Primarul Timișoarei ignoră complet nemulțumirile unei bune părți a timișorenilor vizavi de dorința sa de a interzice circulația cu trotinete și role, prin centrul orașului. Propunerea va fi supusă la vot în ședința de plen a Consiliului Local Timișoara de săptămâna viitoare, atunci când aleșii locali vor decide dacă o asemenea măsură este sau nu necesară.
Între timp, primarul Robu se plimbă voios prin oraș și realizează filmulețe cu realizările sale din Mercedesul său de peste 70.000 de euro.
„Stimați bicicliști, în sfârșit, aveți pistă dedicată în zona centrală și pe sensul de la nord spre sud. Este pe str. Paris, unde am îngustat benzile auto. Folosiți-o din plin! P.S. Am dat dispoziții Poliției Licale și SDM-ului să intervină fără menajamente împotriva celor care ne sfidează parcând cum se vede în filmuleț”, a scris primarul Robu pe Facebook la descrierea filmării de pe noua pistă de biciclete de pe strada Paris, pistă pentru care a fost trasată o simplă linie pe asfalt și pe care deja șoferii din Timișoara au parcat ilegal. De altfel, zeci de comentatori l-au atenționat pe primar cu privite la același lucru.
Foto: Arhivă
Cel mai prost primar din ultimii 25 de ani….Sper sa treaca mai repede timpul si sa ajungem in anul 2020….