Mecanismul prin care Primăria Timişoara a pus umărul la supertunul imobiliar dat...

Mecanismul prin care Primăria Timişoara a pus umărul la supertunul imobiliar dat statului român. Vezi jocul ofertelor făcut de firma unde a lucrat consilierul Chirilă

4
DISTRIBUIȚI

euro_1

Supertunul imobiliar dat statului român, prin vânzarea drepturilor asupra cinci hectare de teren din intravilanul Timișoarei,  a avut în spate un plan extrem de bine organizat, acționându-se în forță în momentele cheie. Vă reamintim că PRESSALERT.ro a dezvăluit, ieri, că Primăria Timișoara a fost de acord, ca și creditor principal la firma de stat Seritim SA aflată în faliment, să accepte oferta de cumpărare a drepturilor asupra terenurilor din zona Piața Mehala – Piața de Gross de la firma Neag Group SA, unde a fost angajat Alexandru Chirilă, consilierul personal al primarului Nicolae Robu, în condițiile în care în zonă prețul unui metru pătrat este de 90 de euro, pentru doar 90.000 euro.

Scandalul a început anul trecut, în martie, când lichidatorul Nicolae Iavorschi, în urma unei licitații, a închiriat terenul Seritim SA către SC Milleniun Properties & Development SRL, printre acționarii firmei aflându-se și omul de afaceri Eugen Saracin, cunoscut pentru implicarea sa în zona imobiliară.  Decizie a fost aprobată de creditori în ședința din luna aprilie, dar în ședința din 27 iunie 2013, judecătorul sindic Loredana Neamțu a decis înlocuirea lui Iavorschi cu lichidatorul Ecaterina Precup, principala acuzație adusă celui schimbat fiind că a încheiat ilegal contractul de închiriere. Iavorschi a contestat  decizia, iar în 21 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara i-a dat dreptate, considerând că firma în faliment a avut de câștigat prin semnarea contractului, în condițiile în care era prevăzut că încetează în momentul în care Seritim SA dobândește certificatul, care să confirme dreptul de proprietate asupra terenului. Concluzia a fost că decizia semnării contractului „nu reprezintă o măsură a practicianului contrară principiului maximizării averii debitorului, ci dimpotrivă”. 

În perioada în care se judeca recursul lichidatorului Iavorschi, s-a decis anularea contractului de închiriere şi s-a întocmit, în 12 septembrie 2013, regulamentul de vânzare a activelor Seritim SA prin metoda negocierii directe. Cu o zi înainte, în şedinţa Adunării Generale a Creditorilor, unde au fost prezenţi Primăria Timişoara şi Finanţele Publice Timiş, s-a stabilit  că se vor cere informaţii la primărie despre proiecte pentru  terenul din CF şi „având în vedere că societatea se află în curs de derulare a procedurii prevăzute de HG 834/1991, se va discuta în cadrul altei adunări a creditorilor oportunitatea semnării unui antecontract de vânzare – cumpărare a terenului„. În 23 septembrie a fost convocată o nouă adunare a creditorilor pentru a se discuta oferta de cumpărare de către SC Neg Group SA cu 127.386 euro pentru 21.231 mp „având în vedere dreptul de preemţiune la cumpărarea terenului acordat de societatea în insolvenţă” prin contractul din 2003.


Oferta Group Neag nu se mai discută pentru că în ziua în care Curtea de Apel îi dă câştig lui Iavorschi se retrage garanţia. În 15 octombrie, Primăria Timişoara devine brusc principalul creditor al SC Seritim SA printr-o precizare de creanţă admisă de lichidatorul judiciar şi trecută în tabelul creditorilor, iar la o lună convoacă o nouă adunare generală, cere şi votează schimbarea lichidatorului Iavorschi, cel care tocmai a fost reinstalat de Curtea de Apel Timişoara. În şedinţa din 12 decembrie, Tribunalul Timiş admite cererea primăriei, reinstalând-o pe Precup şi această decizie fiind contestată şi judecându-se, din nou, la Curtea de Apel Timişoara. Interesant este că printre motivele invocate în decembrie pentru schimbarea lui Iavorschi au fost şi unele care tocmai au fost desfiinţate prin sentinţa CAT din octombrie. Iavorschi a susţinut, în faţa Tribunalului Timiş, că vânzarea directă a drepturilor asupra terenurilor nu-i este favorabilă decât firmei Neag Group SA.

