Educatoarea criminală din Timișoara, transferată la București. Care este motivul

Educatoarea criminală din Timișoara, transferată la București. Care este motivul

0
DISTRIBUIȚI

A avut sau nu discernământ educatoarea din Timișoara în momentul în care și-a ucis fiica de patru ani? Asta urmează să afle, zilele acestea, specialiștii de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” din București, care o vor supune pe Oana Neț unei expertize psihiatrice.

Educatoarea a fost transferată, astăzi, din arestul IPJ Timiș la Penitenciarul Jilava, iar în perioada imediat următoare va fi expertizată.


Apoi, Oana Neț va fi adusă din nou la Timișoara.

Oana Neț, o educatoare în vârstă de 38 de ani din Timișoara, și-a omorât fiica de patru ani, în urmă cu aproape două săptămâni. Femeia a fost arestată preventivă pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie (omor comis asupra unui membru al familiei – fiică).

Educatoarea de 38 de ani i-a tăiat venele fiicei sale de patru ani, la ambele mâini, şi a înecat-o în cadă. Potrivit anchetatorilor, educatoarea ar fi recurs la acest gest pentru a se răzbuna pe soţ, cu care s-a certat, iar acesta i-a spus că intenţionează să divorţeze.

Femeia a fost transportată la spital imediat după ce a comis crima, pentru că a consumat erbicid în încercarea de a se sinucide.

Oana Neţ era educatoare la grădiniţa din localitatea timişeană Murani. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Timiş, aceasta şi-a luat concediu fără plată, la începutul lunii februarie, în încercarea de a-şi găsi un alt loc de muncă mai bine plătit şi pentru a scăpa de navetă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.