Cum l-a liniştit „nea Jean” de la Primăria Timişoara pe patronul de...

Cum l-a liniştit „nea Jean” de la Primăria Timişoara pe patronul de la Heaven că nu poate fi evacuat

3
DISTRIBUIȚI

După ce s-a descoperit şmenul cu terenurile municipalităţii, Primăria Timişoara a început o serie de acţiuni în instanţă pentru evacuarea celor de la Heaven. În dosarul DNA, există o interceptarea unei discuţii din 5 februarie 2010 în care pe Dorin Epure, cel care a beneficiat de pe urma abuzurilor directorului Direcţiei Patrimoniu, Constantin Miuţ, şi a altor angajaţi, l-a scăpat gura despre cine-s sfătuitorii săi de taină. „În primă instanţă am câştigat şi cu întabularea, cu autorizaţia, pentru club. Ăştia-s nebuni mă şi cu tot cu aia care le-o zis la ăştia că le rezolvă ceva, cum să rezolve ceva? Păi nu-s în stare să scoată unii de nouă ani de zile, mi-o arătat nea Jean proces de nouă ani de zile, nu-i scoate pe unii care or intrat abuziv într-o locuinţă de asta de la marginea oraşului.


Într-o căsuţă prăpădită. Deci, fără contract, fără nimic, de nouă ani de zile nu poate să-i scoată. Şi să mă deie pe mine afară, când am făcut atâtea acolo şi am băgat două milioane jumătate. Du-te mă, vezi-şi de treabă, dar nici nu-mi fac nici un fel de griji”. Într-o altă discuţie, patronul plănuia că „duc procesele doi ani, se schimbă ceva-n doi ani”, i-a spus Epure interlocutorului său.

„Nea Jean” nu este altcineva decât secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, cel care, alături de primarul Gheorghe Ciuhandu, urmează să fie anchetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru neglijenţă în serviciu într-un dosar disjuns din dosarul Heaven. Contactat telefonic, „nea Jean” Cojocari a declarat pentru PRESSALERT.ro că „nu ştiu prea multe că-s în Italia. Nu cunosc nimic de ce spune Epure. Poveşti vânătoreşti. Nu am vorbit cu el. Dacă am ajuns să se falsifice şi stenograme. N-am avut ce să discut cu el treburi din astea”.

3 COMENTARII

  1. minte ca este in italia , precum toata viata lui a fost o minciuna si o mizerie.
    este in austria unde face operatie de extirpare a testiculelor si prostata , iar vorbele merg ca iar veni numai numele ‘napoi.
    sau cum zice romanu’ , cum ai sade cel mai bine : cu vata-n nas , pantofi de carton si costum nou. zau nea jane ca nu ti-ar sta rau deloc.

  2. mah infonews
    sa te f* in gura pi tini si pi mata de nenorocit. ca tata tzo fekut bine si tzo dat casa de la legia 112. porcule ! fu* mama te bula*ngiule ca te striou cini eshti.comonhist imputzit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.