrecut la spitalul municipal din Arad, sub privirile șocate ale pacienților și vizitatorilor, care au fost nevoiți să solicite intervenția forțelor de ordine. Tânărul de 23 de ani a venit la salonul iubitei sale, pentru a-și vedea bebelușul, unde a fost îmbrâncit de tatăl fetei care nu a vrut cu nici un preț să-l lase înăuntru. De la vorbe de ocară și îmbrânceli, până la un scandal în toată regula nu a fost decât un pas. „Marţi, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj.


Apelul a fost făcut de un bărbat care a sesizat un conflict ce a avut loc în incinta unei unităţi spitaliceşti din municipiul Arad. La faţa locului, jandarmii au identificat persoanele implicate, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 23 de ani, din comuna Craiva, şi unul de 44 de ani, din comuna Şepreuş. S-a constatat că între cei doi a avut loc un conflict pe baza unor neînţelegeri mai vechi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad pentru newsar.ro.

Se pare că proaspătul tătic nu este acceptat de părinţii iubitei, acesta fiind motivul pentru care tânărul de 23 de ani şi bărbatul de 44 de ani au ajuns să se înghiontească pe coridoarele spitalului. Cei doi s-au ales fiecare cu câte o amendă în valoare de 1.000 de lei pentru provocare şi participare efectivă la scandal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.