Timişoara, singurul centru din ţară în care bolnavii care au nevoie de...

Timişoara, singurul centru din ţară în care bolnavii care au nevoie de un transplant de plămâni pentru a trăi sunt pregătiţi pentru această intervenţie. Fabulos cât costă operația

0
DISTRIBUIȚI

plamani

Statul român plăteşte o sumă uriaşă pentru ca pacienţii care au nevoie urgent de un plămân sănătos pentru a trăi să beneficieze de un transplant pulmonar la Viena. Nu mai puţin de 120.000 de euro costă această intervenţie chirurgicală care, din păcate, nu se realizează în România. Mai mult, în niciun spital din ţară nu sunt prelevaţi plămânii de la cei aflaţi în moarte cerebrală, ci doar inima, ficatul, rinichii sau alte organe.

Înainte de a ajunge la spitalul AKH din Viena, cei 10-15 bolnavi care beneficiază anual de un transplant de plămâni ajung la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. Aici se află singurul centru din ţară în care aceşti pacienţi sunt pregătiţi de transplant, dar beneficiază şi de reabilitare posttransplant. Medicul pneumolog Cristian Oancea, coordonatorul Compartimentului de Recuperare Medicală Respiratorie din cadrul unităţii medicale, ne-a povestit că, în acest moment, o asociaţie încearcă să ajute la deschiderea a încă două centre, la Bucureşti şi Iaşi, în care pacienţii să fie pregătiţi pentru transplantul pulmonar.

Este vorba de Asociaţia „Dăruieşte viaţă”, ce are ca scop strângerea de fonduri menite să sprijine sistemul medical românesc.


Astfel, cu banii strânşi de reprezentanţii asociaţiei, trei medici vor fi trimişi, în acest an, la Viena pentru a fi pregătiţi pentru a-i monitoriza pe pacienţi pre şi posttransplant. „Pentru că sunt foarte mulţi pacienţi care necesită acest gen de intervenţie chirurgicală şi în România încă nu există un segment medical care să fie dezvoltat pe monitorizarea pacienţilor posttransplant, noi fiind singurul centru din ţară, reprezentanţii asociaţiei s-au oferit să achite deplasarea, cazarea şi mâncarea la Viena timp de trei săptămâni pentru trei colegi din ţară: unul de la Iaşi, unul din Bucureşti şi eu, astfel încât cazurile să le putem împărţi pe euroregiuni. Reabilitare pre şi posttransplant doar la Timişoara se face. Practic, pregătim pacienţii pretransplant pulmonar, inclusiv 90 % din investigaţii le facem aici, iar reabilitarea posttransplant se face tot la noi”, a explicat medicul Cristian Oancea.

Potrivit pneumologului timişorean, există posibilitatea ca în doi ani de zile să se realizeze transplant pulmonar şi la Bucureşti. Pentru că Timişoara este singurul centru din ţară în care pacienţii sunt pregătiţi pentru transplant, aici ajung bolnavi din toate colţurile României, care sunt destul de greu de deplasat. Cel mai mic pacient care are nevoie de un plămân sănătos pentru a trăi este o fetiţă de 12 ani din Alba-Iulia.

Medicul Cristian Oancea atrage atenţia asupra faptului că mult mai mulţi români ar putea beneficia de transplant pulmonar, dacă în ţara noastră s-ar preleva plămâni. „Ar putea să beneficieze mai mulţi pacienţi, dacă România ar da plămâni, este păcat. Nu ştiu din ce cauză nu se realizează, ungurii fac şi au mult mai multe transplanturi decât România”, a precizat pneumologul timişorean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.