Turiștii au parte de cea mai frumoasă priveliște la Cascada Bigăr. Ce...

Turiștii au parte de cea mai frumoasă priveliște la Cascada Bigăr. Ce lucrări au fost realizate în urma implicării unor timișoreni FOTO

0
DISTRIBUIȚI

cascada Bigar

Turiștii care ajung la Cascada Bigăr, din județul Caraș-Severin, desemnată cea mai spectaculoasă din lume, au parte de o priveliște fascinantă. Începând din această lună, vizitatorii pot coborî în siguranță până la baza căderii de apă, de unde cascada se vede cel mai frumos, după ce lucrările de amenajare eco-turistică a zonei au fost finalizate.

În total, a fost investită suma de 140.000 de euro de către o mare companie producătoare de băuturi răcoritoare într-un proiect implementat pe parcursul a zece luni, la finalul căruia vizitatorii au parte de un traseu turistic accesibil în zona cascadei Bigăr.

Trei timișoreni, angajați în cadrul companiei, au venit cu ideea de a demara lucrările de amenajare, după ce au vizitat cascada, au remarcat potențialul zonei și și-au dorit ca accesul la baza ei să fie mai ușor și mai sigur.

„În România sunt atât de multe comori, locuri unice, cum este cascada Bigăr, care au nevoie de noi să le protejăm și să le ducem povestea mai departe. (…) Am alocat mult timp, energie și resurse, și iată-ne ajunși la final. În cazul de față însă, finalul coincide cu începutul – este ca și cum povestea cascadei reîncepe cu dreptul. Suntem onorați că am putut să contribuim pentru ca povestea cascadei Bigăr să cucerească mai ușor cât mai mulți oameni”, a declarat Irina Ionescu, din partea companiei care a donat suma de 140.000 de euro.

În cadrul proiectului a fost amenajat un traseu pietonal între parcare și intrarea în parcul național, de-a lungul DN 57B, un drum de acces de la intrarea în parc și construcția unei platforme care facilitează accesul la baza cascadei și a unor spații și poteci între cascadă și izvor. De asemenea, a fost realizată o trecere către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascade, iar zona a fost dotată cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenționare și locuri cu repaus.

„Zona cascadei Bigăr are o frumusețe aparte, care merită pusă în valoare pentru zecile de mii de turiști care ajung acolo în fiecare an și care pot să redescopere legătura noastră profundă cu natura”, a declarat Teia Ciulacu, președintele Asociației ViitorPlus, ONG-ul care a coordonat proiectul.

Situată în Valea Minișului, din județul Caraș-Severin, la jumătatea distanței dintre localitățile Anina și Bozovici, pe DN 57B, Cascada Bigăr reprezintă un adevărat monument al naturii și un obiectiv turistic de valoare pentru România.


În anul 2013, presa internațională de specialitate a nominalizat Cascada Bigăr drept cea mai frumoasă cascadă unică din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.