Un hoț a fost arestat după ce a fost surprins de proprietarul...

Un hoț a fost arestat după ce a fost surprins de proprietarul locuinței pe care o jefuia. Află modul RIDICOL prin care a încercat să scape

0
DISTRIBUIȚI

catuse

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, care este bănuit că a spart mai multe apartamente şi case din trei oraşe, a fost reţinut pentru furt şi tentativă de furt, fiind surprins de una dintre victime în timp ce fura dintr-o casă şi a încercat să scape prefăcându-se că e cerşetor.

„Poliţiştii Biroul de Investigaţii Criminale Deva au identificat un bărbat în vârstă de 37 ani, din oraşul Haţeg, care este suspect de comiterea unei tentative de furt din locuinţă.


Bărbatul este bănuit că ar fi pătruns într-o locuinţă din Sântuhalm, unde, fiind surprins de proprietari, a invocat scuza că a venit să cerşească. În aceeaşi zi, bărbatul se pare că a reuşit să sustragă din locuinţa unui devean suma de 300 de lei. În privinţa bărbatului sunt suspiciuni rezonabile că ar mai fi comis şi alte furturi din locuinţe situate pe raza oraşului Simeria, dar şi în zona oraşului Haţeg, infracţiuni care urmează a fi documentate”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, agentul principal Laura Bradu.

Poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore, suspectul urmând să fie prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.