Gunoierii din Sânnicolau Mare, în grevă spontană. De ce sunt nemulțumiți

Gunoierii din Sânnicolau Mare, în grevă spontană. De ce sunt nemulțumiți

0
DISTRIBUIȚI

Protest al angajaților operatorului zonal de salubritate din orașul Sânnicolau Mare, în această dimineață. Salariații se află în grevă spontană pentru neplata salariilor și refuză să colecteze deșeurile, transmite Primăria Sânnicolau Mare. Reprezentanții instituției susțin că operatorul, câștigător a licitației organizate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, nu respectă condițiile contractuale și se dovedește a fi “incapabil să asigure serviciile pentru care este plătit”.

Primăria Sânnicolau Mare arată, într-un comunicat de presă transmis astăzi, că nu este pentru prima dată când apar întârzieri în colectarea deșeurilor, iar situația se agravează. Astfel, la începutul acestui an, noul operator s-ar fi prezentat la Sânnicolau fără utilajele necesare, fără pubele și fără sediu, iar primăria a pus la dispoziția operatorului, în vederea închirierii, mașinile și echipamentele aflate în dotarea GOSAN (n.r.


firma care a asigurat serviciile de salubritate înainte), posibilitatea de a prelua angajații și chiar o variantă de sediu.

„Este inacceptabil ce se întâmplă la Sânnicolau. Și noi la primărie și oamenii care stau cu gunoiul neridicat deși plătesc serviciul de salubritate, ne întrebăm cum este posibil să câștigi o licitație, să ai curaj să semnezi un contract de livrare a unui serviciu și tu ca firmă să nu ai utilaje, să nu ai bani de sediu sau să îți plătești angajații. Felul în care se comportă acest operator este o insultă la adresa tuturor, la adresa eforturilor noaste de a a păstra curățenia în oraș, nu în ultimul rând este o amenințare la adresa sănătății sânmiclăușenilor. Vom continua să sesizăm toate instituțiile care pot sancționa acest operator. Am sesizat Consiliul Județean, am sesizat ADID-ul, vom face toate plângerile scrise posibile, până la Ministerul Mediului, astfel încât operatorul să fie sancționat în cel mai dur mod posibil”, a declarat Dănuț Groza, primarul orașului Sânnicolau Mare.

Reprezentanții primăriei din orașul timișean spun că, de-a lungul anilor, cât timp cât serviciul de salubritate a fost asigurat de GOSAN, societate aflată sub coordonarea consiliului local, s-a respectat programul de colectare al deșeurilor și nu au fost înregistrate plângeri din partea cetățenilor. Problemele au apărut când s-a schimbat operatorul de salubritate, GOSAN neputând participa la licitație din cauza cerințelor impuse prin caietul de sarcini, susține Primăria Sânnicolau.

„Suntem dezamăgiți de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş deoarece noi am anticipat problemele actuale și am atras atenția în repetate rânduri. Ne gândim chiar la o solicitare de reziliere a contractului cu actualul operator de salubritate”, a mai adăugat Dănuț Groza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.