Accident grav cu trei răniți, provocat de un șofer grăbit la ieșirea...

Accident grav cu trei răniți, provocat de un șofer grăbit la ieșirea din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Accident rutier în această după-amiază, pe strada Octavian Balea din Timișoara. Conform primelor informaţii, două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma coliziunii au rezultat trei victime care au avut nevoie de îngrijiri medicale.

La faţa locului au intervenit echipaje ale poliţiei, două ambulanţe SMURD şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă a ISU Timiş.


Vom reveni cu detalii.

UPDATE Accidentul s-a produs, conform poliţiştilor, din pricina unui şofer grăbit, care a încercat să depăşească neregulamentar. Bărbatul în vârstă de 58 de ani se afla pe strada Ovidiu Balea, atunci când a intrat într-un alt autoturism ce încerca să întoarcă regulamentar, printr-un viraj făcut la stânga. Toate victimele accidentului, două femei, în vârstă de 42 şi 32 de ani, respectiv şoferul, un tânăr de 25 de ani, se aflau în maşina care circula regulamentar. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind negativă. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.