Cu toate greutățile pricinuite de război, domnia regelui Mihai s-a făcut remarcată și prin preocupările pentru învățământ și viața culturală, iar Timișoara este orașul care îi datorează existența mai multor prestigioase instituții înființate în baza unor Decrete Regale semnate de suveran.
Instituții timișorene înființate prin Decret Regal
În 1944, regele semna decretul pentru înființarea Eforiei Universității de Vest, care trebuia să pregătească întemeierea instituției de învățământ superior, dar cum mulți au fost arestați după venirea comuniștilor la putere, universitatea avea să ia ființă mult mai târziu.
Prin decret regal s-a hotărât înființarea facultății de medicină veterinară și a facultății de agronomie în cadrul Politehnicii timișorene, dar tot din cauza schimbărilor politice, au mai trecut ani buni până când acest proiect s-a materializat în cadrul unei universități care astăzi se numește „Regele Mihai I al României”. Facultatea de medicină a luat naștere în urma decretului regal semnat de regele Mihai I, în primăvara anului 1945 s-au pus bazele unui teatru permanent și stabil, în 1946 s-a înființat opera timișoreană, iar în 1947, filarmonica.
Ctitorul Catedralei Mitropolitane
În septembrie 1941, regele Mihai și regina-mamă Elena au vizitat spitalele de răniți din Timișoara și au împărțit daruri, iar un an mai târziu, Majestatea Sa aflat din nou în oraș și a vizitat muzeul acestuia. La 6 octombrie 1946, regele Mihai, Unsul lui Dumnezeu pe pământ, care, în tradiția bizantină, reprezenta legătura poporului cu divinul, a participat, alături de Patriarhul Nicodim, numeroși arhierei și preoți, la târnosirea Catedralei Mitropolitane. Potrivit vechiului rit răsăritean, împăratul Bizanțului era și conducătorul bisericii, iar regele avea dreptul de a intra în altar pe ușile împărătești până la sfârșitul vieții.
Înveșmântat în straie bisericești aidoma celorlalți ierarhi, regele a uns alături de Patriarh altarul și zidurile bisericii cu Sfânt Mir, și a sărutat apoi crucea și Sfânta Evanghelie. Portretul votiv al Regelui, pictat în pronaosul bisericii, a fost acoperit cu scânduri în timpul regimului comunist, pentru a i se șterge amintirea. În 18 decembrie 1989, regele Mihai a fost prima persoană care aducea la cunoștința străinătății ceea ce se întâmpla la Timișoara, dar după exilul lung și nedrept la care a fost condamnat de regimul comunist a fost ținut departe de țară și de criptocomuniștii rămași la putere, care se simțeau apăsați de culpa istorică a actului abuziv și neconstituțional de la 30 decembrie 1947, când monarhia a fost abolită fără respectarea constituției în vigoare.
Prima lecție pe care elevii au primit-o de la noua republică a fost aceea de a rupe din manuale paginile pe care apărea chipul regelui sau se vorbea de monarhie, iar în anii care au urmat, istoria s-a învățat după manualele lui Mihai Roller, „istoricul” noului regim, care a îndoctrinat generații întregi de elevi și nu numai cu întreaga istorie a românilor rescrisă în mod mincinos, în care monarhia era prezentată drept o „citadelă reacționară”, o „formă de stat urîtă de popor, care constituia o mare piedică în drumul dezvoltării revoluționare a Romîniei”. Ulterior, istoria s-a rescris potrivit intereselor de moment ale partidului unic, monarhia fiind în continuare defăimată de cei care se cocoțaseră la putere fără nici o legitimitate.
Prigonit de „emanați”
Cei care au preluat puterea după 1990, i-au refuzat regelui intrarea în propria țară pe motiv că nu i se poate acorda viza, inutilă de altfel, l-au fugărit pe autostradă și l-au expulzat cu amenințări mai mult sau mai puțin voalate. În 1992, când puterea a acceptat o vizită de trei zile a regelui și a familiei regale de Sfintele Paști, la Putna și la București, entuziasmul și iubirea cu care a fost întâmpinat a băgat spaima în guvernanții care au făcut tot ce-au putut în următorii ani să-l împiedice pe rege să mai calce în țara în care era așteptat și dorit.
