SFĂTUITORII DIN UMBRĂ. Pedelistul vopsit care „butonează” liberal firmele primăriei

SFĂTUITORII DIN UMBRĂ. Pedelistul vopsit care „butonează” liberal firmele primăriei

5
DISTRIBUIȚI

borza pdl

Dorel Borza, inginer mecanic şi şef de secţie la UMT înainte de 1989, a intrat în politică imediat după răsturnarea regimului comunist, fiind ales în 1990 deputat de Timiş pe listele F.S.N. şi numit apoi prefect de Timiş, funcţie pe care a ocupat-o până la începutul anului 1993. Atunci când F.S.N. s-a scindat a trecut de partea aripii Petre Roman iar în toamna anului trecut, când PDL dădea deja semne de destructurare, şi-a anunţat plecarea la PNL. După ce a fost eliberat din funcţia de prefect, Dorel Borza a fost angajat, timp de câteva luni, inginer la SC „Prima SB” SRL iar apoi a devenit director al firmei 3TV Timişoara. Din 1996 a ocupat, timp de trei mandate, unul din fotoliile de viceprimar al Timişoarei, iar din 2008 a fost senator PDL de Timiş. După încheierea mandatului de parlamentar democrat liberal a devenit consilier principal al primarului liberal al Timișoarei Nicolae Robu pe probleme de infrastructură, regii şi societăţi comerciale aflate în subordinea consiliului local.

Primul mandat de viceprimar al lui Dorel Borza a debutat cu sloganuri optimiste, de genul „greutăţile nu sunt atât de mari şi lipsite de soluţii, avem posibilitatea de a face multe lucruri cu bani puţini”, sau „distanţa care ne desparte de lumea occidentală este foarte mare şi singura noastră preocupare este să recuperăm timpul pierdut”. Dornic să găsească soluţiile optime pentru Timişoara, Dorel Borza a călătorit pe întreg mapamondul, de la Chicago şi Birmingham la Capetown, participând la diferite simpozioane, conferinţe sau expoziţii şi întorcându-se din voiaje cu promisiuni pe măsură, care au rămas, în cea mai mare parte, la stadiul de intenţii. Ca viceprimar a răspuns de direcţia tehnică a primăriei şi de regiile municipale, transformate ulterior în societăţi comerciale. În călătoriile întreprinse,  preocupările au fost diverse, de la probleme ale transportului public internaţional şi drumuri civilizate, până la modul de funcţionare al autorităţilor locale în Marea Britanie. Dorel Borza a promis „aducerea drumurilor la standarde europene”, sute de locuri de parcare pe arterele de legătură din zona centrală şi restricţionarea parcării în zona istorică, noi artere de circulaţie şi inele de centură, devierea circulaţiei din centrul istoric şi transformarea acestuia în zonă pietonală, „mărirea confortului” şi „mijloace de transport moderne şi civilizate” în transportul public şi chiar un metrou uşor care ar putea circula pe reţeaua de căi ferate, fezabil „în câţiva ani”.

S-a făcut mare tapaj atunci când Dorel Borza anunţa cuprinderea Timişoarei într-un program finanţat de guvernul olandez pentru construirea unei centrale termo-electrice de 40 MW care avea să fie finalizat în doi ani de zile, s-a vorbit despre un studiu de fezabilitate aflat în curs de finalizare pentru înfiinţarea unei societăţi de energie la nivel municipal, deşi nu exista o legislaţie adecvată pentru un asemenea proiect. După ce s-a documentat în oraşul german Gera asupra programului de reabilitare a blocurilor comuniste, viceprimarul a dat asigurări că un proiect similar, finanţat de mai multe bănci americane, va fi demarat şi la Timişoara. O importantă realizare a fost înlocuirea şinelor de tramvai, după modelul văzut la Zürich, deşi ampla acţiune de schimbare a liniei cale la Timişoara, care a transformat diferite zone ale oraşului în adevărate tranşee care au durat ani de zile, a stârnit suspiciuni că ar fi fost o foarte rentabilă afacere de partid, căci şinele erau livrate de firma pedistului Ludovic Zudor, fost subprefect, iar municipalitatea timişoreană şi regia de transport au fost clienţi generoşi. S.C. Drumuri Municipale a avut şi ea de câştigat de pe urma numeroaselor deplasări, devenind dealer pentru firma franceză „Prosign”, specializată în marcaje rutiere. Au fost amenajate vreo două „intersecţii model după standarde occidentale”, dar în ansamblu starea drumurilor a rămas la fel de precară, s-au executat lucrări de mântuială iar trotuarele au devenit aproape impracticabile, nemaifiind reparate în ultimii 20 de ani decât pe porţiuni insignifiante, lucrările remarcându-se prin proasta lor calitate.


În 2004, peste 80% din străzile Timişoarei aveau durata de valabilitate expirată, străzi sau pieţe amenajate cu puţin timp în urmă şi prezentate drept „succese” erau din nou sparte şi desfundate  ori prost făcute.  RATT a ajuns o regie aproape falimentară, proiectul de reabilitare a blocurilor a rămas la faza de declaraţii, iar Timişoara – campioană la costurile energiei termice, din cauză că nu există un sistem de cogenerare al energiei termice.

