Campanie PRESSALERT.ro EROI FĂRĂ GLORIE Casa mică în care au crescut patru...

Campanie PRESSALERT.ro EROI FĂRĂ GLORIE Casa mică în care au crescut patru premianți mari

9
DISTRIBUIȚI

frati 11

O oră petrecută în casa familiei Tulbea te face să reflectezi adânc asupra înţelesului care se dă, în mod obişnuit, sărăciei şi să admiţi că pe lume există lucruri mult mai de preţ decât avuţiile, iar oamenii pot fi fericiţi chiar dacă banii pentru traiul zilnic sunt extrem de puţini.

Într-un apartament de bloc cu o cameră, mărită puţin prin desfiinţarea balconului, locuiesc patru copii şi părinţii lor. Totul este într-o ordine desăvârşită, iar casa străluceşte de curăţenie. Pluteşte în aer parcă o atmosferă de tihnă, se simte mulţumirea acestor oameni, pentru simplul fapt că sunt cu toţii împreună şi îşi duc traiul sub acelaşi acoperiş.

Anatolie Tulbea a venit dintr-un sat aflat în nordul Republicii Moldova, a urmat cursurile unei şcoli teologice din Timişoara şi a decis să se stabilească aici. Şi-a găsit de lucru, s-a căsătorit, în urmă cu 17 ani, cu Otilia şi în scurt timp au venit pe lume copiii, patru băieţi frumoşi, care sunt cea mai mare bucurie a lor. Astăzi, cel mai mare, Emanuel, are 16 ani, este elev la liceul „C.D. Loga”, iar următorii, Abiatar, Ruben şi Gabriel sunt elevi la şcoala gimnazială nr. 25. Abiatar va absolvi anul acesta clasa a VIII-a, Ruben este în clasa a VII-a, iar mezinul a început anul acesta cursurile gimnaziale.

Trăiesc cu 1.200 de lei pe lună

Este o familie care s-a obișnuiat să drămuiască la sânge banii. Doar tatăl lucrează, este zidar la o firmă de construcţii, şi ia în mână aproximativ 670 de lei lunar. Soţia sa, Otilia, a lucrat înainte de căsătorie şi a cumpărat apartamentul în care locuiesc acum, dar a fost silită să renunţe la serviciu pentru a-şi putea creşte copiii şi a avea grijă de casă.

La salariul lui Anatolie Tulbea se mai adaugă modestele alocaţii primite de copii şi bursele sociale, nici acestea nu prea mari, astfel încât venitul familiei se ridică la puţin peste 1.200 de lei pe lună. Deşi toţi copiii au rezultate excelente la învăţătură, nu primesc burse de merit, fiind beneficiari ai burselor sociale.  Aşa e legea. Îi mai ajută, cu mâncare mai ales, bunicii din partea mamei, care stau la ţară, iar prin şcoală au mai primit caiete şi alte rechizite.

Soţii Tulbea aparţin unui cult neoprotestant, dar nu acceptă ajutoare de la biserică: „sunt alţii mai nevoiaşi decât noi, dacă aşa e situaţia în ţară… dacă mă plâng, tot nu rezolv mare lucru. Noi ne bucurăm de copiii noştri, un copil aduce binecuvântare şi bucurie, trăim cu speranţa că va fi mai bine. Suntem mulţumiţi cu ce avem, aşa totul trece mai uşor”, rezumă Anatolie Tulbea situaţia familiei sale. Otilia Tulbea mărturiseşte că şi-ar dori o locuinţă mai mare, dar „am fost obişnuiţi cu familiile numeroase în care am crescut”. S-a mai întâmplat să rămână fără bani – recunoaşte Otilia Tulbea – dar s-au mai împrumutat şi în cele din urmă au scos-o la capăt.

Casa copiilor cuminți

Copiii, aşezaţi pe marginea paturilor suprapuse în unul din colţurile camerei, sunt din cale-afară de ascultători şi e aproape de neimaginat că într-o cameră care adăposteşte atâtea suflete există, totuşi, spaţiu. Otilia Tulbea spune că a avut parte de copii cuminţi de când erau mici. „Aşa mi i-a dat Dumnezeu, vecinii îmi spuneau că n-am copii”, îşi aminteşte ea. „I-am învăţat de mici să fie ordonaţi, am stat cu ei acasă, le-am spus că locul e mic şi dacă totul e împrăştiat, ne luăm cu mâinile de cap”. Principala grijă a părinţilor este ca cei patru copii să aibă tot ceea ce le trebuie, în primul rând, la şcoală. Au reuşit chiar să le cumpere un calculator şi o imprimantă, pentru că „le cere la şcoală, toţi copiii au, îi ajută mult la diferite materii”. La teme, însă, nu i-a ajutat niciodată. „Din clasa I îşi fac temele singuri, celui mare i-a plăcut cartea şi după el s-au luat toţi.


El îi mai ajută pe cei mici, dacă nu înţeleg ceva la temă îl intreabă pe Emanuel”.

Mândria lor

Efortul părinţilor este însă răsplătit cu vârf şi îndesat. Toţi copiii au avut, în fiecare an, media peste 9. Cel mai silitor este însă Ruben, acum elev în clasa a VII-a, care a absolvit clasa precedentă cu media 9,96. „Franceza i-a stricat media, a avut ghinion că s-au şi schimbat profesorii”, povesteşte mama lui. Anatolie Tulbea este mai zgârcit la vorbă şi dispare un moment din cameră, dar revine după câteva secunde şi, tăcut, întinde un mănunchi de medalii. Sunt nu mai puţin de 15 la număr şi au fost câştigate de copii la mai multe concursuri de matematică organizate la nivel de oraş şi la care au participat cu toţii în anii trecuţi.

