Klaus Iohannis, aviz pentru urmărirea penală pe numele lui Ion Iliescu, Petre...

Klaus Iohannis, aviz pentru urmărirea penală pe numele lui Ion Iliescu, Petre Roman și G. V. Voiculescu în dosarul Revoluției

0
DISTRIBUIȚI
Foto: adevarul.ro

Președintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, avizele pentru urmărirea penală pe numele fostului președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluției, informează Digi24. 

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 13 aprilie a.c., ministrului Justiției cererea de urmărire penală faţă de domnul Iliescu Ion, de domnul Roman Petre şi de domnul Voiculescu Gelu – Voican, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția Parchetelor Militare, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin.


(1) lit. a), g), i) şi k) Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii,  având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reținute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008”, se arată într-un comunicatemis de Administrația Prezidențială.

După 28 de ani de la evenimentele dramatice care au dus la căderea comunismului, dar şi la moartea a peste 1000 de oameni, procurorii au trei personaje cheie pe care vor să le pună sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii: Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican-Voiculescu sunt cei care au condus România, după fuga dictatorilor Ceauşescu.

Anchetatorii spun că au dovezi care arată limpede că a fost vorba mai mult despre lovitură de stat și că românii care cereau libertate în stradă au fost împuşcaţi şi torturaţi în urma unei diversiuni pusă la cale de cei trei suspecţi.

În plus, procurorii spun că nu au existat teroriştii despre care avertiza televiziunea naţională. Iliescu, Roman şi Voiculescu ar fi orchestrat diversiunile în care au murit 1.104 oameni, aceștia crezând că luptă cu securitatea comunistă pentru libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.