TIMIȘOARA UITATĂ Biserici ortodoxe din perioada interbelică. Ce lăcaș de cult a fost numit „vechea catedrală”

În afara catedralei mitropolitane, în anii interbelici s-au înălţat la Timişoara şi alte biserici ortodoxe române monumentale, după planuri arhitectonice grandioase, în stil neobizantin.

Biserica ortodoxă din Mehala

Cel mai nou lăcaş de cult din Mehala, un remarcabil monument de arhitectură ecleziastică, este biserica ortodoxă română, ridicată între anii 1925 şi 1937. După separarea de biserica sârbă şi atribuirea bisericii ortodoxe din cartier comunităţii sârbeşti, românii şi-au construit, la sfârşitul secolului al XIX-lea, o biserică provizorie. Construirea actualei biserici a fost decisă de consiliul parohial în anul 1924 iar primăria a oferit un teren de 3.000 metri pătraţi în Piaţa A. Iancu. Primnotarul oraşului dr. Samuil Şagovici, care era şi preşedintele comitetului parohial, şi cei mai bătrâni locuitori ai cartierului din acei ani, Moise Doboşan şi Dimitrie Bărnuţiu, au fost sufletul întregii acţiuni, ei fiind cei care s-au implicat cel mai mult în strângerea fondurilor necesare.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă pe 4 octombrie 1925, în cadrul unui serviciu divin oficiat de episcopul Aradului, Grigorie Comşa, în prezenţa Regelui Ferdinand, a Reginei Maria, a principelui Carol şi a principesei Elena. Au fost de faţă, de asemenea, oficialităţi locale şi numeroşi locuitori ai cartierului. Un pergament semnat de rege a fost închis într-o urnă zidită în temelia sfântului lăcaş. Planurile viitoarei biserici, în stilul arhitecturii bisericilor româneşti, de factură neobizantină, au fost realizate de arhitecţii Victor Vlad, profesor la Şcoala Politehnică, şi Adrian Suciu, arhitectul-şef al oraşului. Noul stil a marcat ruptura dintre arhitectura barocă a lăcaşelor de cult din fosta monarhie austriacă şi noile tendinţe de inspiraţie neobizantină, considerate curat ortodoxe. 

Sfinţirea bisericii, la care au participat episcopii ortodocşi Andrei Magier al Aradului şi Nicolae Popovici al Oradiei, a avut loc pe 10 octombrie 1937. Biserica a primit hramul „Înălţarea Domnului”, ea fiind ridicată în amintirea martirilor neamului din războiul de întregire.

Lucrările de zidărie ale bisericii, construită din cărămidă, au fost realizate de firma Iosif Steiner din Arad. Biserica are o cupolă centrală şi şase turnuri, dintre care două servesc ca şi clopotniţă. Uşile iconostasului şi două policandre din lemn de tei au fost lucrate de timişoreanul Ştefan Gajo, iar iconostasul din zid a fost placat cu marmură artificială de culoare roz. Biserica a fost doar parţial pictată, pictura în tempera de pe iconostas, cupolă şi absida altarului fiind realizată de Catul Bogdan, la vremea respectivă profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Timişoara, care învăţase tehnica frescei la Şcoala de Belle-Arte din Paris. Pictorul l-a înfăţişat pe Iisus Pantocrator pe bolta turlei naosului şi pe Maica Domnului pe tron cu cei doi arhangheli şi cei patru evanghelişti, în altar.

Cu prilejul unor lucrări de restaurare care au avut loc în urmă cu un deceniu, consiliul parohial a luat o decizie nefericită şi, pe motiv că peretele era mâncat, s-a hotărât repictarea în întregime a bisericii şi distrugerea picturii lui Catul Bogdan, deşi exista un deviz de conservare şi restaurare a acesteia. Un tot unitar cu arhitectura, care crea un ansamblu foarte elocvent pentru arhitectura interbelică, a fost astfel distrus pentru totdeauna.

