Voluntarii Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, câştigători ai Premiului Publicului în cadrul Galei...

Voluntarii Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, câştigători ai Premiului Publicului în cadrul Galei Naţionale a Voluntarilor 2014

0
DISTRIBUIȚI

Voluntari pentru Geoparc – Casa Vulcanilor, proiectul propus de Asociaţia Drag de Haţeg în cadrul Galei Naţionale a Voluntarilor, a câştigat Premiul Publicului pentru cel mai votat proiect de voluntariat al anului 2014, datorită celor 4040 de voturi online primite.

„Acest premiu reprezintă o recunoaştere naţională pentru eforturile voluntarilor din Ţara Haţegului în anul 2014. Casa Vulcanilor este doar o parte a activităţilor în care aceşti tineri au fost implicaţi în cadrul Geoparcului. Ei au fost cei care au mutat munţii din loc şi lor li se datorează acest premiu. Faptul că, în doar un an de la înfiinţare, proiectul de voluntariat al Geoparcului a devenit atât de important ne responsabilizează şi ne ambiţionează pentru viitor. Voluntarii noştri au tot sprijinul profesorilor, al autorităţilor locale şi mai ales al comunităţii, deci nu au de luptat decât cu ei înşişi. Au de ales între a fi spectatori la propria lor viaţă sau a se implica, a participa, a fi parte a unei echipe care poate schimba colţişorul lor de lume”, afirmă dr. Cristian Ciobanu, managerul proiectului premiat.

Proiectul Voluntari pentru Geoparc – Casa Vulcanilor s-a numărat de altfel printre cele 6 proiecte finaliste ale secţiunii „Cel mai bun proiect de voluntariat al anului în domeniul tineret”, fiind selectat de un juriu de specialitate.

În acest an,  la Gala Naţională a Voluntarilor au fost înregistrate 180 de nominalizări, în urma cărora au fost desemnaţi 94 de finalişti în cadrul a 4 categorii şi 22 de secţiuni ale competiţiei.

Premiile au fost înmânate de personalităţi precum Iulia Deutsch – şef adjunct al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Raed Arafat – Secretar de Stat în Ministerul de Interne, Valeria Răcilă Van Groningen – campioană olimpică la canotaj, Paula Herlo – senior corespondent PRO TV și Liliana Preoteasa – Subsecretar de Stat în Ministerul Educației Naționale, recunoscuţi ca ambasadori ai voluntariatului datorită implicării lor în această activitate.

Ediţia din acest an, cea de a patra, a Galei Naţionale a Voluntarilor a fost organizată la Bucureşti de Federaţia Volum  în parteneriat cu Federaţia Fundaţiile Comunitare din România, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Ministerului Tineretului şi Sportului şi Agenţiei Naţionala pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.


Sloganul acestei ediţii a fost „ Voluntariatul devine o tradiţie”.

Voluntari pentru Geoparc este un proiect început în anul 2013 la iniţiativa Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti, în care s-au înscris peste 190 de tineri voluntari din Ţara Haţegului. Casa Vulcanilor a fost unul dintre cele mai de succes proiecte desfăşurate în acest an pe teritoriul Geoparcului. În cadrul proiectului, voluntarii au realizat o construcţie din lemn, piatră şi cob (lut amestecat cu nisip, paie si apă) destinată unui muzeul al vulcanilor. Proiectul a fost derulat de Asociaţia Drag de Haţeg şi finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.