Morţii de la Colectiv sau atât de slab este statul român

Morţii de la Colectiv sau atât de slab este statul român

2
DISTRIBUIȚI

dragos bota (3)

NU exista autorizaţie de funcţionare de la pompieri pentru clubul morţii. NU exista personal calificat. NU exista ieşire de urgenţă. NU exista autorizaţie pentru folosirea artificiilor în acel spaţiu, pentru acel eveniment.


NU s-au folosit materiale ignifuge pentru antifonarea spaţiului respectiv. Toate acestea şi multe altele ne arată cât de slab este statul român în realitate. Căci puterea unui stat stă în forţa instituţiilor sale.

Fiecare imagine hidoasă a oamenilor în agonie, cu hainele şi părul ars, cu pielea pârlită de focul venit peste ei nu este decât rezultatul unei inacţiuni, până la momentul producerii tragediei, a statului român. Prea tolerant şi prea obişnuit să negocieze. Orice, oricât, pentru preţul corect. Morţii de la Colectiv nu pot fi întorşi de la groapă cu acţiunile de acum, dar pot să întoarcă soarta în tragediile nepetrecute. Dacă statul se va trezi şi va înţelege că moartea nu negociază.

2 COMENTARII

  1. Nu stiu cum ai ajuns tu la concluzia ca statul roman este de vina pentru acest eveniment neplacut. Statul roman este de vina pentru un singur lucru : ca te-ai nascut . Asta in cazul in care te-ai nascut inainte de 1989 cand era interzis avortul .

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.