În urmă cu un veac, în comuna arădeană Bocsig trăia o fată pe nume Rafila Găluț, cunoscută drept „fecioara stigmatizată”, căci în timpul scurtei sale vieți, din vreme-n vreme, pe pielea ei apăreau răni cunoscute drept stigmate ale Mântuitorului.
Încă din anii interbelici, minunile pe care le-a trăit Rafila Găluț și darurile profetice cu care se spune că a fost înzestrată au fost aduse la cunoștința Sfântului Scaun, iar în urmă cu doi ani, au fost reluate demersurile pentru ca tânăra din Bocsig să fie venerată pentru sfințenia în care a trăit, prin beatificare.
O viață de sfântă
Rafila Găluț s-a născut la 8 februarie 1910 și a fost botezată două zile mai târziu la biserica greco-catolică „Sf. Gheorghe” din comună. De mică a fost apropiată de biserică dar cum avea o sănătate șubredă, nu s-a putut călugări la vârsta de 21 de ani, așa cum și-a dorit. Viața evlavioasă și ascetică pe care a dus-o a fost însă o adevărată pildă pentru întreaga comunitate greco-catolică din localitate.
Se spovedea cel puțin o dată pe lună, primea foarte des Sf. Euharistie, participa la Sfânta Liturghie și la diferite devoțiuni ale bisericii greco-catolice, precum Sf. Rozar, Calea Crucii, Adorația euharistică, novenele către Sf. Anton de Padova și Sf. Tereza de Lisieux și s-a apropiat de Dumnezeu prin rugăciune, extaz, viziuni și stigmate. De la aceeași vârstă a purtat stigmatele – rănile Mântuitorului – cu întreruperi, timp de opt ani, până la sfârșitul vieții, și a avut mai multe viziuni cu Maica Domnului, care îi vorbea, sau cu Iisus Christos.
11 noiembrie 1933 – prima semnalare a stigmatelor Rafilei
Exact în urmă cu 84 de ani, la 11 noiembrie 1933, preotul Petru Vancu, parohul locului, a fost primul care a semnalat Episcopiei Lugojului stigmatele Rafilei. Ulterior, mai mulți medici trimiși de Episcopia Lugojului au văzut acele stigmate, le-au descris dar nu au reușit să explice apariția lor.
Rafila, considerată „ființă favorizată de Dumnezeu”, a răspuns mai multor întrebări despre stigmatele sale și viziunile pe care le avea iar răspunsurile au fost prezentate episcopului greco-catolic Alexandru Nicolescu, care, încă din 1934, a trimis toate documentele cardinalului Luigi Sincero, la Vatican. În același an, stigmatele au apărut chiar în prezența unor medici și a episcopului Alexandru Nicolescu, în timp ce Rafila se afla la reședința episcopală din Lugoj. Atunci, Rafila s-a închinat la icoana Maicii Domnului din localitatea cărășeană Scăiuș, considerată făcătoare de minuni și vestită pentru frumusețea ei, care fusese adusă în pelerinaj la catedrala greco-catolică din Lugoj.
Tot în 1934, La 30 septembrie și la 15 octombrie, în vreme ce Rafila Găluț purta stigmatele, icoana Maicii Domnului din Scăiuș a lăcrimat, martori oculari povestind că miracolul a fost văzut de zeci de locuitori ai așezării. Rănile apăreau din când în când, pe frunte, pe cele două palme, pe coastă și pe picioare iar Rafila spunea că Maica Domnului îi dădea de veste de fiecare dată. În ultimii trei ani ai vieții, din 31 ianuarie 1936 până în 15 aprilie 1939, stigmatele Rafilei au sângerat din două în două săptămâni câte trei zile, până când scurta ei viață a luat sfârșit.
