TIMIȘOARA UITATĂ Statui emblematice ale orașului (VI). Povestea „lupoaicei” dăruite de statul...

TIMIȘOARA UITATĂ Statui emblematice ale orașului (VI). Povestea „lupoaicei” dăruite de statul italian FOTO

4
DISTRIBUIȚI

lupoaica 1

Timişoara este unul din cele patru oraşe româneşti care are o statuie mai aparte. Este vorba de o copie a faimoasei Lupa Capitolina, simbol la legendei întemeierii Romei, care a fost dăruită oraşului chiar de „cetatea eternă”, în urmă cu 89 de ani.

Legenda întemeierii Romei

Titus Livius, celebrul istoric din vremea împăratului Augustus, vorbeşte de întemeierea oraşului pornind de la cei mai vechi locuitori ai Italiei care au fost numiţi latini de către troianul Eneas, după numele regelui lor, Latinus. Fiul lui Eneas a întemeiat un nou oraş, Alba Longa, care a ajuns deosebit de înfloritor în timpul urmaşilor acestuia, până când Numitor, moştenitorul sceptrului regesc, a fost alungat de fratele său care i-a luat locul.

Fiica lui Numitor, Rhea Silvia, a fost aleasă vestală, pentru a nu avea urmaşi. Ea a adus  pe lume doi gemeni pe care i-a dat drept fii ai zeului Marte, dar unchiul ei, care îi detronase tatăl, a poruncit ca vestala să fie pusă în lanţuri iar copiii să fie azvârliţi în Tibru. Gemenii au fost lăsaţi la marginea unei mlaştini care se formase după revărsarea râului, iar albia plutitoare în care fuseseră aşezaţi copiii a ajuns pe uscat. O lupoaică împinsă de sete ieşise din pădurile aflate în preajmă, pe o colină, şi auzind ţipetele copiilor s-a îndreptat spre ei şi le-a dat să sugă cu multă dragoste – spune legenda. I-a găsit un cioban al turmei regale care i-a dus la stână şi i-a dat încredinţat soţiei sale, să-i îngrijească.

Ajunşi la vârsta bărbăţiei, după mai multe peripeţii, s-a aflat adevărata lor origine, bunicul lor şi-a redobândit tronul iar cei doi tineri, Romulus şi Remus, au dorit să întemeieze un oraş în locurile în care au fost părăsiţi şi unde au crescut. Cum fiecare dorea să stăpânească singur noul oraş, au lăsat în seama zeilor să hotărască cine va cârmui cetatea şi ce nume va purta aceasta. Semnele care s-au arătat au împărţit privitorii în două tabere şi în încăierarea care s-a iscat, Remus a fost ucis. După o altă variantă a legendei, acesta ar fi fost ucis chiar de fratele său, Romulus, pentru că ar fi sărit peste zidurile ridicate de el. În cele din urmă, cetatea a fost ridicată de Romulus şi i s-a spus Roma, după numele întemeietorului ei. Era anul 753 î.d.Ch.

Lupoaica în Dacia romană

Lupa Capitolina, o statuie de bronz etruscă de pe valea râului Tibru, datează cel mai probabil din secolul al V-lea î.d.Ch. dar analizele făcute arată că cei doi gemeni ar fi de dată mai recentă. Statuia originală se află la Museo Buovo din Palazzo dei Conservatori din Roma iar în Piazza del Campidoglio este expusă o copie a acesteia. Legenda întemeierii Romei a fost extrem de răspândită în Italia şi în alte provincii romane iar cultul lupilor avea, de asemenea, o tradiţie milenară la majoritatea popoarelor europene şi a contribuit la crearea şi răspândirea legendei. Imagini legate de legendele romane, mai ales de întemeierea capitalei imperiului, se întâlnesc deja în provincia Dacia romană. Lupoaica de pe Capitoliu apare mai ales pe monumentele funerare, simbolul Romei fiind un fel de blazon care certifica apartenenţa celui dispărut la lumea romană.

