Achiziția de aparatură medicală de către Spitalul Județean Timișoara a fost mană cerească pentru firma VFI Medica SRl, controlată de Vlad Iman, condamnat pentru trafic de influență după ce a promis că va recupera bani datorați de o firmă care avea un contract cu spitalul și care are numeroase conexiuni în zona liberală. Controlul Curții de Conturi a scos la iveală că doar din două contracte, statul a fost prejudiciat cu peste 3,2 milioane de lei, după ce VFI Medica SRL a participat de una singură la licitații, deși ar fi trebuit, în ambele cazuri, descalificată, și a venit cu prețuri umflate.
În decembrie 2010, a avut loc licitația pentru „instalaţie de tomografie computerizată multislice 16 slice” pentru care Spitalul Judeţean Timişoara a plătit către VFI Medica SRL 1.375.300 lei plus TVA, pentru ca în aprilie 2011 să fie o altă licitaţie pentru 1.050.677 lei plus TVA prin care se achiziţionează „echipamente medicale dotare Laborator de Radiologie şi imagistică medicală”. Mai bine de jumătate din sumă, de 639.100 lei au fost alocaţi pentru up-gradarea computerului tomograf cu 16 slice pentru angiografie CT şi perfuzie cerebrală, computer tomograf cumpărat cu patru luni înainte. Curtea de Conturi a constatat, în cazul licitaţiei pentru computerul tomograf, că ” în urma verificării documentelor de eligibilitate al ofertantului unic, S.C. VFI MEDICA S.R.L., s-a constatat că la momentul depunerii ofertei pentru furnizarea aparatului tomograf cu 16 slice, aceasta nu deţinea autorizaţie de funcţionare pentru comercializare de „dispozitive medicale pentru diagnosticare şi tratament cu radiaţii”, ceea ce conducea, automat şi obligatoriu la eliminarea acestuia, deoarece în conformitate cu art. 36 alin.1 lit b din H.G. 925/2006 oferta era inacceptabilă, ceea ce impunea respingerea în conformitate cu prevederile art.
81 din H.G. 925/2006″. De asemenea, auditorii au costatat că Iman a depus declaraţii din care reieşea că are cifră de afaceri de peste patru milioane de lei, deşi datele Ministerului Finanţelor arată că au fost de sub un milion de lei. Prejudiciul adus statului prin aceste două licitaţii a fost stabilit la 1.125.910,70 lei.
O altă licitaţie în care Spitalul Judeţean Timişoara a pierdut sume importante a fost cea care a avut ca obiect „furnizare, instalare şi punere în funcţiune aparat RX pentru Angiografie Intervenţională”. În baza unui referat de necesitate întocmit de şeful secţiei de chirurgie vasculară, Mihai Ionac, Ministerul Sănătăţii a asigurat finanţarea pentru acest proiect. Valoarea pentru licitaţie a aparatului şi serviciilor conexe de 4.201.612 lei plus TVA a fost stabilită printr-un simplu proces verbal întocmit de ing. Cosmin-Sergiu Muntean şi contrasemnat de ing. ec. Maria Sărăcan, directorul financiar contabil al spitalului „fără a avea anexată formula matematică din care a rezultat această valoare, sau un studiu al pieţei care să justifice determinarea valorică al aparatului”. Deşi în caietul de sarcini a lipsit modalitatea de calcul, a fost introdusă o solicitare ilegală prin care ofertanţilor li se solicita să se angajeze că vor furniza piese de schimb pe o perioadă de 10 ani. Pentru că existau cerinţe tehnice care indicau clar un produs al firmei Siemens, s-a dispus suspendarea licitaţiei până la modificarea caietului de sarcini. După reluarea procedurii, singura firmă care s-a prezentat a fost VFI Medica SRL care câştigă cu suma de 4.170.319 lei plus TVA. Şi în acest caz, auditorii au constatat că, în momentul depunerii documentelor, firma nu avea aviz de funcţionare şi ar fi trebuit descalificată, nu declarată câştigătoare. De asemenea, Curtea de Conturi a descoperit că preţul cu care s-a cumpărat aparatura era aproape dublu faţă de cel oferit de firma care reprezintă Siemens. Prejudiciul stabilit pentru această afacere este 2.118.855,59 lei.
În notele de relaţii date celor de la Curtea de Conturi, reprezentanţii Spitalului Judeţean Timişoara au susţinut că totul s-a desfăşurat conform procedurilor şi nu au existat încălcări ale normelor legale în vigoare. Vlad Iman a declarat pentru PRESSALERT.ro că „am participat la mai multe licitaţii. Putea veni oricine. Licitaţiile au fost anunţate şi în Jurnalul European”.
astia sunt baietii despeti din sanatate! toti odraslele fostei nomenclaturi pcr-secu, fostii secretari utc-pcr, studenti semi(sferto)doti, dar considerati eminenti care primeau 1-0.5 puncte la finalul facultatii si repartitie pcr in spitalele din orasel, toti in Timis, iar studentii eminenti cu adevarat erau trimisi la dispesare in Delta, moldova sau oltenia!
Dupa revolutie (invalmaseala) ’89 s-a perpetuat sistemul cu ,,tuky” lingaii au devenit universitari, cu doctorate si firme! BAIETII DESTEPTI DIN SANATATE (a lor, ca a noastra este boala si suferinta) RUSINEEE!
Pe strada Martir Constantin Radu nr.35 Iman Vlad a construit patru duplexuri, aici locuieste Directorul de la Finante Timis Tudor Petre cu copiii, oare intamplator sau este o increngatura a afacerilor VF Medica?
Directorul de la Finante Timis se numeste Tudor Constantin nu Petre
Toti care fac afaceri au sprijin de la partidele politice indiferent care sunt la putere „vin ai nostri pleaca ai nostri” bani sa iasa.
Cine n-o stie pe Saracan Maria, cum licita ea si pe la RATT? Probabil PSD-ul nu are pe altcineva mai bun care s-o inlocuiasca. Saracan e o pedelista de frunte care a stiut sa se imprieteneasca si cu fostul director liberal al Spitalului Judetean si apoi sa fie „uitata” pe functia de „director economic”.Toata lumea stie cum a purces pe inalte functii. Are „calitati” deosebite.
….si bolnavii cumpara consumabile din fonduri proprii si mor de infectii prin spitale. Bravo! Ceva arestări? Recuperări de bani de la hoti? Probabil deja au cheltuit banii pe curve si vicii;) ce dulce tara avem! Buna initiativa, dar totusi ceva arestări???
Cine a luat TUNUL?
giurgiu esti I.D.I.O.T.