Ştirea că părinţii copiilor care au copiat la Bac au mers la IŞJ Timiş pentru a cere clemenţă vizavi de odraslele lor mi-a lăsat un gust amar.
La 18 ani învăţam singură pentru un Bacalaureat dat din şase materii. Ai mei nu aveau bani de meditaţii, fiind la acea dată şomeri, iar eu nu m-am dedat la copiat. Pentru simplul motiv că mă respect destul de mult ca om încât să nu îmi însuşesc ceva ce nu merit, chiar dacă e vorba de o simplă notă. Şi am promovat cu 9.70. Primul meu instinct a fost să condamn acei părinţi şi acei copii. De unde să înveţe tinerii cinstea dacă părinţii lor îi susţin chiar şi când ei fură, spunând că au făcut-o și alții? Mergând pe logica asta, poate mâine vor merge la judecător să ceară ca odraslele lor să nu fie condamnate pentru crimă, căci cândva Hitler a ucis mulţi evrei!
Dar adevărul este altul. Şi e mult mai mare şi mai dureros decât Bac ediţia 2015. Când Funeriu a introdus sistemul Big Brother la Bacalaureat ne-am şocat, ca nişte adevărate curve care au aflat de la medic că nu erau virgine.
BOMBĂ, mii de picați! Pentru cine era mirarea? Elevii ştiu că se copiază, profesorii la fel, părinţii la fel. Dacă nu ştiţi, sunteţi proşti. Că programa din România e un dezastru şi că prea mulţi profesori îşi bat joc la ore pentru ca elevii să vină la meditaţii… e un adevăr incontestabil! Că poţi să te saturi să înveţi pentru că alţii copiază şi iau aceleaşi note… e şi asta o realitate de netăgăduit. Probleme sunt multe şi unicul motiv pentru care nu sunt corectate e simplu: o ţară de oameni slab educaţi, de oi lipsite de personalitate, e numai bună pentru politicieni. Un absolvent da Harvard nu ar pune ştampila pe un candidat pentru că a primit făină şi ulei, pomană electorală.
În altă ordine de idei, am ajuns un popor jalnic, unde e de preferat să fii un avocat şomer decât un frizer bun. Da! În ziua de azi dacă nu ai o facultate, o diplomă pe care ai primit-o chiar și copiind, eşti un nimeni. Şi uite aşa, am ajuns la starea de psihoză la care copii care au copiat la Bac intră la facultate unde mai copiază patru ani şi apoi, fiind nişte incompetenţi, ajung şomeri. Şi noi le plângem de milă. Vai, Nuţica e avocat, dar munceşte vânzătoare. Și ni se pare injust, ce rea e viața. Asta e ţara. În ziua în care un instalator profesionist va sta mândru în rând cu un judecător, ştiind că ambii sunt egali pentru că sunt profesionişti, atunci în România nu se va mai copia, cred eu. Şi fiindcă atenţia mi-a fost captată mai mult de partea rea, ţin să felicit elevii cu note mari. Capul sus şi o viaţă luminoasă, OAMENI DEMNI!
Cum adica nu iti insusesti ceea ce nu meriti? :)) Ar trebui sa nu te mai consideri jurnalista in cazul asta :))
Ești pornită pe toți și pe toate..?
IN SFARSIT ADEVARUL!!!
In sfarsit, pot sa arat mizeria asta care ai scris-o si pot sa spun: DA BRE, UITE AICI! ASTA E PRESSALERT: o adunatura de frustrati cu pretentii de jurnalisti care citesc stiri din alte parti si dupa aia umplu blogosfera cu mizerile lor de opinii atat de plictisitoare si comune incat pana si baba de la sat ar spune la fel. Si nuLore, nici baba nu ar avea o problema cu cuvantul ‘curva’. Nu te crede prea curajoasa ca l-ai folosit, nu esti 🙂
Ah si…faptul ca folosesti kile de semne de punctuatie nu te face mai dramatica, doar mai proasta!
Ah, ce as vrea sa vad daca anonimii unor comentarii cu multe injurii ar fi la fel de curajosi sub povara numelui lor real. 🙂 Va este frica sa comentati la articole dandu-va numele si prenumele, poate chiar adresa de corespondenta reala,vizibila,stimati concetateni?Am observat ca sub puterea anonimatului oricine isi permite sa calomnieze pe oricine,ca de,asa-i la moda si e curajos.
In ceea ce priveste limbajul articolului pe alocuri,ma intreb si eu uneori ce ar putea spune un elev care l-ar citi,stiind ca autoarea a promovat BAC-ul cu media 9,70? Presa scrisa nu e presa orala,comporta mai multa responsabilitate pentru cuvant. Tema aleasa este controversata,dar asta nu inseamna ca nu poate sa fie discutata.
sunt de acord, dar nu cu implicarea procuraturii, jandarmeriei…….. inspectoratul scolar ar trebui sa gestioneze fraudarea examenelor scolare.