În vara anului 1992, la invitația Mitropolitului Nicolae, regele era așteptat la Timișoara de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, apoi de Crăciun, dar guvernul s-a opus, considerând vizita „inoportună”, deoarece putea să „tulbure” ordinea publică și atmosfera politică. Lozincile promonarhiste care fuseseră scandate de sutele de mii de români i-au iritat din cale-afară pe Ion Iliescu și pe fostul premier Petre Roman, care invocau „constituția republicană”, impusă cu forța, fără ca poporul să fi fost consultat dacă dorește monarhie sau republică. Venirea regelui a fost doar simbolică, fiind așteptat la aeroport de numeroși timișoreni cu pancarte pe care scria „Bine Ați venit, Majestate”, și care au parcurs apoi traseul care stabilit pentru vizita regală.
Nu a fost respectată nici ultima dorință a lui Corneliu Coposu, cel care avea credința că România își va regăsi demnitatea și va păși pe calea democrației numai prin monarhie și care îl dorea pe rege la căpătâiul său în ultimele clipe de viață. regele nu a putut participa nici la funeraliile Seniorului, fiind îngăduită doar prezența reginei Ana și a principesei Margareta.
Din nou la Timișoara
În aprilie 1997, regele ajungea la Timișoara după 51 de ani, de sărbătoarea Învierii Domnului. Familia regală a fost întâmpinată de zeci de mii de timișoreni care au umplut străzile. „În fine! Cu voia lui Dumnezeu, sunt acum între voi. Știți de câte ori am încercat să vin, dar până acum nu s-a putut” sunt cuvintele rostite atunci de rege. „Timișoara este primul oraș din România în care am dorit să vin”, a mai spus regele atunci. În semn de omagiu pentru jertfa timișorenilor din decembrie 1989, regele a depus o coroană de lauri la troița din fața catedralei, a îngenuncheat cu smerenie și a aprins o lumânare.
În același an a revenit la Timișoara după trei luni, când a început o vizită de o lună în țară și a încheiat-o tot aici. De atunci, chiar în primii ani care au urmat, când venea în România doar în vizită, a fost adesea oaspete al Timișoarei și al Mitropolitului Nicolae și a participat la numeroase evenimente, a fost prezent la slijbele oficiate de Sărbătoarea Sfintelor Paști sau ale Crăciunului, s-a plimbat prin oraș, fiind întâmpinat de fiecare dată de sute de oameni care îi spuneau că îl așteaptă să rămână definitiv în țara sa.
În 1998 a fost prezent la sărbătorirea Marii Uniri și la dezvelirea bustului regelui Ferdinand „Întregitorul”, un an mai târziu a răspuns invitației de a participa la manifestările dedicate împlinirii a zece ani de la sângeroasele zile din decembrie 1989, a participat, împreună cu regina Ana, la inaugurarea „Memorialului Revoluției” și s-a adresat timișorenilor de pe treptele catedralei: „…la zece ani după acele zile grele, memoria românilor are încă nevoie de un adevăr care întârzie. Dar ziua este și una a speranței, pentru că noi toți, cei de-aici, știm că fericirea noastră este legată de credință, de adevăr și de iubire. Cei pe care îi comemorăm au plătit cu viața un ideal omenesc și nu un interes… să ne gândim la eroii noștri cu umilință, dar mai mult, să nu uităm ce n-am făcut încă pentru ei”.
Despre adevărul adesea incomod, dar singurul care ne poate elibera, regele a vorbit în mai multe rânduri: „…Adevărul este ascuns popoarelor, tocmai pentru că se știe că adevărul îl face pe om liber… Un popor mințit este tratat ca o ființă subdezvoltată mental, căreia degeaba îi spui adevărul despre lume și despre ea însăși. Un om hrănit cu adevăr se maturizează în mod normal, la timp, are opinii, și opiniile lui trebuie să le iei în seamă cu seriozitate” spunea regele într-unul din mesajele sale adresate românilor, adăugând că „eu, unul, intenționez să mă consacru în întregime reconstrucției și reconcilierii naționale”.
Cu toate că în cele mai grele momente din viața regele a fost singur, el n-a încetat niciodată să-și iubească poporul, indiferent de locul în care s-a aflat, și o va face și din Împărăția lui Dumnezeu, din care nu-l va mai alunga nimeni, niciodată.
Surse foto: adevarul.ro, familiaregala.ro
