Campanie PRESSALERT.ro EROI FĂRĂ GLORIE Povestea tulburătoare a lui Marinel, care a...

Campanie PRESSALERT.ro EROI FĂRĂ GLORIE Povestea tulburătoare a lui Marinel, care a ajuns premiant, deși mama lui nu știe să scrie sau să citească

5
DISTRIBUIȚI
marinel morosan03_resize
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Indiferent că este ger, ninge sau plouă, Marinel Moroșan merge în fiecare zi la școală cu o geacă neagră, subțire și murdară, care, între timp, i-a rămas și mică. S-a bucurat când a primit-o de la alți copii care  au crescut, însă acum de abia îi ține de cald. Și ghetele îi intră cu greu în picioare, dar băiețelul de 12 ani nici nu visează că Moș Crăciun îi va aduce hăinuțe și pantofi noi. „Moș Nicolae a trecut anul ăsta pe la noi și ne-a adus niște dulciuri, nu știu dacă mai are și Moș Crăciun bani să vină”, spune îngândurat copilul. Cu cărțile și caietele pregătite, printre care își face loc un sandwich umplut cu margarină și salamul „cel mai ieftin”, Marinel merge însă, alături de sora lui, Bianca, la școală, de fiecare dată cu temele făcute. Acasă, nu are cine să-l ajute să rezolve probleme la matematică dificile sau să-l pună să recite o poezie, pentru că mama lui Marinel nu știe să scrie sau să citească. Băiatul este, cu toate acestea, primul din clasă.

Marinel este în clasa a IV-a la Școala Generală Nr. 15 din Timișoara și este premiant încă dintr-a-ntâia, deși a avut o pauză de doi ani de la educația în sistem, iar acum, la 12 ani, este puțin mai mare decât colegii lui de clasă. Profesorii îl laudă și spun că este unul dintre cei mai cuminți, conștiincioși și deștepți copii din școală, în condițiile în care băiatul conduce și în topul trist al micuților cu greutăți financiare. În fiecare zi, imediat ce ajunge acasă de la școală, băiețelul are un singur gând: să-și facă temele pentru că știe că doar dacă va învăța va avea o viață mai bună decât cea pe care le-a oferit-o mama lui. Iar „acasă” înseamnă o cameră într-o locuință socială pe care o împarte cu mama, sora și tatăl vitreg. În acea cămăruță, cei patru membrii ai familiei mănâncă, se spală și dorm pentru că nu au baie și nici bucătărie. Pe o măsuță, băiețelul își deschide caietele și cărțile, însă este nevoit să împartă singurul scăunel din cameră cu sora lui, Bianca, de 13 ani, care este și ea premiantă.

„Vreau să mă fac pilot de curse”, ne spune zâmbind Marinel, în timp ce scrie o ecuație la matematică, fascinat fiind, ca orice copil, de jocurile pe calculator pe care le-a „gustat” de câteva ori. Dar imediat realizează că aceasta nu ar fi soluția cea mai sigură ca să scape de sărăcie și se răzgândește. „Poate e mai bine inginer sau programator, pentru că am auzit că se câștigă bine”, explică Marinel, cu o maturitate care te întristează la un copil de 12 ani. Poate și pentru că amintirile sale de copil au fost presărate cu necazuri de oameni mari: sărăcie, despărțiri. Marinel și Bianca abia își aduc aminte cum arată tatăl lor, care nici măcar nu ține minte când sunt zilele lor de naștere ca să le ureze „la mulți ani”.

Marinel și familia lui riscă să fie aruncați în stradă

În fiecare zi, băiețelul traversează orașul dintr-un capăt într-altul ca să ajungă la școală.


