Cunoscutul pictor bănăţean Ioan Zaicu s-a născut în 1868 în satul bănăţean Fizeş, aflată la vremea respectivă în vecinătatea graniţei comitatului Timiş, într-o familie de ţărani. A urmat clasele primare în localitatea natală şi apoi, la sfatul învăţătorului său Martin Ţapu, care i-a remarcat talentul, a fost trimis să-şi facă ucenicia în atelierul zugravului Filip Matei din Bocşa, cunoscut zugrav de biserici.
Ioan Zaicu, de la ucenic la Academia de Arte Frumoase
După cinci ani de ucenicie Ă, printre care cea din Comloş, învăţând temeinic tainele meseriei. Avocatul Coriolan Brediceanu l-a ajutat să obţină o bursă a fundaţiei „Emanuil Gojdu” şi a plecat la Viena, unde a studiat la Academia de Arte Frumoase între anii 1892 şi 1896. Progresele pe care le-a făcut în capitala imperiului au fost remarcabile, mai ales în tehnica desenului. Ulterior, avea să desăvârşească armonizarea formelor cu tehnicile coloritului, aşa cum s-a putut vedea în creaţia sa artistică de mai târziu. După absolvirea studiilor s-a reîntors acasă şi s-a stabilit la Jimbolia, unde s-a căsătorit şi şi-a deschis un atelier de pictură.
Pictor bisericesc şi portretist
S-a făcut remarcat atât prin pictura murală a mai multor biserici, cât şi prin cea de şevalet pictată în atelier. I s-au încredinţat lucrări bine plătite, începând cu pictura bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din Nădlac, în 1897, care a fost prima sa lucrare de mari dimensiuni şi este considerată a fi capodopera sa. Numeroase alte biserici au fost pictate de cunoscutul pictor, printre care cele din Csongrád (Cenadul unuguresc), aşezările timişene Cerneteaz, Sânnicolau Mare şi Checea, comunele Şiclău şi Olari (Vârşandu Vechi) din judeţul Arad, localităţile Ilidia, Borlova, Doclin din Caraş-Severin, pictura sa caracterizându-se printr-un romantism religios care prevestea o carieră strălucită. Împreună cu Nicola Alexici, a pictat şi iconostasul vechii catedrale ortodoxe din Arad şi tot lui i s-a încredinţat pictarea iconostasului bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Sebeş Alba.
Ioan Zaicu a semnat, deopotrivă, numeroase schiţe şi studii, compoziţii şi portrete, aflate în colecţia Muzeului de Artă din Timişoara şi în cea a protopopiei din Lugoj, care ilustrează evoluţia sa artistică. Mai ales portretele pe care le-a pictat sunt cele care îl definesc ca pe un precursor al realismului în pictură. Multe tablouri ale artistului se găsesc în colecţii particulare, mai ales la rudele şi prietenii săi. Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără „Fierarul odihnindu-se”, „Portretul unei tinere în roz”, „Portret de bărbat”, „Portret de bătrân”, „Portret de bătrân evreu spaniol”, „Portret de femeie cu rochie albastră”, „Pelerinii”, „Portretul unui lăutar ţigan”. Criticul şi istoricul de artă Ion Frunzetti considera că „departe de a fi indiferent la viaţa sufletească a personajelor care pozează, Zaicu urmăreşte… să facă dintr-un portret un document uman, pictând în fizionomia personajului istoric sinoptica vieţii lui”.
În 1911, Ioan Zaicu s-a mutat la Timişoara, unde a fost angajat să picteze noua biserică ortodoxă din Fabric, cu hramul „Sf. Ilie”. Aceasta a fost şi ultima sa lucrare, căci în urma unei boli de rinichi, s-a stins din viaţă în primăvara anului 1914 şi a fost înmormîntat în cimitirul ortodox din strada Cosminului, în Elisabetin.
Ioan Zaicu este considerat a fi ultima figură marcantă a artei bănăţene româneşti dinaintea primului război mondial.
Surse foto: wikipedia.org, banaterra.eu, istoriadepeloculdoi.blogspot.ro, orthphoto.net, enciclopediaromaniei.ro, babylenutapentrusuflet.blogspot.com
