„8 ½”, o capodoperă a cinematografiei italiene, proiectat la Timișoara

„8 ½”, o capodoperă a cinematografiei italiene, proiectat la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Cinci capodopere ale cinematografiei italiene, semnate de reputații regizori Federico Fellini, Vittorio De Sica, Pier Paolo Pasolini, Michelangelo Antonioni și Roberto Rosselini vor putea fi văzute în perioada mai-iulie, în cadrul unor proiecții speciale la cinema Timiș, înaintea celei de-a XI-a ediții a festivalului de film european „Ceau Cinema”.

Primul dintre acestea, „Opt și jumătate”, regizat de Federico Fellini, câștigător a două premii Oscar pentru „Cel mai bun film străin” și „Cele mai bune costume” la categoria alb-negru și considerat a fi unul din cele mai bune filme din istoria cinematografiei, care va fi proiectat pe ecran în 11 mai, începând cu ora 17:00, îl are ca protagonist pe cunoscutul actor Marcello Mastroianni care a cunoscut consacrarea mai ales datorită lui Fellini, alături de nu mai puțin celebrele actrițe Anouk Aimée și Claudia Cartdinale.


Faimosul actor italian interprezează rolul unui celebru regizor aflat într-un moment de criză al carierei sale și, totodată într-o criză a căsniciei, retras într-o lume a amintirilor și a fanteziilor, care se înlănțuie cu lumea reală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.