PARADOX Deși prima fabrică de bere din România a fost deschisă la...

PARADOX Deși prima fabrică de bere din România a fost deschisă la Timișoara, bănățenii nu sunt nici pe departe cei mai mari băutori de bere din țară. Cum te face berea macho-man

0
DISTRIBUIȚI

Pentru 30% dintre români, consumul de bere cu prietenii este un mijloc de relaxare și de socializare foarte important, arată rezultatele celui mai recent Studiu Național de Audiență (SNA) FOCUS. Tendințele acoperă perioada 2006 – 2014, iar universul studiului este reprezentat de populația din mediul urban din România cu vârsta cuprinsă între 14 și 64 de ani.

bere

Consumul de bere este diferit în funcție de regiunile istorice

Bănățenii ocupă abia locul al treilea în ceea ce privește consumul de bere.


Timișorenii nu sunt așa de mari băutori pe cât s-ar crede. Doar 9% din bănățeni consumă intensiv bere de cel puțin trei ori pe săptămână.

grafic bere

Profilul băutorului de bere

Potrivit aceluiași studiu 70% dintre bărbații români nu refuză o bere cu prietenii oricât de ocupați ar fi, 27% dintre aceștia consideră că a bea mai mult beri la rând este o dovadă de masculinitate. Mai ales femeile sunt cele care privesc consumul mai multor beri la rând ca pe o dovadă de masculinitate – 40% dintre respondenții care sunt de acord cu această afirmaţie fiind femei. Mai mult de jumătate dintre respondenți sunt căsătoriţi şi 36% provin din localităţi mici, de sub 50.000 de locuitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.