Ce faci când viața e grea, banii se scurg printre degete, munca e sclavie curată? Păi îți amintești, brusc, cât de mult îți iubești patria, cât e de otrăvită de “vinituri” (o frumoasă expresie învățată în Banat). Ți-ar plăcea o mână fermă la graniță, un ziduleț acolo măcar, să țină invadatorii departe de grădinile tale cândva paradisiace, nu?
Cam așa simte, azi, o mare parte a Europei, dacă e să dăm crezare sondajelor ce arată că oamenii se îndrăgostesc, în Franța, Marea Britanie sau Ungaria, de partidele de extremă dreapta. Motivele sunt atât de multe, încât niciun analist serios nu vrea să guste din ciorba asta – de la sărăcie la războaiele pe care nu le simte bătrânul continent, dar se trezește cu refugiații acestora la ușă.
Cert este că ultra-naționalismul are carismă în vremuri grele, iar lumea dreaptă și democratică e pe punctul să fie, din nou, vrăjită. Dar tocmai din cauza acestor caracteristici, statele UE trebuie să măsoare de zece ori și să se mai gândească dacă taie: interzicerea unui partid este, în acest caz, o decizie de mare responsabilitate.
Acțiunile simpatizanților Jobbik pe teritoriul României au generat un anumit tip de răspuns la populație și un anumit tip de reacție la autorități. Președintele vrea să-i scoată afară, premierul face și el declarații îngrijorate, ca până la urmă să se ia din nou de păr, ca în curtea școlii, pe principiul “ba tu ești ăla!”. Goana lor penibilă după audiență și a celorlalți acoliți ai lor poate avea efecte grave pe termen lung.
Ce faci tu, ca autoritate de stat, atunci când un partid din altă țară își face reclamă și agită spirite și așa agitate la tine “în casă”? Îl iei de guler sau îl așezi la o discuție? Mi-e teamă că deciziile, oricare ar fi ele, în acest caz ale balaurului nostru cu mai multe capete de la putere sunt compromise. Sunt prea implicați politic și sentimental în problema etnică pentru a o putea judeca drept. Sunt prea obsedați de a se pălmui public, reciproc și fără pauze, pe orice chestiune, iar acțiunile care ne afectează pe toți sunt rezultatele acestui joc.
Pe ce carte vor paria în dezbaterea extremismului? Riscul este ca lipsa de maturitate politică și imposibilitatea de a se abține de la țățism să le întunece mințile într-un moment în care acestea ar trebui să fie mai clare ca niciodată.
