Nouă cerere a DNA către președintele Senatului pentru predarea înscrisurilor în dosarul...

Nouă cerere a DNA către președintele Senatului pentru predarea înscrisurilor în dosarul Șova. Vezi reacția lui Tăriceanu

0
DISTRIBUIȚI

senatul romaniei

Direcția Națională Anticorupție informează, luni, că a revenit cu o nouă cerere adresată președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prin care solicită predarea, în cel mai scurt timp, a unor înscrisuri necesare cauzei în care senatorul Dan Șova este cercetat pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, relatează Agerpres.

„Concret, DNA cere predarea: tuturor înscrisurilor întocmite de Senatul României ca urmare a cererii DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Șova Dan Coman; tuturor înscrisurilor întocmite de Senatul Românei în anii 2014 și 2015, ca urmare a cererilor DNA pentru urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a senatorilor în funcție în perioada 2014-2015”, se arată într-un comunicat transmis luni de DNA.

DNA precizează că cererea de predare de înscrisuri adresată președintelui Senatului de către procurori se întemeiază pe dispozițiile art. 170 alin 1 Cod Procedură Penală, potrivit căruia „în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă”.

„În prezenta cerere se arată că ‘refuzul de punere a dispoziția DNA a înscrisurilor solicitate constituie infracțiunea de obstrucționare a justiției (art. 271 alin 1 lit. b Cod Penal)'”, punctează DNA.

Sursa citată menționează că alte două cereri similare au fost trimise președintelui Senatului, la 9 aprilie, respectiv 14 aprilie, dar acestea nu au primit vreun răspuns.

„Subliniem că afirmațiile făcute în spațiul public potrivit cărora cererile anterior menționate ar fi trebuit transmise Senatului de către DNA prin intermediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și al Ministerului Justiției sunt eronate, deoarece respectiva procedură, fiind o procedură specială, este aplicabilă numai în situația cererii de încuviințare a reținerii/arestării (membrilor Parlamentului) ori a urmăririi penale (a miniștrilor sau foștilor miniștri care sunt și membri ai Parlamentului). Or, în situația de față, procurorii DNA solicită Senatului înscrisuri necesare cauzei, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, aceleași care s-ar aplica în împrejurarea în care un organ de urmărire penală ar cere unei instituții acte sau documente ce pot servi ca mijloc de probă”, se explică în comunicatul DNA.

Tăriceanu: „Biroul permanent a solicitat secretarului general al Senatului să trimită toate documentele solicitate de DNA”

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că Biroul permanent va solicita secretarului general al instituției să transmită Direcției Naționale Anticorupție (DNA), până la data de 22 aprilie, toate înscrisurile întocmite ca urmare a cererilor DNA de încuviințare a urmăririi penale, reținerii sau arestării preventive a senatorilor în funcție în perioada 2014-2015 și pe cele referitoare la cazul Dan Șova.

„De săptămâna trecută, de când am primit acea solicitare, noi am hotărât să sesizăm Comisia juridică, care să întocmească toată lista de documente, toate materiale solicitate.


Am făcut și o scrisoare de răspuns ministrului Justiției în care am spus că Senatul este de acord pe fond să dea aceste documente. Sunt toate documente publice, deci ele se găsesc pe site-ul Senatului, dar astăzi Biroul permanent a hotărât în unanimitate să ceară secretarului general al Senatului să trimită până pe data de 22 aprilie toate aceste documente solicitate și să poarte în continuare toată corespondența instituțională cu Parchetul și să informeze Biroul permanent în legătură cu solicitările eventuale care vor mai fi de acest gen”, a declarat Tăriceanu, la finalul ședinței Biroului permanent al Senatului de luni.

Tăriceanu a explicat că Biroul Permanent al Senatului a luat decizia ca documentele să fie transmise prin Secretariatul General al Senatului fiind vorba despre „o chestiune administrativă” și pentru a nu exista „niciun fel de interpretare”.

„Trebuie să înțelegeți că Senatul este o instituție politică și publică în același timp. Vrem să separăm lucrurile administrative de cele politice. Nu vreau să se interpreteze sub nicio formă că punerea la dispoziție a documentelor solicitate de Parchet ține de o decizie politică. Nu este niciun fel de discuție sau polemică politică la nivelul Senatului în acest sens și este o chestiune administrativă pe care o tratăm ca atare”, a spus președintele Senatului.

Acesta a adăugat că, prin însărcinarea secretarului general cu transmiterea documentelor solicitate de către DNA, se procedează „mai expeditiv”.

„Am spus foarte clar că Senatul este de acord pe fond să pună la dispoziția Parchetului toate documentele solicitate, numai că am însărcinat Comisia juridică să colecteze aceste documente și să le pună la pachet ca să le furnizeze Parchetului. Ca să lucrăm puțin mai expeditiv și ținând cont de faptul că unii colegi din Comisia juridică au spus că ei nu sunt experții juridici ai Senatului, ci au menirea de a da avize asupra proiectelor de legi, am hotărât să procedăm mai expeditiv și să însărcinăm Secretariatul General al Senatului”, a mai spus Tăriceanu.

Președintele Senatului a ținut să precizeze că documentele vor fi transmise direct către DNA în format scris.

„(Le trimitem — n.r.) direct la cei care au solicitat. (…) Dacă se dorește ca aceste documente să plece cu o ștampilă de însoțire, considerându-se că cele de pe site nu sunt suficiente, este o modalitate care mă duce cu gândul că nu toată lumea în ziua de azi a asimilat o serie de evoluții tehnologice care au apărut. Nu e nicio problemă, le furnizăm sub formă scrisă, pe hârtie”, a mai declarat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.