Mult mai bine gospodărit a fost avutul personal, care, dintr-o slujbă la stat cu leafă nu prea mare şi remunerată din bani publici, s-a rotunjit vizibil. În urma unui divorţ şi a unui partaj în anul 2001, Dorel Borza rămânea proprietarul unui teren de 661 mp din intravilanul Timişoarei, fostei soţii revenindu-i un apartament cumpărat în 1980, un teren arabil de 1.600 mp la Urseni şi un apartament într-o vilă de vacanţă construită la Poiana Mărului pe un teren al primăriei, concesionat în 2005 proprietarilor vilei pe 49 de ani pentru o sumă derizorie. Dorel Borza mai cumpărase două case în satul Bodo, una în 1997 pe numele părinţilor, unde şi-a adjudecat şi 900 mp de grădină care i-au revenit „automat”, de la CAP, ca proprietar al casei, iar cealaltă în 2002, pe numele fiicei sale, Oana, la doi ani după ce aceasta absolvise liceul. Până în 2005 Borza a mai achiziţionat trei suprafeţe de teren în Timişoara, un teren în Ghiroda şi altul la Urseni iar în 2004 şi-a construit o casă care avea la vremea respectivă o suprafaţă declarată de 230 mp şi care e menţionată în ultima declaraţie de avere, din 2013, cu 375 mp. La începutul acestui an, consilierul principal al primarului Timişoarei mai declară bijuterii în valoare de 9.500 euro, obiecte de artă şi cult evaluate la 14.500 euro, plasamente financiare care însumează 107.000 euro şi 20.000 lei, acţiuni la Ambalajul Metalic şi 14% din capitalul SC 3TV SRL. El a mai fost răsplătit de Nicolae Robu cu un loc în consiliul de administraţie al RETIM. În nici una din declaraţiile de avere ale lui Dorel Borza nu apare vreo maşină.  Cât a fost viceprimar a avut în permanenţă la dispoziţie una din maşinile primăriei cumpărate pe banii contribuabililor, din banii cărora a mai fost asigurată cota de benzină şi reparaţiile autoturismului. S-a folosit de maşina instituţiei şi pentru deplasările private, fiind autorul unui accident în urma căruia şi-a pierdut cea de-a doua soţie, dar, deşi excesul de viteză a provocat tragedia, a fost absolvit de orice vină de Poliţie.

La alegerile din 2004, când Dorel Borza a candidat din nou la funcţia de primar, a obţinut în jur de 6 procente, mai puţin de jumătate din scorul partidului. Întrebat dacă va mai fi viceprimar, a răspuns laconic: „aş dori, şi nu numai că aş dori, cred că merit”. A fost reales viceprimar, dar buna colaborare cu Gheorghe Ciuhandu a luat  sfârşit, iar acesta i-a preluat toate atribuţiile importante. La sfârşitul madatului, într-un moment foarte tensionat în partid, Dorel Borza, preşedinte al PD-L Timiş, declara public, într-o conferinţă de presă: „îi mulţumesc primarului Gheorghe Ciuhandu că mi-a luat toate atribuţiile importante şi mi-a lăsat timp să mă ocup de organizarea filialei partidului”. Pe banii contribuabililor. A fost destituit prin fax din funcția de președinte al PD-L Timiș de către secretarul partidului de atunci, Vasile Blaga, care l-a impus pe Constantin Ostaficiuc. Timp de patru ani cât a fost senator de Sânnicolaul Mare s-a remarcat printr-o intensă…tăcere. Înainte de alegerile locale, și-a declarat public, din postura de membru PD-L, sprijinul pentru candidatul USL Nicolae Robu.

 

La solicitarea PRESSALERT.ro de a răspunde câtorva întrebări, răspunsul lui Dorel Borza a fost un categoric şi răspicat „NU”, adăugând apoi: „Nu se poate. Nu am ce să spun. Există o formă de comunicare cu primarul, întrebaţi-l pe el. Nu e nici o altă problemă, nu am nimic de spus”. Întrebările la care așteptam un răspuns de la cel care acum vrea să ghideze din umbră societățile muncipalității erau acestea:

– Cum ați ajuns consilier personal al primarului Nicolae Robu?

– Cum e pentru un fost senator pedelist, din punct de vedere politic, să-şi desfăşoare activitatea ca și consilier al unui primar liberal?

– În calitate de consilier personal al primarului, ce speraţi să realizaţi din ceea ce nu aţi reuşit ca viceprimar?

5 COMENTARII

  1. A venit in primarie unu care pricepe despre ce e vorba pe-acolo si au intrat in panica si baietii care au stat cu labutele in borcanul cu miere pe vremea lui Grindeanu ? sau cei care vor sa-si bage botul in borcan pe vremea lui Robu ?

  2. Unu care a profitat de pe urma prostilor! Merg , se plimba prin lume, vin acasa cu idei timpite, bune pentru ei, pentru a-si umple mai departe buzunarele proprii. Si unu din astia, va deveni si Robu, care nu are nimic bun in cap, numai risipa banului public. A se vedea cine sint oamenii lui de incredere. Asa ca in Timisoara , nu s-a schimbat nimic. Toti cred, ca primaria si institutiile statului sint mosii personale. Astea nu sint partide in Timisoara! Au fost alesi sa schimbe ceva in bine, iar acum se amesteca cu cei mai rai din PDL, ii mai fac si consilieri personali.

  3. am votat cu ROBU doar ptr a nu mai auzi de ciumele portocalii, iar ei si-au batut joc de noi…gunoiul asta de Borza nu a demonstrat nimic in 22 de ani, ce mai poate demosnstra oare acum? Va demonstra ca isi mai rotunjeste conturiile cu inca 1 milion de euro! Doamne unde esti tu TEPES sa tragi in teapa toti hotii astia din tara! dar poate intr-o zi va sosi si ziua dreptatii!!! oricum eu pana voi muri tot am sa-i trag la raspundere pe hotii astia

  4. Asa este tikitaka;o intrebare pentru Robu: De ce crezi cate-au ales timisorenii? Sa te sfatuiesti cu PDL-ul? Pai astia au tot interesul sa ramina toate cum au fost inainte. Doua alternative: Ori sinteti pe-o mina, ori IQ-ul d-lui Robitu este sub 100!

Lasă un răspuns la Nicu Florean Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.