Trei tineri din Timiș au ieșit cu ATV-ul pe câmp, pentru a face poze, profitând de vacanța de Paște. După-amiaza s-a transformat însă într-un coșmar, pentru că băiatul și cele două fete au devenit victimele unui accident, după ce s-au răsturnat cu mijlocul de transport într-un canal de pe câmp, între Giroc și Pădureni.
ATV-ul era condus de o fată în vârstă de 17 ani, alături de care se mai afla o prietenă de 18 ani, respectiv un băiat, care are 16 ani. Cu toții au suferit răni și au fost transportați la spital.
„În cursul zilei de astăzi, polițiștii timișeni au fost sesizați cu privire la un incident ce a avut loc pe un teren viran între Giroc și Pădureni, în care a fost implicat un ATV. În urma incidentului au rezultat trei victime, două fete cu vârste între 17 și 18 ani și un băiat de 16 ani, care au suferit leziuni, fiind transportați la spital. În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Aurora Voicilă, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.
Oamenii legii vor continua cercetările pentru a stabili cu exactitate cum au ajuns tinerii în șanțul de la marginea terenului viran.
Foto: Arhivă