Anul schimbărilor. Investiții pentru promovarea atracțiilor turistice din vestul țării: acces mai...

Anul schimbărilor. Investiții pentru promovarea atracțiilor turistice din vestul țării: acces mai ușor la Cascada Bigăr și plimbări cu vaporul până în Serbia

0
DISTRIBUIȚI

cascada Bigar

O serie de investiții au fost realizate în anul 2017 cu scopul creșterii numărul de turiști care vin să viziteze cele mai frumoase atracții din vestul țării. Astfel, vizitatorii ajung mai ușor la Cascada Bigăr, în urma unor lucrări efectuate cu bani de la o companie privată, iar turiștii se pot plimba cu vaporul până în Serbia, de la Moldova Nouă, județul Caraș-Severin.

Începând cu luna mai, vizitatorii pot coborî în siguranță până la baza Cascadei Bigăr, din județul Caraș-Severin, desemnată cea mai spectaculoasă din lume. De aici, căderea de apă se vede cel mai frumos, după ce lucrările de amenajare eco-turistică a zonei au fost finalizate. În total, a fost investită suma de 140.000 de euro de către o mare companie producătoare de băuturi răcoritoare într-un proiect implementat pe parcursul a zece luni, la finalul căruia vizitatorii au parte de un traseu turistic accesibil în zona cascadei Bigăr. Trei timișoreni, angajați în cadrul companiei, au venit cu ideea de a demara lucrările de amenajare, după ce au vizitat cascada, au remarcat potențialul zonei și și-au dorit ca accesul la baza ei să fie mai ușor și mai sigur.

vaporas dunare

De asemenea, din vara lui 2017, turiștii pot ajunge în Serbia și cu vaporul. Din luna iunie, se realizează croaziere regulate cu Nava Baziaș 1 pe Dunăre, pe ruta Moldova Nouă – Baba Kaja – Cetatea Golubăț. Vaporașul a fost achiziționat de Consiliul Județean Caraș-Severin și are o capacitate de 50 de locuri.


Turiștii care aleg să se plimbe pe Dunăre cu nava au parte de priveliști de vis, putând fi admirați cai sălbatici aflați pe insula Ostrov sau stânca Babacaia. Prețul unui bilet este de 40 de lei, iar o călătorie durează aproape două ore și jumătate.

pista biciclete

Tot în vara anului 2017, a avut loc recepția finală a pistei de biciclete de pe malul canalului Bega, pe care se poate ajunge de la Timișoara până la granița cu Serbia. Pista a fost inaugurată în urmă cu doi ani, însă constructorul a trebuit să intervină de mai multe ori, după ce au circulat pe ea mașini care au distrus-o, lucrarea fiind în garanție. De asemenea, au fost puși stâlpișori reflectorizanți noi pe marginea ei, după ce au fost furați cei montați inițial.

Pista de biciclete are o lungime de 37 de kilometri, fiind realizată de la podul Modoș pe malul stâng al canalului Bega, iar de la Utvin până la frontieră pe malul drept, și are o lățime de doi metri. Pista a fost realizată în cadrul unui proiect în valoare de aproape 2,4 milioane de euro, prin programul IPA Cooperare Transfrontalieră România – Serbia, în perioada 2013 – 2015.

Totodată, Garda Cetății reprezintă o nouă atracție pentru turiștii care își propun să viziteze Cetatea Devei. Începând din această vară, în fiecare sâmbătă, la ora 11.00, vizitatorii au putut asista la defilarea Gărzii Cetății. De asemenea, turiștii au putut urmări antrenamente de spadă și tir cu arcul sau dansuri medievale oferite de străjeri și domnițe.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.