În 23 ianuarie 2014, Neag Group SA depune o nouă ofertă prin care oferă 90.000 euro pentru cumpărarea drepturilor asupra terenurilor Seritim SA, suprafaţa cuprinsă în cărţile funciare nominalizate fiind de cinci hectare. A doua zi lichidatorul Precup convoacă creditorii pentru 10 februarie ca să discute despre „propunerea de înstrăinare a drepturilor deţinute de debitoarea Seritim SA” şi „stabilirea formei şi metodei de predare – preluare a tuturor obligaţiilor SC Seritim SA”.  După alte patru zile convoacă din nou creditorii tot pentru data de 10 februarie  ca să discute despre „înstrăinare a drepturilor deţinute de debitoarea Seritim SA” pentru 90.000 euro. La şedinţa din 10 februarie, Primăria Timişoara este de acord cu vânzarea drepturilor către Neag Group SA. În mod ciudat, Primăria Timişoara nu a fost interesată să preia drepturile de la Seritim SA asupra terenurilor aflate în imediata apropiere a Pieţei de Gros, ci a fost de acord să le dea pe o sumă de nimic firmei unde a lucrat consilierul personal al primarului. Asta  în condiţiile în care obţinerea certificatului de proprietate pentru terenurile respective a fost blocată chiar de municipalitate care a refuzat să semneze procesul verbal de vecinătate din cauza pieţei.  Reprezentantul primăriei, Cosmin Silaghi, a refuzat să spună cum s-a ajuns la decizia ca municipalitatea să vândă drepturile asupra terenurilor pe motiv că „nu am mandat. Discutaţi cu cei de la biroul de presă”. Ieri am solicitat, Primăriei Timişoara să spună cine a luat decizia de a se vota astfel, dar până la ora redactării acestui material nu am primit niciun răspuns.

Lichidatorul judiciar Ecaterina Precup, deşi este cea care administrează bunurile Seritim, a refuzat, ieri, să dea orice fel de informaţii când a fost întrebată despre vânzarea drepturilor către Neag Group SA, deşi oricine ar fi putut să vină cu o supraofertă mult mai avantajoasă. „Depuneţi o cerere şi veniţi cu garanţia. Nu vă pot spune nimic. Nici unde s-a semnat anunţul, nici dacă sunteţi în procedură. Vă vom trimite un răspuns scris. Toate actele mele se publică în Buletinul Insolvenţei şi le prezint judecătorului sindic. Nu vă răspund la întrebări, că nu sunt persoană publică. Eu aşa spun că am respectat legea (în cazul măririi creanţei primăriei, n.r.). În toate condiţiile, tot ce au decis creditorii am respectat. Eu nu iau decizii de una singură”. Ioan Neag a refuzat să explice de ce iniţial a făcut o ofertă de  127.386 euro pentru 21.231 mp, iar apoi una de 90.000 euro pentru drepturile asupra celor cinci hectare.

 

4 COMENTARII

  1. ce tot aveti bre cu Domnu Chirila??? In fond dansul are o serie de merite pt. cand a fost in serviciul patriei apoi al administratiei judetene.
    90.000 euro????????
    Uitati smenurile facute de Ostaficiuc si Borza cu casele luate moka la Lege 112/1995 pe care le-au reavandut pe sute de mii de euro la tigani?
    uitati smenurile facute de Stirbu (repauzat intr-u domnu!) si madam Vlad pe milioane de euro cu terenurile din proprietatea Primariei, ma refer la „acvariu” si apoi la terenul din spatele facultatii de muzica !!!
    pai???????????????????

  2. CEI MAI MARI ESCROCI AU FOST SI INCA SUNT IN PRIMARIE DIN CAUZA LOR AU AJUNS TIGANI SA-SI FACA DE CAP,,, UNDE ESTE INTELECTUALITATEA TIMISOAREI UNDE E TINERETUL

  3. …. De ce tun…. Statului român…..dacă bănățenii au de câștigat…. tot respectul…. Timișoara este în Banat! Hai sa lăsăm totul la mana cocalariilor din regimul de la bucuresti.

Dă-i un răspuns lui miut 2 Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.