Codul galben de ninsori şi viscol a fost prelungit. Care sunt zonele...

Codul galben de ninsori şi viscol a fost prelungit. Care sunt zonele afectate

0
DISTRIBUIȚI

viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit atenţionarea cod galben de ninsori și viscol de astăzi de la ora 11.00 până mâine, la ora 08.00, în mai multe judeţe din ţară. În zona de munte stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar vântul va avea la rafală peste 70 de kilometri la oră, scrie Mediafax.  În intervalul menţionat, în zona de munte va continua să ningă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi pe arii restrânse consistent.


Vântul va avea intensificări viscolind şi spulberând zăpada, cu rafale ce vor depăşi 70 km/h şi 100 km/h pe crestele înalte, îndeosebi ale Munţilor Banatului, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

Mai ales pe parcursul zilei de azi, intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, dar la cote mai reduse (de 55…60 km/h) şi cu precădere în regiunile sudice, sud-vestice şi nord-estice. Avertizarea cod galben de ninsori şi viscol a fost emisă pentru judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj şi Bihor. Judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor au fost şi ieri sub avertizare cod galben de ninsori şi viscol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.