CAMPANIE PRESSALERT.ro LUPTĂTOARELE Coleta de Sabata, singura femeie rector a Universității Politehnica. Cum a reușit într-o lume a bărbaților

Coleta de Sabata îşi merită cu prisosinţă titulatura de „luptătoare”. Într-o lume a bărbaţilor, cum era Universitatea Politehnică în urmă cu peste 30 de ani, o femeie a reuşit, prin muncă, pasiune şi determinare să ocupe o funcţie „rezervată”, pe atunci, exclusiv sexului masculin.

Orice succes aduce, însă, cu el şi sacrificii. Iar sacrificiul pe care timişoreanca a trebuit să-l facă a fost familia. Deşi este căsătorită şi are un copil, pentru Coleta de Sabata familia a trebuit să ocupe locul doi în topul preocupărilor. Nimeni şi nimic nu a putut concura în viaţa femeii cu dragostea pentru Politehnica din Timişoara, locul în care a strâns o grămadă de amintiri şi despre care vorbeşte, şi acum, ca despre „acasă”. Dacă bărbaţii conduc cu o mână de fier, pentru o femeie, mâna de fier trebuie învelită, întotdeauna, în catifeaua diplomaţiei şi a echilibrului, iar Coleta de Sabata a reuşit să conducă destinele profesionale a zeci de mii de oameni, majoritatea bărbaţi, într-un mod care o caracterizează: cu autoritate şi cu eleganţă.

Coleta de Sabata are 80 de ani şi este singura femeie care a fost aleasă să conducă Universitatea Politehnica. Recunoaște că nu i-a fost ușor să ajungă în fruntea unui “mamut” în care învățau peste 15.000 de studenți, să aibă succes într-o lume a bărbaților, dar a făcut totul cu plăcere. Deși a ieșit la pensie de cinci ani, Coleta de Sabata nu pierde vremea și așa cum a fost obișnuită o întreagă viață, încă muncește câteva ore în fiecare zi.

Femeia și-a dorit din toată inima să devină inginer pentru că a considerat că este o meserie de viitor, astfel că imediat ce a terminat liceul s-a înscris la Facultatea de Electrotehnică a Universității Politehnica. Coleta de Sabata ne povestește că au urmat cinci ani grei, mai ales că, pe lângă faptul că avea mult de învățat, trebuia să țină piept și ideilor preconcepute despre femei pe care le aveau unii dintre colegi. “Eram cam 500 – 600 de studenți, dintre care doar 20 de studente în toată facultatea. La mine în an, am fost doar șase fete. Am trăit într-un mediu foarte masculinizat și foarte misogin. În adâncul sufletului, multora li se părea că fetele nu au ce să caute la electro. Dar mie nu mi-a păsat ce părere au ei despre mine. Am muncit foarte mult, eram serioasă și am reușit să termin cu diplomă de merit”, își aduce aminte Coleta de Sabata.

“Nu mi-aș fi imaginat niciodată că o să ajung rector”

Timișoreanca a avut norocul ca, imediat ce a terminat facultatea, să se poată angaja ca preparator prinicipal la Catedra de Fizică de la Universitatea Politehnica, în anul 1957. Încetul cu încetul a ajuns asistent, profesor, iar în final, spre surprinderea ei, șef de catedră.

În această perioadă, Coleta de Sabata și-a dedicat timpul unei alte pasiuni pe care o avea, și anume cercetarea. După ce a predat timp de 24 de ani la Universitatea Politehnica, în anul 1981 a fost aleasă rector, post la care Coleta de Sabata nici nu visa. “Nu mi-aș fi imaginat niciodată că o să ajung rector al Universității Politehnica. Cumva nu am avut ce face și a trebuit să candidez, se vorbea în universitate că s-ar dori să ajung rector pentru că în acea perioadă de promovau mult femeile”, povestește timișoreanca.

Deși a ocupat timp de opt ani cea mai importantă funcție într-o instituție în care majoritatea angajaților și studenților erau bărbați, Coleta de Sabata s-a bucurat de sprijinul acestora. “Dacă nu te înțelegi cu oamenii, nu ai cum să conduci un mamut cu 15.000 de studenți și 2.000 de angajați. Am condus Universitatea Politehnica în perioada în care a fost cel mai rău”, își aduce aminte femeia.

Coleta de Sabata povestește că s-a confruntat cu probleme, care acum par nostime, și asta pentru că se primeau bani de la stat, dar nu prea avea ce să cumpere. Timișoreanca își amintește că la un moment dat, șeful departamentului economic i s-a plâns că este într-o situație disperată pentru că nu are de unde să cumpere drojdie, fără de care nu s-ar mai fi putut prepara gogoșile pe care le primeau studenții aproape zilnic la cantină. “Am dat telefoane și am reușit să fac rost de drojdie. Deseori, studenții din cămine rămâneau fără căldură iarna în cameră sau li se tăia curentul și trebuia găsită o soluție. Am avut multe probleme pe care le-am rezolvat”, ne spune fostul rector al Universității Politehnica.

“E foarte greu să reușești într-o lume a bărbaților”

Coleta de Sabata  spune că este foarte greu să reușești într-o lume a bărbaților, dar ne spune, zâmbind, că a avut și un pic de noroc. Fostul rector consideră că femeile, în general, fac o greșeală în momentul în care își doresc ceva cu ardoare și “nu știu să pună surdină la dorință. Asta nu-mi place. Am obținut funcții la care nu m-am gândit și nici nu m-am zbătut prea mult. Nu am făcut nimic special ca să ajung rector”. A reuşit pentru că, spune ea, a fost eficientă la locul de muncă, și asta pentru că niciodată nu a pierdut vremea, nu mergea la catedră să stea la cafea cu colegele, ci muncea pe toată perioada programului, fără oprire.

La 80 de ani, Coleta de Sabata lucrează la o carte despre șantaj

Coleta de Sabata a ieșit la pensie în urmă cu cinci ani, la vârsta de 75 de ani, pentru că pur și simplu a considerat că este timpul să se retragă. Dar timișoreanca nu își pierde timpul degeaba, ci lucrează intens la mai multe cărți. Coleta de Sabata a publicat după anul 1990 nu mai puțin de 30 de volume, în domenii din cele mai diversificate. Nu mai puțin de zece cărți le-a dedicat instituției în care a lucrat întreaga viață, pe care le-a scris “din dragoste pentru Universitatea Politehnica”.

Apoi, au urmat volume întregi despre istoria etruscilor, cărți dedicate imigrației italiene în Ardeal, romane de dragoste sau polițiste. Chiar în acest moment, Coleta de Sabata lucrează la o carte numită “Șantajul”. “Au fost perioade în care am scris și două cărți pe an. Scriu foarte repede, este o mare pasiune de-a mea și mă dedic trup și suflet”, a conchis Coleta de Sabata.