Statui dăruite oraşelor româneşti

Între anii 1906 şi 1926 statul italian a făcut cadou României patru copii ale statuii, ca semn de recunoaştere a originii latine a poporului român şi a legăturilor dintre cele două popoare. O primă statuie a fost dăruită oraşului Bucureşti la împlinirea a 1800 de ani de la cucerirea Daciei şi a 25 de ani de domnie a lui Carol I ca rege al României, a doua a ajuns la Cluj în 1921, după unirea Transilvaniei cu România, în acelaşi an o lupoaică din Italia a ajuns la Chişinău ca simbol al comunităţii etnice latine aflate aici iar în 1926, Timişoara a fost al patrulea oraş românesc care, la solicitarea primăriei, a primit în dar o replică a Lupei Capitolina din partea oraşului Roma, pentru aceeaşi comunitate de origine latină care hotărâse unirea cu Regatul României.


Era primul monument dezvelit la Timişoara după înfăptuirea României Mari. Ulterior, copii făcute în ţară au fost ridicate în peste 20 de oraşe româneşti. Statuia din Chişinău a fost topită de sovietici în 1940, în prezent fiind înlocuită cu o replică.

Inaugurarea de la Timişoara

Monumentul dăruit Timişoarei a fost dezvelit de ziua Sfântului Gheorghe, în 23 aprilie 1926, în prezenţa a 10.000 de locuitori ai oraşului. Au fost prezenţi, de asemenea, dr. Samuil Şagovici, primarul de atunci al oraşului, Vasile Goldiş, ministrul Cultelor, Grigore-Trancu-Iaşi, ministrul Muncii şi alte personalităţi ale oraşului. Darul oraşului Roma a fost predat Timişoarei de Cav. Rag. Giulio Cesare Codeca, numit în 1922 agent consular al Italiei la Timişoara, cu jurisdicţie în întreg Banatul românesc. Copia de bronz a fost aşezată pe un soclu de aproape cinci metri înălţime, care imită o coloană antică, la jumătatea distanţei dintre operă şi catedrală. Solemnitatea dezvelirii monumentului a provocat mai multe nemulţumiri generate de felul în care a fost organizată festivitatea dar acestea au culminat cu demonstraţiile de protest din 3 septembrie 1940, imediat după Diktatul de la Viena.

Manifestaţia, generată de venirea generalului Heinlein în oraş, l-a vizat şi pe conducătorul Italiei fasciste, Benito Mussolini, care susţinuse pretenţiile Ungariei. La consulatul italian a fost înlăturat corpul de gardă, s-au spart geamurile şi a fost dată jos emblema consulatului şi firma Institutului de Cultură Italiană. Nemulţumirile miilor de manifestanţi adunaţi în centrul oraşului s-au îndreptat şi împotriva statuii primite în dar în timpul regimului fascist, cel supranumit „Il Duce” fiind îndemnat, într-un grai bănăţean licenţios, să-şi ia „căţaua”. Lupoaica a rămas însă la locul ei în centrul oraşului, fiind şi acum unul din simbolurile acestuia şi al locuitorilor ei.

4 COMENTARII

    • Asa este. Copil fiind, am zarit-o, ascunsa dupa un paravan, la capatul unuia din coridoarele din Castelul Huniazilor. Eram eleva in clasa a IV-a, in vizita la muzeu cu doamna invatatoare si colegii de clasa de la Sc. gen. 3. Foarte emotionata, i-am arat-o doamnei invatatoare Letitia Boldea, apoi, am povestit acasa cum era azsezat grupul statuar direct pe pardoseala de piatra. Cunosteam imaginea din cartile aratate mie de mama, pe atunci, carti interzise, noi trebuind sa fin internationalisti proletari, nu dacoromani. O amintire foarte vie!

Dă-i un răspuns lui Petrica Lugojan Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.