Un bărbat a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, fiind acuzat de denunţ calomnios după ce a încercat să-l bage-n puşcărie pe un poliţist, folosindu-se de probe falsificate. Ionel Cherciu a depus la DNA, în 11 septembrie 2007, un denunţ în care susţinea că P.C.S., ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, i-ar fi cerut în repetate rânduri prin intermediul unor mesaje tip SMS suma de 3000 de euro.
În schimbul acestei sume poliţistul ar fi urmat să-l favorizeze într-un dosar în care Cherciu era cercetat. Ca probă, Cherciu a venit cu telefonul mobil pe care erau mai multe mesaje SMS. Ulterior, în cursul urmăririi penale, s-a stabilit faptul că SMS-urile primite pe telefonul mobil al inculpatului au fost trimise chiar de către denunţător cu ajutorul unui sistem informatic. Pentru că s-a dovedit că probele au fost ticluite cu scopul de a-l acuza pe nedrept pe poliţist, Cherciu, cercetat în stare de libertate, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea în concurs real a două infracţiuni de denunţare calomnioasă.
Era timpul sa infunde puscaria acest individ
Nu e chiar asa! Cred ca am dreptul la replica?
Pentru cei interesati gasiti textul la http://www.cherciu.info
Nu tot ceea ce se spune e asa!
La puscarie cu el, si cu Bogosel care ii ca si catelusul lui Corciu, astia fac parte din mucegaiul Timisoarei