Caracatița traficului cu ovule de la Timișoara se extinde. Ce posibilă conexiune...

Caracatița traficului cu ovule de la Timișoara se extinde. Ce posibilă conexiune ILICITĂ dintre patronul spitalului Athena şi clanul lui Ionelaș Cârpaci este verificată

5
DISTRIBUIȚI

poză 4

Audierile continua în dosarul ”fabricii de bebeluși” de la Athena Hospital din Timişoara, iar noutățile nu întârzie să apară. Anchetatorii au stabilit că există o legătură între clanul de rromi Cârpaci și doctorul Giatras Konstantinos, managerul și principal acționar al celui mai mare spital privat din vestul României.

Practic grecul era mână în mână cu clanurile de rromi. El a pus la punct, o adevărată ”fabrică” de bebeluși, folosind ovule de la femei rrome care ulterior erau ”vândute” în străinătate.

Potrivit anchetatorilor, Giatras se cunoștea foarte bine cu Ionelaș Cârpaci de la care, cu ani în urmă a și cumpărat o locuință, într-o vilă cu vedere spre Parcul Rozelor.


Facturile au fost emise către Athena Hospital de către contabilul rromului. Tot prin intermediul lui Cârpacim Giatras ar fi ajuns să își facă conexiuni în medii cu rromi săraci. Din acestea erau racolate femeile care, pentru 300 de euro, își vindeau lunar ovulele. Este și cazul femeilor din comunitatea de rromi din comuna Berzovia, județul Caraș Severin, transformate în ”fabrică” de ovule pentru medicul grec de la spitalul Athena.

În urmă cu câteva săptmâni managerul celui mai mare spital privat din vestul României, Athena Hospital, de la Timișoara, doctorul Giatras Konstantinos a fost săltat cu mascații, într-un dosar în care e acuzat de trafic internațional de ovule și alte infracțiuni. Odată cu el sunt cercetați, în același dosar, un alt medic grec, biologul Charikleia Pappa, și doi medici români specializați în Fertilizare in vitro (FIV).

 

 

5 COMENTARII

  1. Georgeta Stanici, informatiile false de dragul senzationalului nu face bine. Este complet fals si eronat informatiile publicate referitoare la apartament.

  2. Exista destui fraieri care cred ca tiganii s-au imbogatit din cersit . Bani grei se invart cu trafic de droguri , arme , copii si prostitutie . Cara
    Caracatita e mare cred ca a depasit mafia italiana .

  3. Nu pre inteleg, greci astia faceau un bine pentru cei care nu puteau avea copii.Probabil ca sunt sute de familii fericite care s-au ales cu urmasi. CAre este problema, daca aceste familii au fost de acord ca urmasii lor sa se traga din stirpea carpacilor?

Lasă un răspuns la Bigdaddy Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.