Proiectul timişorean Nadayana a lansat un nou videoclip, pentru piesa „Sunday Movie”...

Proiectul timişorean Nadayana a lansat un nou videoclip, pentru piesa „Sunday Movie” VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
Proiectul timişorean de world music Nadayana a lansat un nou videoclip la piesa Sunday Movie.
Proiectul timişorean de world music Nadayana a lansat un nou videoclip la piesa Sunday Movie.

După lansarea primului videoclip oficial, la piesa „Towards the Light”, proiectul timişorean de world music Nadayana le oferă melomanilor un nou videoclip, pentru melodia „Sunday Movie”.

Fondat de Claudiu Lazarciuc – compozitor si performer la hang (aka hang drum) şi handpan din 2010 iar la gong din 2014 şi Iulia Lazarciuc, producător, director artistic şi muză, proiectul timişorean a lansat primul album „Nine” în primăvara acestui an.


Primul lor videoclip oficial, „Towards the Light”, o producţie high-end lansată în vara acestui an, a fost primit cu un feedback extrem de pozitiv datorită artei vizuale, mesajului şi a încărcăturii emoţionale profunde.

Claudiu a colaborat cu diverşi artişti şi a lansat două albume înainte de naşterea acestui proiect. A fost un pionier al instrumentelor hang şi handpan în România, ducând conceptul acestui gen muzical mai departe prin ideea armonizării sunetelor de hang şi handpan cu gong.Anul trecut,  Claudiu Lazarciuc a primit o nominalizare la Idyllwild International Festival of Cinema (Los Angeles, California) pentru coloana sonoră a lung-metrajului „The Boatman”, de Greg Morgan.

Numele Nadayana provine din îmbinarea cuvintelor sanskrite „nadam” (sunetul interior care apare în meditaţia profundă), şi „yana” (cale – către aceea stare de contemplare). Sound-ul este caracterizat de un peisaj sonor melodic, eteric dar înălţător şi vindecător propulsat de groove-uri ritmice şi rezonanţa adânca a gongului. Mixând acustica cu efecte digitale ambientale, Nadayana este o cale de a reinventa muzica sacră a culturilor antice şi a lumilor îndepărtate.

Următorul concert al proiectului Nadayana în Timişoara va avea loc în 8 decembrie de la ora 19.00, La Pisici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.