Angajată a unui magazin din Timișoara, în stare de șoc după ce...

Angajată a unui magazin din Timișoara, în stare de șoc după ce a fost amenințată și jefuită. Cum a procedat tâlharul

0
DISTRIBUIȚI

bani  - femeie numara bani

Un tâlhar umblă liber pe străzile din Timișoara cu toți banii din casa de marcat a unui magazin.


Bărbatul a amenințat-o pe vânzătoarea unui butic din Timișoara, după care a furat toți banii care se aflau în casa de marcat. Scenele au avut loc în această seară pe strada Venus.

Femeia, în vâstă de aproximativ 60 de ani, a tras o sperietură soră cu moartea, iar în acest moment se află în stare de șoc. Potrivit polițiștilor, un echipaj de la Secția 2 Timișoara s-a deplasat la fața locului pentru cercetări.

„Polițiștii Biroului de Ivestigații Criminale efectuează cercetări în vedera stabilirii cu exactitate a circumstanței producerii evenimentului, identificării autorului și recuperării prejudiciului cauzat”, a declarat, pentru PRESSALERT.ro, Mirela Drăghicioiu de la Biroul de Presă al IPJ Timiș. La fața locului a ajuns și o ambulanță, iar medicii i-au acordat îngrijiri medicale vânzătoarei. Conform oradetimis.ro, victima ar fi fost amenințată cu un cuțit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.