Tragedie în această după amiază pe DN 7. Un bărbat de 46 de ani a decedat după ce mașina pe care o conducea a intrat brutal într-un autocamion. Accidentul a avut loc pe raza localității Milova din județul Arad. Bărbatul se afla la volanul unui Peugeot cu numere provizorii de Timiș, iar într-o curbă semnalizată ca fiind „deosebit de periculoasă” a intrat pe contrasens.
În urma manevrei acesta s-a izbit frontal de un autocamion care transporta cărămidă. La fața locului a ajuns un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță de la Săvârșin.
Medicii au constatat că șoferul autoturismului era decedat. „Din primele cercetări se pare că autoturismul a pătruns pe contrasens și s-a lovit de un autocamion care transporta cărămidă. Conducătorul auto a decedat„ a declarat pentru PRESSALERT.ro Camelia Tuduce de la Biroul de Presă al IPJ Arad. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.