Demersuri pentru beatificarea Rafilei
O nouă cercetare a vieții Rafilei Găluț a fost făcută în 1948, când episcop greco-catolic al Lugojului era P.S. Ioan Bălan, iar P.S. Ioan Ploscaru a continuat să strângă documente despre fecioara stigmatizată după ce a fost eliberat din pușcărie, în anii de clandestinitate, când biserica greco-catolică era interzisă.
Demersuri oficiale au fost reluate după ce biserica greco-catolică a fost din nou recunoscută, tot Episcopia Greco-Catolică din Lugoj fiind cea care s-a ocupat de întocmirea documentației necesare pentru beatificarea Rafilei, pentru a fi venerată de biserica de care a aparținut. În vara acestui an s-a încheiat faza diecezană a acestui proces, prin ducerea la bun sfârșit a demersurilor începute în anii interbelici, dosarul a fost trimis Congregației pentru Cauzele Sfinților, iar la Vatican se desfășoară acum o nouă etapă a beatificării, al cărei sfârșit va fi anunțat de Sfântul Scaun.
Pașii pentru beatificare
Beatificarea este decretul prin care Papa îl numește trăitor în fericirea raiului pe un credincios care a dus o viață sfântă sau a murit ca un martir.
Aceasta presupune elaborarea unui studiu de către biserica de care a aparținut credinciosul, respectiv biserica greco-catolică, în baza căruia se solicită Sfântului Scaun aprobare pentru continuarea procesului.
După încuviințare, formulată prin expresia „nihil obstat” (nimic nu stă împotrivă), se trece la faza cea mai lungă, numită diecezană, când Vaticanul deleagă bisericii care a propus canonizarea sarcina de a documenta cazul în amănunt și să demonstreze, pe baza unor mărturii și a documentelor din arhivă, că martiriul a fost trăit cu credință și momentele de suferință au fost suportate cu demnitate. Întocmirea documentației este anevoioasă, căci exigența este foarte mare iar în cazul bisericii greco-catolice, arhivele acesteia au fost răvășite de securitate după ce biserica a fost scoasă în afara legii. Dosarul de canonizare este trimis apoi la Vatican, în atenția Congregației pentru Cauzele Sfinților, aceasta dă un verdict consultativ iar decizia finală asupra beatificării aparține exclusiv Sfântului Părinte, care emite un decret în acest sens. Pentru ca procesul să continue până la sanctificare, este nevoie ca acea persoană să fi făptuit minuni iar cei deveniți sfinți sunt venerați de credincioșii catolici din întreaga lume.
Ieremia Valahul, singurul român în calendarul catolic
Până acum, în calendarul catolic există un singur Fericit român, Ieremia Valahul, un călugăr capucin care a trăit în smerenie, dedicându-și viața săracilor și bolnavilor. Născut în 1556, Ieremia Valahul a plecat la 18 ani din Moldova și a ajuns călugăr în Italia. Se spune că vindeca migrena, ipohondria și alte suferințe, făcând o cruce pe fruntea bolnavului și rostind o rugăciune. A fost beatificat în 1983 de Papa Ioan Paul al II-lea, și propus spre sanctificare. Ioan Paul al II-lea a fost supranumit și ”Papa Sfinților”, căci în timpul pontificatului său a sanctificat 464 de persoane și a beatificat 1.308 de persoane, dintre care 45 au fost ulterior sanctificate.
La începutul anilor ´90, biserica greco-catolică a inițiat procesul de beatificare a șapte episcopi care au murit în detenție sau în domicilii forțate, invocând martiriul lor pentru credință, căci regimul comunist a oferit ierarhilor uniți două variante – ortodoxia sau pușcăria. Doi dintre aceștia, P.S. Valeriu Traian Frențiu, care a murit la Sighet, și P.S. Ioan Bălan, care a trecut și el prin închisorile comuniste și domicilii forțate, au fost episcopi ai Lugojului. Dosarele de canonizare, pentru care există un consimțământ al Suveranului Pontif, se află, de asemenea, la Vatican.
Surse foto: bru.ro, e-communio.ro, wikipedia.org
