Protest MASIV al transportatorilor și la Timișoara. Vezi în ce zone este...

Protest MASIV al transportatorilor și la Timișoara. Vezi în ce zone este blocat traficul FOTO

1
DISTRIBUIȚI

protest-transportatori-rca-3

După mai multe acțiuni în ultimele săptămâni, astăzi are loc cel mai mare protest al transportatorilor față de scumpirea RCA, iar nemulțumiții s-au mobilizat și la Timișoara.

Protestul la care participă zeci de vehicule de mare tonaj a blocat aproape complet Calea Șagului, pe sensul de intrare în oraș, bulevardul Liviu Rebreanu fiind de asemenea paralizat. Metoda aleasă pentru protest, aceea de a rula cu 5 – 10 km/h, îi exasperează pe ceilalți participanți la trafic. Chiar dacă unii sunt de acord cu acțiunea, faptul că întârzie la lucru sau la școală, cu copiii îi nemulțumește, cerându-le șoferilor să găsească alte forme de protest. Transportatorii sunt escortați de mașini de poliție, care încearcă să mențină protestul pe o singură bandă, însă nu întotdeauna cu succes. Din cauza ritmului foarte lent al protestului, pe bulevardele afectate, la culoarea verde a semaforului apucă să treacă doar două – trei mașini.

În următoarele ore sunt de evitat, pe lângă Șagului și Rebreanu, și Calea Buziașului și Calea Lugojului, pentru că transportatorii protestatari se îndreaptă spre centura Timișoarei.

UPDATE Ajunși la sensul giratoriu de la Calea Buziașului, transporatorii au făcut de mai multe ori sensul și apoi au intrat pe calea Stan Vidrighin.


Unul dintre șoferi a fost amendat pentru o manevră ilegală, iar faptul că a fost oprit de polițiști a rupt coloana protestatarilor în două: prima parte avansează spre strada Ștefan cel Mare, în timp ce a doua a rămas la sensul giratoriu de la AEM.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.