În 1931, Charlot, interpretat întotdeauna magistral de Charlie Chaplin, se îndrăgostea pe marele ecran, din care răsunau atunci doar umbre și lumini (filmul mut), de o fată oarbă. Una dintre cele mai frumoase povești de dragoste ale cinematografiei, fresca unui oraș, a luminilor acestuia, din care nu lipsește tragi-comicul caracteristic lui Charlot. Charlot nu se ia niciodată prea în serios, însă când vine vorba despre ceilalți, intențiile sale sunt dintre cele mai bune. Nu am de gând să vă fac o recenzie a fimului pe care l-ați văzut probabil deja (iar dacă nu ați făcut-o, vă recomand să nu mai pierdeți timpul), dar intenționez să mă refer la luminile orașului de astăzi, ale Timișoarei care începe să prindă contur, chiar dacă multe lucruri nu sunt la locul lor, se observă o îmbunătățire, în special în ceea ce privește proiectele private.
Clădiri reabilitate, frumos iluminate, restaurante cochete, de pe care nu mai strălucesc ostentativ kitchoasele reclame luminoase, mobilier de calitate, terase frumos amenajate, toate încep să dea o altă imagine Timișoarei. „Shine your light – Light up your city”, sloganul campaniei de candidatură la titul de oraș capitală culturală europeană prinde contur datorită comunității, datorită celor care au înțeles că, făcând lumină în propria curte, faci lucrurile să se schimbe în bine. Din păcate, factorii politici mai au mult până să înțeleagă că atitudinea lor retrogradă nu face nici un bine orașului și că, spre exemplu, o clădire superbă, cum este cea în care își are sediul PNL, nu poate fi împopoțonată cu table ordinare pe care tronează sigla și culorile partidului, ci ar trebui, la fel cum li se impune celorlalți deținători de imobile istorice din centru, să respecte normele de arhitectură și urbanism. Nu poți impune reguli, dar să fii primul care le ia în derâdere, la fel cum nu poți aștepta ca oamenii de calitate și cu performanță în domeniilor lor de activitate să îți asculte docili perorațiile fruste, fără ca tu, factor de decizie, să iei aminte la ideile și intențiile lor.
Cred că în acest moment, în care prin birourile partidelor se pregătesc deja tradiționalele lozinci de campanie, menite a împărți electoratul în două cete, „în smintiți și în mișei”, comunitatea locală are nevoie de un puseu de luciditate, în care să realizeze că singura schimbare, singura salvare pe care o poate avea, este bazându-se pe cei care le sunt alături zi de zi, pe ceilalți membrii ai comunității, nu pe politicieni care le vorbesc de utopii de la pupitrele electorale.
Am mai spus și o să o mai spun. E nevoie de coagularea societății, de o mai bună comunicare între membrii comunității, de implicarea tuturor celor care prin expertiza lor pot aduce un beneficiu real orașului. „Iluminarea” nu vine de la furnizori, nu se facturează și nici nu există ghișeu de unde să poată fi obținută, ea vine din interiorul fiecărui timișorean sau locuitor al acestui oraș, care înțelege că singurul ajutor serios pe care se poate baza este cel pe care și-l oferă singur și, apoi, cel pe care îl oferă el însuși celorlalți.
Pentru ca Timișoara să devină un adevărat oraș al luminilor ar trebui să ni se aprindă fiecăruia un „beculeț” și să încercăm să vedem cum am putea să devenim și noi parte a acestui tot care este „spiritul Timișoarei”. Poate că primul pas ar fi o comunicare onestă, lipsită de ipocriziile pe care mulți le consideră azi așa zise „maniere” lipsite de orice impuls constructiv, și să ne ocupăm de feliuța noastră de competență, fără pretenții de omnipotență și autosuficiență. E greu, dar dacă, asemeni lui Charlot, nu ne mai luăm atât de în serios și nu ne-am mai da atâta importanță, am observa că mai avem multe de învățat și de admirat la ceilalți. Eu descopăr asta în fiecare zi și tocmai de aceea atunci când zâmbesc, când privesc admirativ o clădire, când privesc Timișoara de jos în sus, îmi dau seama că avem un oraș superb, oameni de calibru și proiecte care, cu siguranță, ne vor aduce sinergia emoțională de care avem nevoie pentru a fi parte a unei comunități „iluminate” de inovație, diversitate, toleranță și asumare.
