Un consilier local din Timişoara a cerut finanţare publică integrală pentru Festivalul...

Un consilier local din Timişoara a cerut finanţare publică integrală pentru Festivalul Plai, cu condiţia ca intrarea să fie gratuită

2
DISTRIBUIȚI

plai

Agenda culturală a Timişoarei a fost unul din subiectele fierbinţi ale săptămânii trecute în urbea de pe Bega, în contextul votării bugetului pe anul 2015.

După ce la dezbaterea publică pe buget consilierul PSD Ramona Olteanu a acuzat că banii nu sunt împărţiţi corespunzător şi că primăria finanţează evenimente chicioase, atenţionând că Timişoara nu e un sat, la votarea Agendei Culturale pe anul 2015, consilierii au decis ca după fiecare eveniment finanţat de la bugetul local să existe o evaluare prin care să se stabilească dacă evenimentul a fost sau nu unul de succes.

Mai mult, fiindcă municipalitatea finanţează cu nu mai puţin de 200 de mii de lei Festivalul Plai, un festival de renume, dar despre care timişorenii se plâng că are bilete de intrare scumpe, consilierul PSD Alfred Simonis a propus finanţarea integrală a Festivalului Plai, cu condiţia ca intrarea să fie gratuită.

Primarul Nicolae Robu a replicat că „este un subiect care a fost discutat, desigur că ne-am dori ca accesul să fie liber la cât mai multe festivaluri şi aici este un festival cu o puternică componentă privată şi organizatorii pot să îşi închidă bugetul fără profit dacă ei percep aceste tarife şi noi finanţăm cu aceste sume.


Lucrurile sunt discutabile, noi nu avem un control asupra a ceea ce fac nişte parteneri care nu lucrează în condiţii de transparenţă cu o instituţie publică, dar dacă îi considerăm ca parteneri şi suntem mulţimiţi de calitatea evenimentului, trebuie să îi susţinem. Putem să transmitem un mesaj din partea noastră ca tariful să fie cât mai scăzut, dar să nu scadă şi calitatea festivalului, cum se întâmplă în alte părţi”.

2 COMENTARII

  1. nea Robu, la intrare libera nu mai ies calculele tarabei Plai – de ani de zile iedul cu 2 tate, una publica si una privata. acum si cu propriul birt hipsteresc, facut tot din fonduri publice.
    cand nu te pricepi la muzica, trebuie sa te pricepi macar la afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.