Denunţ ipocrizia românească

Denunţ ipocrizia românească

1
DISTRIBUIȚI

Un val de indignare a lovit din nou România. Nu, nu au mai murit zeci de tineri intr-un incendiu şi pesediştii nu au mai dat un OUG noaptea, ca hoţii. Elevii din Prahova au primit un subiect halucinant la o olimpiadă! Sa formuleze un denunţ pornind de la opera Moromeţii. Vai! Să inveţi elevii să pârască? În ce țară este posibil așa ceva? Și am citit zeci de păreri ale indignaților pe rețelele de socializare. Și m-a luat cu silă.

Mi-am dat seama în ultimele luni că în România sinceritatea și corectitudinea sunt niște pietre care te trag în jos. Că, sincer și corect fiind, ajungi să mai iei o pauză de la muncă să afli despre succesul unora care știu să mintă, să calce pe cadavre și să facă să le fie bine, indiferent de circumstanțe şi de regulile pe care tu ca un fraier le respecţi. Românul ăla care are șapte ani de acasă e educat pentru eșec. De când suntem mici tot auzim povestea cu „ai carte, ai parte”. De fapt, la școală vezi că parte au și ăia care copiază sau mai ales ei. Asta pentru că ei au parte și de note bune, dar și de timp liber pentru joacă, căci ei nu stau în casă să învețe.


Și? Dacă ești elev și vezi că un coleg copiază, te duci să îl pârăști? Nu! Pentru că o să aspru judecat. Societatea românească ține cu hoții. Iar tu ca elev care ai denunțat un alt coleg, o să fii condamnat mai aspru decât unul care fură. În fond, la noi copiatul e ceva normal.

Și de aici pleacă totul. Cum te formezi… așa trăiești! Oamenii care îndrăznesc să ia atitudine sunt marginalizați și făcuți în fel și chip. Și atunci, renunți. Copiatorul de azi devine mare șef peste ani. De fapt, la asta se rezumă ideea noastră de educație. Să îți ții gura. Să îți vezi de treaba ta. Asta doar atunci când se întâmplă ceva rău. Cum adică să te duci să denunți la poliție un hoț? Nu se face aşa ceva. Și zi de zi ni se confirmă același lucru. Oamenii care tac, oamenii care se fac că nu văd sunt cei mai apreciați. Iar dacă lupți pentru dreptate, nu vei lupta numai cu cei incorecți, ci și cu lingăii care știu una și bună: capul plecat sabia nu îl taie. Și ce detașați și buni se dau. Ei nu se bagă unde nu le fierbe oala!

Dar totuşi românul nu poate să îşi vadă de treaba lui când vine vorba de dormitorul vecinului. Mamă, ce mai detestăm noi homosexualii. Doamne, plin mai e de asociaţii care luptă împotriva avortului şi se dau sfinte îngrijind orfani! Doamne, câți oameni ne mai vând rețete ale succesului și ne mai spun cum și ce să fim, dându-se buni și sfinți, dar dacă văd un rău întorc spatele, căci nu e treaba lor. De fapt, sunt laşi!

1 COMENTARIU

  1. Exista in articol un aspect interpretat gresit, dupa … parerea mea. Cel care se refera la elevi si la educatie. Se sugereaza ca in procesul de educare al elevilor ar trebui sa existe si componenta denuntului. Educarea pentru denuntare, turnare etc. Iar acest lucru, daca nu este insusit prin proprie vointa de catre elevi, atunci acestia nu vor deveni adulti responsabili, implicati si proactivi. Iar pentru aceasta consecinta se sugereaza ca ar fi de vina elevii care nu denunta copiatul altor colegi etc. Aceasta premisa este gresita. Incerc sa explic de ce. Elevii nu se educa singuri. Ei sunt parte a unui proces de educare sistematic si sistemic. Sistemul de educatie nu are rolul de a forma turnatori. Insa, datorita faptului ca sistemul de educatie este … ipocrit, se pare ca autoarea sugereaza ca elevii ar trebui sa ia atitudine spre a-l „indrepta” prin invatarea turnatoriei. Oare pentru asta avem un sistem de educatie? Oare astfel se schimba sistemul educational imperfect? Oare prin turnatorie practicata de elevi se indreapta un sistem educational la nivel de masa? Cred ca nu. Si dau ca exemplu (prin comparatie) evaluarea cunostintelor in clasa in timpul scolii si evaluarea pentru trierea elevilor in cadrul examenelor de promovare. La testele din cadrul scolii (la ore obisnuite) si deasemenea la ascultarea elevilor stim cu totii ca se intampla de foarte multe ori ca elevii sa „copieze”, sa se „inspire”, sau sa se „sufle”. Autoarea propune ca aici sa intervina vigilenta elevilor si atitudinea denuntatoare. Prin comparatie dau exemplul examenelor serioase pentru parcursul elevilor (evaluare nationala, bacalaureat, examene de admitere in alta treapta de invatamant). Aici copierea este un fenomen mult restrans si izolat. Deci, acelasi grup de elevi au comportament diferit in situatii de testare/evaluare similare. Si atunci intreb: unde este clenciul? Nu cred ca acest clenci consta in denunt, fiindca in cazul al doilea elevii nu copiaza nu de frica denuntarii de catre colegi. Ci cred ca sistemul de protejare a examinarii este mai eficient si obiectiv. Iar acest sistem nu este lasat la latitudinea elevilor, ci este fixat si implementat de educatori adulti (profesori in general). Deci ei ar fi de blamat pentru faptul ca elevii care copiaza au beneficii si „rezultate” mai bune dacat cei care nu copiaza. In niciun caz nu trebuie blamati elevii care nu denunta sau cei care nu copiaza, cum in mod gresit sugereaza articolul. Nu am mers la scoala ca sa urmaresc colegii si nici ca sa devin „ochiul si timpanul” responsabililor adulti. Am mers la scoala ca sa dobandesc un nivel ridicat de cultura, educatie si spirit civic, capacitate de discernere etc. Nu ca sa devin o marioneta in in mainile unui sistem care se joaca de-a hotii si vardistii. Daca sistemul de invatamant, prin reprezentantii sai, nu este capabil sa depisteze si sa pedepseasca frauda la testare, dar este capabil sa pedepseasca un demers al unor elevi care semnalizeaza frauda, atunci nu pot sa spun ca trebuie elevii educati mai intens in sensul turnatoriei. Cred ca sistemul este anapoda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.