Artista plastică Aculina Strașnei Popa s-a stins din viață

Artista plastică Aculina Strașnei Popa s-a stins din viață

0
DISTRIBUIȚI

fata_din_lumina-1175316366l

Cunoscutul artist plastic Aculina Straşnei Popa s-a stins luni din viaţă, la vârsta de 70 de ani. Născută la Timişoara, a absolvit Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Timişoara şi a studiat desenul şi pictura în atelierul renumitului pictor Iulius Podlipny. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Desen din Timişoara, iar în 1982 a devenit licenţiată a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti.

S-a stabilit la Arad încă din 1972, devenind unul din cei mai cunoscuţi artişti plastici ai oraşului, făcându-se remarcată atât ca pictor, cât şi ca grafician şi profesor. În 1980 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar din 1995, membru al A.I.A.P.


UNESCO, cu sediul la Paris. A avut numeroase expoziţii personale la Arad dar şi la Bucureşti, Reşiţa şi în numeroase oraşe europene, precum Atena, Saint Cyprien, Orosháza sau Plovdiv, a participat la importante expoziţii internaţionale în Belgia, Franţa, Bulgaria, Austria, Spania sau Germania, la saloanele naţionale de grafică din Bucureşti şi la toate ediţiile bienalelor de desen din Arad, a colaborat la restaurări de pictură bisericească, a semnat ilustraţii de carte şi a înfiinţat cenaclul tinerilor artişti plastici, care mai târziu se va numi „Atelier 35”.

Alături de titluri şi diplome de excelenţă primite pentru promovarea culturii arădene în lume, în 2006 a dobândit Marele Premiu şi Trofeul „Oscar Kokochka” în Austria iar în 2008, premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru întreaga activitate artistică. Lucrările sale au fost apreciate de critici drept o rafinată sinteză între neobizantinism, expresionism şi realism abstract, cu o bogată încărcătură simbolică.

aculina popa

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.