Micuțul locuiește pe strada Gării, dar este înscris la o școală din zona Fratelia, pentru că doar acolo conducerea a fost de acord să-l primească, după ce doi ani a stat acasă. „Marinel și Bianca au făcut clasa întâi în Moldova, dar doi ani nu am mai putut să-i dau la școală pentru că ne-am tot mutat până am ajuns la Timișoara”, povestește Angela Ghirasen, mama copiilor. Femeia este din județul Maramureș, dar în urmă cu nouă ani a fost nevoită să-și părăsească familia și prietenii ca să scape din mâinile unui soț alcoolic, care o bătea tot mai des. Dar nu a plecat singură, ci și-a luat și cei doi copii cu ea în Moldova, unde l-a cunoscut pe Sandu, un bărbat de 45 de ani care nu are picioare, după ce o grenadă a explodat lângă el când avea doar 13 ani.

Familia lui Marinel are o mulțime de lipsuri, însă tot timpul au fost liniștiți că măcar au un acoperiș deasupra capului. Viața lor s-ar putea transforma într-un coșmar, după ce reprezentanții primăriei i-au anunțat că în primăvară trebuie să părăsească locuința socială. Angela Ghirasen este disperată. Din cauză că este analfabetă, este convinsă că nimeni nu o va angaja, astfel încât să-și permită să închirieze o altă cameră. Familia Ghirasen trăiește doar din pensia de invaliditate de 290 de lei a tatălui vitreg al copiilor și alocația acestora, o sumă care de abia le ajunge să trăiască de pe o lună pe alta, iar bani de hăinuțe groase de iarnă sau ghetuțe noi nici nu poate fi vorba. „Mi-e teamă că nici mâncare nu o să mai am pe ce să le fac pentru că mai merge doar un singur ochi de la aragaz. La mașină de spălat nici nu visez, spăl hainele cu mâna. Haine groase o să le mai cumpăr de la second – hand când o să am niște bani, dar anul acesta nu cred că va mai veni Moș Crăciun la copii pentru că Biancăi trebuie să-i schimb lentilele de la ochelari și mă costă sute de lei”, ne spune, cu ochii în lacrimi, mama lui Marinel.

Micuții nu vor avea în acest an de Crăciun nici măcar un brad pe care să-l împodobească, ci, la fel ca în ceilalți ani, vor admira de pe fereastră pomii de iarnă din casele altor familii, cu speranța că, la anul, renii Moșului se vor opri și la ușa lor.

În campania EROI FĂRĂ GLORIE:

Citește și povestea casei mici în care au crescut patru premianți mari

Citește povestea învingătorului care a pus gândul succesului înaintea bolii

Citește povestea lui Victor, băiatul care-și face temele-n dulap și visează să-i calce pe urme lui Jules Verne

Citește povestea lui Andrei, băiatul “de aur” care respiră prin învățătură

5 COMENTARII

  1. Adriana, ai scris un text minunat, duios, trist si totusi plin de speranta. Un portret de familie, care este ideal pentru vremurile pe care le traim si pentru perioada anului, in care ne aflam.
    La Multi Ani redactiei.

  2. O altă poveste foarte tristă care nu poate avea rezolvare.
    Si pe vremuri au fost famiilii in care parintii nu stiau sa scrie si sa citeasca, insa copiii au facut scoală si facultate – dar parintii ar fi trebuit sa mearga la scoala inainte de 1944, cand la tara nu prea erau unitati scolare.

  3. Din nefericire(fericire) la Scoala gimnaziala nr. 15 sunt elevi pe care alte scoli nu vor sa-i primeasca din cauza situatiei materiale , in schimb ei sunt deosebiti si cu calitati pe masura cerintelor altor scoli din Timisoara. Copii nu trebuie evaluati din punct de vedere a situatiei materiale a parintilor. Trebuie sa avem grija si de acesti elevi nu sa ii aruncam si sa le intoarcem spatele. Scoala gimnaziala nr. 15 trebuie sa existe nu sa o desfintam,pentru ca acesti elevi, viitori adulti de maine pe care societatea sa se sprijine au nevoie de educatie.
    Felicitari pentru articol.

Lasă un răspuns la Mirela Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.