Biserica ortodoxă din Iosefin

Construită la limita dintre cartierele Elisabetin şi Iosefin între anii 1931-1936, biserica ortodoxă română din Piaţa Mocioni a fost numită şi „catedrala veche”, până la terminarea şi sfinţirea catedralei mitropolitane din Piaţa Operei. Parohia ortodoxă română pentru credincioşii din Iosefin s-a constituit încă din 1921 iar patru ani mai târziu, în urma demersurilor lui Emanoil Ungureanu, primăria a donat parohiei un teren pentru construirea bisericii. Primul preot ales prin concurs, în 1927, a fost Ioan Imbroane, profesor de religie la liceul Carmen Sylva, care a început strângerea de donaţii de la enoriaşi pentru ridicarea lăcaşului de cult şi a casei parohiale. La fondurile obţinute din colecte publice, concerte sau donaţii, se adăuga averea lăsată prin testament de Emanoil Ungureanu pentru construirea bisericii. O altă donaţie importantă a venit de la avocatul Cornel Nicoară, iar în februarie 1928 consiliul comunal a acordat suma de 240.000 lei pentru biserică.

Proiectul arhitectural a fost realizat tot de profesorul Victor Vlad, acesta fiind o copie la scară redusă a catedralei Sf. Sofia din Constantinopol. Elementele arhitectonice de inspiraţie bizantină se regăsesc mai ales în contraforţi, forma cupolei şi clopotiţa-turn, separată de biserică, în care au fost montate şase clopote turnate în 1936 şi armonizate în arpegiu. Zidirea bisericii a început în 8 septembrie 1931, când episcopul Aradului, Grigorie Comşa a pus piatra de temelie. Lucrările de construcţie au fost date în antrepriză arhitectului Constantin Purcariu iar cinci ani mai târziu, episcopul Aradului, Andrei Magier, succesorul lui Grigorie Comşa, a sfinţit noua biserică, hramul acesteia fiind „Naşterea Maicii Domnului”. Pentru biserica din Iosefin, părintele Ioan Imbroane a înfiinţat corul „Doina Banatului”, dirijat de muzicologul Nicolae Ursu, la acea vreme singurul cor bisericesc permanent din întreg judeţul Timiş-Torontal.

Nava bisericii poate primi până la o mie de crdincioşi, înălţimea cupolei este de 24 metri, iar a clopotniţei de 33 metri. Pictura murală, în stil „fresco bono”, a fost executată în anii 1935-1936 de Catul Bogdan în absida altarului iar Ioachim Miloia a pictat cupola centrală, bolta altarului şi icoanele de pe iconostas. În 1958, un alt cunoscut pictor bisericesc, Anastasie Demian, a restaurat pictura şi a adăugat celei iniţiale încă 18 scene biblice la strane, balcoane şi cor. Alte 70 de scene au fost adăugate între anii 1983-1985 de Victor Jurca, în tehnicile tempera şi frescă. Iconostasul, candelabrul şi mormântul Domnului, în stilul baptisteriului de la Curtea de Argeş, au fost sculptate din lemn de tei de către Ştefan Gajo, tronurile împărăteşti, scaunele şi stranele, lucrate în lemn de stejar, sunt opera lui Traian Novac iar mobilierul şi chivotul din altar au fost realizate în deceniul trecut de sculptorul Ilie Sârbu din Caransebeş. Pardoseala bisericii este realizată dintr-o combinaţie de marmură albă de Ruşchiţa şi marmură roz iar în subsolul altarului se află mormântul preotului Ioan Imbroane. În curtea bisericii, amenajată ca un mic parc, se găsesc busturile celor trei ctitori ai bisericii, Victor Vlad, Ioan Imbroane şi Emanoil Ungureanu, realizate de sculptorul Aurel Gheorghe Ardeleanu.

Biserica din Piaţa Mocioni a servit drept catedrală ortodoxă până în 1946, când a fost sfinţită catedrala mitropolitană. În 1939 fusese reînfiinţată şi vechea episcopie a Timişoarei, episcop locţiitor fiind numit dr. Andrei Magier, episcopul Aradului. În 12 iunie 1940 a fost ales titularul episcopiei de Timişoara, dr. Vasile Lăzărescu, episcop al Caransebeşului, iar instalarea sa a avut loc în 25 martie 1941 în biserica din Iosefin.