Încă un an de progres pentru Nini Dica. Ce planuri are talentatul...

Încă un an de progres pentru Nini Dica. Ce planuri are talentatul tenismen din Banat în 2018

0
DISTRIBUIȚI
Nini Dica, alături de antrenorul său – Răzvan Itu

Anul 2017 a fost unul excelent pentru juniorul Nini Gabriel Dica. Printre altele timișoreanul a devenit vicecampion mondial la categoria sa de vârstă, a cucerit titlul național și a fost desemnat cel mai bun jucător sub 16 ani din circuitul Tennis Europe. Marea ambiție a sa pentru viitor e intrarea, cât mai curând, în circuitul ATP.

”A fost un progres mare, greu de realizat. Am trecut de la turnee de sub 14-15 ani la turnee ITF, U18, e mult mai greu”, spune Nini Dica despre anul 2017. Un sezon încununat cu numeroase succese. Campion la Masters-ul din toamnă de la Moscova, Nini Dica a mai reușit în 2017 o performanță importantă. A cucerit în vară turneul de acasă, Tivoli Trophy, după 19 ani în care niciun timișorean nu a mai fost numărul 1 pe Aleea Ghirodei. ”A fost la 19 ani după Adrian Cruciat. A fost un turneu foarte bun pentru mine. Publicul de aici m-a susținut, îi mulțumesc. A fost pentru mine incredibil, primul meu titlu ITF…”, a rememorat Nini Dica.

Acesta consideră că mai are mult de lucrat pentru a ajunge la un nivel înalt în tenisul mondial.


”Mai trebuie să lucrez la părțile de tehnică, tactică, trebuie să fructific mai bine momentele”, explică Dica jr.

Tânărul sportiv își dorește ca în noul an să obțină chiar primele sale puncte ATP, dar vizează totodată o clasare în Topul 20 ITF. ”Vreau să prind Grand Slam-urile, sunt patru, să văd dacă merg la Australian Open, m-am accidentat la mâna la ultimul turneu, am o mică fractură după ce am căzut destul de rău. De asemenea, vreau să urc cât mai mult în clasamentul ITF și să încep turneele ATP cât mai repede”, a precizat Nini Dica. El vizează participarea la circa zece turnee de seniori în 2018.

După cum se știe tenisul e un sport costisitor iar pentru români acesta aspect poate fi un impediment în lupta cu americanii sau rușii. ”Sunt cheltuieli foarte mari, ai nevoie de preparator fizic, antrenor, maseur, e greu. Bugetul e destul de mare, de la 50.000 de euro pe an în sus. Federația mă sprijină cum poate, m-au ajutat la turneele din Mexic și America, la Orange Bowl…”, a conchis Nini Dica.

La Orange Bowl U16 din SUA Dica a atins finala competiției văzută ca un fel de Cupă Mondială pentru juniori, în cadrul competiției Andreea Velcea, colega sa de la Sport 4 Fun, a reușit de asemenea o performanță importantă: semifinalele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.