Salvarea vine din aer. Viața pe elicopterul SMURD

Salvarea vine din aer. Viața pe elicopterul SMURD

0
DISTRIBUIȚI

Pentru sute de pacienți din vestul țării care se zbat în fiecare an între viață și moarte, salvarea vine cu elicopterul SMURD.

Marius Florin Aioanei este medic în cadrul Spitalului Județean Timișoara, iar de doi ani lucrează pe elicopterul SMURD și are parte mereu de misiuni la limită.

De multe ori ajung primii la locul producerii unei tragedii și imediat încep o luptă contra cronometru pentru a salva viața unor oameni, care atârnă de un fir de ață. Sunt salvatorii de pe elicopterul SMURD, care pot face minuni în unele situații extreme. Nu-și doresc și nici nu primesc des mulțumiri din partea persoanelor cărora le dau o nouă șansă la viață, ci cea mai mare satisfacție personală pe care o au este aceea că și-au făcut meseria cum trebuie. O meserie grea și nobilă.

Printre cei care lucrează pe elicopterul SMURD care deservește tot vestul țării se numără și Marius Florin Aioanei, în vârstă de 40 de ani, medic urgentist în cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara. A ales medicina de urgență pentru că o consideră una interesantă, plus că, într-un fel, este dependent de adrenalină. La vârsta de 14 ani s-a înscris la liceul militar, apoi a urmat facultatea de medicină. De asemenea, ca medic a ajuns și în Kosovo, într-o misiune de șase luni.

S-a înscris la Rezidențiat, dintre care trei ani i-a făcut la UPU a Spitalului Județean Timișoara și doi la Spitalul Militar Timișoara. A ales totuși să se întoarcă la spitalul județean, ca medic specialist, pentru că „este altfel activitatea”, astfel că este medic militar în rezervă. „Am activat doi ani de zile la Spitalul Militar din Timișoara și am hotărât, pentru cariera mea profesională, că este mai bine să revin aici, din 2016 sunt la spitalul județean. Medicina de urgență am ales-o pentru că mi s-a părut că este ceva interesant de făcut”, a povestit Marius Florin Aioanei.

Dr. Marius Florin Aioanei. Foto: Virgil Simonescu

După doar șase luni, medicului timișorean i s-a propus să lucreze și pe elicopterul SMURD și a acceptat fără să clipească. Astfel, a urmat o săptămână de aclimatizare pe elicopterul SMURD din Târgu Mureș, iar o lună mai târziu, efectua primele misiuni în vestul țării.

Primii la accidente

„Ca medic, ajungi să lucrezi pe elicopterul SMURD dacă îndeplinești două condiții mari și late: să vrei, pentru că foarte multă lume probabil că nu-și dorește și într-adevăr există niște riscuri în plus vizavi de lucrul pe elicopter. Iar a doua condiție este să fii capabil să faci misiuni, pentru că sunt un pic mai deosebite față de celelalte. Pe elicopter lucrezi doar tu și un asistent, plus doi piloți și se efectuează misiuni primare (n.r. – intervenție de urgență la locul incidentului). De exemplu, sunt acele misiuni în care te sună dispeceratul că este accident pe autostradă. De multe ori ajungem primii la un accident, dar ne vin în sprijin și alte ambulanțe”, a detaliat medicul urgentist timișorean.
Marius Florin Aioanei efectuează cel mult trei gărzi de elicopter SMURD pe lună, la aeroportul din Arad, unde există o cameră de gardă specială pentru medici, asistente și piloți. O gardă este de 24 de ore, astfel că, în momentul în care se anunță o tragedie, piloții și echipajul medical se mobilizează imediat pentru a interveni.

„În săptămâna de aclimatizare am văzut până unde trebuie să te duci cu procedurile pe care trebuie să le faci din punct de vedere medical. Când ești la un caz de acest gen, trebuie să fi meticulos până la un anumit punct, pentru că tu ești în câmp și trebuie să știi când să te oprești din ce manevre faci, pentru că tu în 15 – 20 de minute ajungi la spital, unde se poate face mai mult.


