Şeful Serviciului de Medicină Legală Constanţa, care a dat aviz negativ expertizei...

Şeful Serviciului de Medicină Legală Constanţa, care a dat aviz negativ expertizei în cazul lui Becali, reclamat la Parchet

0
DISTRIBUIȚI

BecaliCatuse

Şeful Serviciului de Medicină Legală (SML) Constanţa, Mihai Onciu, care a dat aviz negativ expertizei în cazul lui Becali, considerând-o „exagerată în ceea ce priveşte gravitatea bolii”, a fost reclamat la Parchet de către Consiliul Superior de Medicină Legală, fiind acuzat de uzurparea funcţiei, scrie Mediafax. Consiliul Superior de Medicină Legală (CSML) a depus recent o sesizare la Parchetul Judecătoriei Constanţa împotriva medicului Mihai Onciu, pe care îl acuză de săvârşirea infracţiunii de uzurpare a funcţiei şi de faptul că nu respectă legislaţia medico-legală în vigoare, pentru că ar fi făcut aprecieri personale, remise Tribunalului Constanţa prin adresa de înaintare a raportului de expertiză medico-legală în cazul lui Gigi Becali, aprecieri de natură să influenţeze modul de interpretare a concluziilor de către instanţă.

Medicul a considerat că expertiza realizată la Serviciul de Medicină Legală Constanţa era exagerată sub aspectul gravităţii bolii şi i-a dat aviz negativ, cu recomandare de avizare la Comisia de Avizare şi Control a actelor medico-legale a INML „Mina Minovici” din Bucureşti. „În expertiză era exagerat stadiul de evoluţie al bolii.


Se spunea că boala este foarte gravă şi necesită tratament chirurgical urgent, fără de care nu poate să suporte regimul de detenţie. Am apreciat ca fiind exagerat stadiul bolii şi nu am autorizat-o. Orice expertiză este avizată de medicul şef. Am recomandat ca aceasta să fie avizată de o instituţie de deasupra comisiei şi deasupra mea, care este la nivelul INML. Eu am recomandat, dar instanţa a considerat că nu a mai fost necesară trimiterea către INML”, a declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax, şeful Serviciului de Medicină Legală Constanţa, Mihai Onciu.

În recomandarea făcută către Tribunalul Constanţa, Mihai Onciu aprecia că la acel moment intervenţia chirurgicală ar avea un rol preventiv, şi nu unul curativ. Medicul constănţean susţine că decizia CSML de a-l reclama la Parchet este „aberantă”. „Este punctul lor de vedere, dar Consiliul Superior nu are competenţa asta. Motivaţia este că nu ar fi trebuit să-mi expun punctul de vedere. Total aberant şi fals. Şeful instiuţiei medico-legale sub autoritatea căreia se efectuează un raport de expertiză, care este principal mijloc de probă într-un caz, prin autoritatea pe care i-o dă legea, este obligat să supravegheze şi să controleze din punct de vedere ştiinţific şi metodologic toate lucrările medico-legale. Dacă nu aş fi făcut asta şi s-ar fi dovedit că este un fals, aş fi răspuns în solidar cu cel ce făcea expertiza”, a declarat Mihai Onciu.

Medicul afirmă că adevărata motivaţie a CSML ţine de „relaţia tensionată” pe care el o are cu unii dintre membrii consiliului, care doresc să îl schimbe din funcţie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.