Copiii au câştigat toate medaliile posibile, de la locul I până la menţiuni, cele mai multe fiindu-i acordate lui Ruben. Tot el a participat, anul trecut, şi la olimpiada de matematică, la nivel de oraş, şi a ajuns până la faza judeţeană a olimpiadei de limba română. Fratele său, Abiatar, se pregăteşte acum pentru olimpiada de geografie. „Noi îi îndrumăm spre şcoală, nu-i ţinem din scurt, dar când vin de la şcoală îşi fac temele, unii la birou, alţii la bucătărie, au apoi o pauză de joacă, iar seara învaţă”, adaugă tatăl, cu un aer firesc.

Copiilor le e greu să se hotărască asupra materiilor preferate. Învaţă tot cu plăcere, au note bune la toate disciplinele. Parcă-parcă, e mai frumoasă geografia, Emanuel le-a descifrat tuturor taina hărţilor şi au descoperit lucruri fascinante despre diverse ţări. Le place şi istoria, chimia, sportul, informatica. Cei mai mari s-au hotărât deja, vor să facă o meserie de viitor, în domeniul IT, să devină informaticieni, programatori sau ingineri IT. Cei mici nu s-au hotărât încă, dar fără doar şi poate, sunt decişi să urmeze şi ei o facultate.

Ce spun dascălii

Şi profesorii sunt din cale-afară de mulţumiţi de copii. Prof. Lia Ivanciu, care predă matematica la şcoala gimnazială nr. 25 şi este acum diriginta lui Abiatar, i-a avut elevi pe toţi şi îi laudă fără rezerve. „Toţi au trecut prin mâna mea, sunt foarte buni la învăţătură, foarte bine educaţi şi îngrijiţi. Sunt copii sociabili, săritori, îşi ajută colegii şi sunt iubiţi de aceştia” îi caracterizează ea. „Toţi au avut rezultate foarte bune în fiecare an”.

Deocamdată, sunt mulţumiţi cu micile bucurii de care au parte. Doi dintre ei, cei mai mari, cântă la trompetă în cadrul bisericii. Cântatul la trompetă e o tradiţie în familia mamei, de la străbunicul acesteia, iar bunicul le-a dăruit nişte note muzicale. Sunt mai mult autodidacţi, uneori mai cântă în baie, la ore când vecinii nu prea sunt acasă, pentru a nu-i deranja. Astă-toamnă au fost chiar într-un turneu de vreo zece zile în Austria, Italia şi Elveţia, unde au cântat în fiecare seară la câte o biserică. Totuşi, cel mai mult le-a plăcut în Italia, la parcul de distracţii din Bergamo.

În timpul liber mai joacă fotbal sau ping-pong ori se uită la televizor, mai ales la filme documentare şi la sport. Vacanţele le petrec în bună parte la ţară, într-un sat din Timiş, unde locuiesc bunicii din partea mamei, sau la cei din Republica Moldova, unde colindă pădurea şi merg la pescuit cu verii lor. Nu doresc lucruri nesăbuite de la Moş Crăciun. „Doar nişte dulciuri”, spun copiii aproape şoptit, cu un zâmbet aproape imperceptibil care le înfloreşte sfios pe buze.

În campania EROI FĂRĂ GLORIE:

Citește povestea învingătorului care a pus gândul succesului înaintea bolii

Citește povestea lui Victor, băiatul care-și face temele-n dulap și visează să-i calce pe urme lui Jules Verne

Citește povestea lui Andrei, băiatul “de aur” care respiră prin învățătură

9 COMENTARII

  1. Părinții sunt niște cretini. Toți au grijă de copii și de casă. Și toți muncesc, sau măcar își caută de lucru. În afară de mama asta. Și dacă ești în situația asta nu refuzi bani ca să-ți satisfaci tu mândria infectă (ăsta e motivul real pentru care au refuzat banii de la biserică).

    Și încă o chestie. Copiii ăștia nu sunt speciali, rezultatele pe care le au nu sunt excepționale. Cred că ar merita ajutați cât ar merita orice alți copii în situația lor, nici mai mult nici mai puțin.

    • Ioane, cred ca esti un om destul de sarac la minte. mai bine du-te la bucatarie si spala vasele ca esti unul dintre oamenii care prin vorbele spuse infecteaza societatea. Cu siguranta nu te numeri printre cei care au fost premiati la scoala dar sti sa vorbesti urat.
      Felicitari pentru articol, se poate vedea ca si cu bani putini se pot creste intr-un mod frumos copii

  2. Emanuel este unul dintre cei mai mai buni si mai educati elevi din clasa a X-a MI 2 de la Colegiul C.D. Loga. Tot respectul nostru pentru aceasta familie, pentru parintii care au educat acesti copii. Sunt sigura ca vor avea un viitor bun.

  3. Este foarte usor sa critici pe cineva .Sant o familie de nota 10.
    Cu foarte mult bun simt si harnici.Iar despre copii lor nu am decat cuvinte de lauda ,sant intradevar niste copii deosebiti sa fie sanatosi si sa invete tot asa

Dă-i un răspuns lui jeni Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.