Drumeție cu surprize: turiștii care au vizitat Munții Retezat s-au întâlnit cu...

Drumeție cu surprize: turiștii care au vizitat Munții Retezat s-au întâlnit cu președintele României pe traseu FOTO

0
DISTRIBUIȚI
Președintele Iohannis a vizitat Lacul Bucura.

Mai mulți turiști pasionați de drumeții montane care au vizitat, în acest sfârșit de săptămână, Parcul Național Retezat, din județul Hunedoara, au avut parte de o surpriză.

Pe malul Lacului Bucura s-au întâlnit cu președintele României și cu soția sa.


Klaus și Carmen Iohannis au pornit pe traseul montan care duce spre Lacul Bucura, aflat la o altitudine de peste 2.000 de metri.

„O vizită surpriză la Bucura”, a scris pe Facebook un hunedorean care s-a fotografiat cu președintele României și soția sa pe malul Lacului Bucura.

Lacul Bucura se află la altitudinea de 2.040 metri, în căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga, cel mai înalt din Munţii Retezat. Bucura este cel mai mare lac glaciar din România, având o suprafață de aproape nouă hectare și fiind alimentat de cinci izvoare principale.

Foto: Mureșan Andrei

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.