Eu, lucrând și în UPU, câteodată am trăit senzația asta, că aș fi putut să fac mai mult. Dar sunt cazuri în care e bine să faci doar ce trebuie să faci, asta ține de experiență, până la urmă, până îl stabilizezi, la spital ai mult mai multe resurse. La o lună de la aclimatizare am făcut primele misiuni pe elicopter. Din punct de vedere medical nu aveam emoții. Emoțiile pentru mine au fost dacă mă descurc din punct de vedere al gestionării situației în general, nu neapărat de gestionare a pacientului, în general. Genul acesta de emoții le-am avut când am activat prima dată pe mașină, rezident fiind. Emoții dacă mă descurc cu telefoanele, cu anunțarea situației. Prima mea misiune a fost un copil ars, pe care l-am dus direct la București pentru că nu erau resurse să mă preia cineva și să facem joncțiunea”, a afirmat Marius Florin Aioanei.

Cazuri cutermurătoare

Lucrează pe elicopterul SMURD de doar un an și jumătate, însă medicul timișorean a văzut o mulțime de cazuri cutremurătoare. Cel mai mult îl sensibilizează copiii grav bolnavi sau tinerii victime ale unor accidente rutiere. Pe unele dintre victimele unor astfel de evenimente tragice le-a văzut cum și-au dat ultima suflare, neputincios.

„În principiu, copiii și tinerii îmi rămân în minte. La accidente rutiere se întâmplă să ajungi și să-l prinzi pe pacient pe final, în timp ce-și dă ultima suflare. Ca medic, poți să intervii și înainte să ajungă descarcerarea, să-i dai o mască de oxigen, să-i pui gulerul cervical se poate face dacă geamul este spart, poți să-i dai ceva de durere. Sigur, nu ți-e tot una să fii lângă el și să nu poți face mare lucru. Intri prin spate, deschizi ușa, este mult mai greu, dar încerci. Descarcerarea practic îmi evacuează pacientul. De obicei, după cazuri delicate de genul acesta (n.r. – în care pacienții mor), facem un mic briefing. Stăm și discutăm între noi, pentru că toată lumea este traumatizată. Cred că norocul meu este că vin în UPU după și nu am timp să mă gândesc. Ideea este că încerci, iar dacă simți că ai făcut tot, nu ai de ce să ai remușcări. Într-adevăr, sunt cazuri care te lovesc tot timpul, dar tu ești împăcat cu tine că faci tot ce știi să faci mai bine”, a explicat Marius Florin Aioanei.

Sute de misiuni pe an

În total, opt medici din cadrul UPU a Spitalului Județean Timișoara, plus alte cadre medicale din Oradea și Arad, fac de gardă pe elicopterul SMURD aflat la Arad, care deservește județele din tot vestul țării. În fiecare an, au loc între 300 și 400 de misiuni cu elicopterul SMURD, la cazuri dintre cele mai diverse.

Dr. Mihai Grecu. Foto: Virgil Simonescu

„Noi lucrăm din decembrie 2011 pe elicopter. Am început cu un elicopter albastru, de supravegheat autostrada, inscripționat de poliție, dar pe care s-a pus aparatură medicală. În 2012 a venit elicopterul roșu, iar până s-au făcut documentele și a trecut în custodia Inspectoratului General de Aviație, cred că pe el lucrăm din 2013, sunt aparate noi. 348 de misiuni au fost anul trecut, în condițiile în care au fost zile întregi în care nu am putut zbura din cauza condițiilor meteo, au fost câteva zile în care elicopterul a fost la revizie. Între 300 și 400 de misiuni se efectuează pe an cu elicopterul SMURD. Piloții sunt ai Inspectoratului General de Aviație, de la Detașamentul Aeromedical. Aici este foarte mult vorba despre încredere, personalul medical și pacientul își pun viața în mâinile pilotului, având încredere că ia deciziile corecte și referitor la posibilitatea de a efectua misiunea, și în legătură cu condițiile meteo și traseul ales, iar treaba ta să rămână pe pacient”, ne-a declarat medicul Mihai Grecu, șeful UPU-SMURD Timiș.

Mihai Grecu a precizat că operatorul medical al elicopterului SMURD este Spitalul Județean Timișoara, dar acesta este campat pe aeroportul din Arad.

„Există un ordin de ministru care reglementează care sunt tipurile de pacienți care beneficiază, care sunt contraindicațiile transportului aerian, dar în principiu ideea este că pacientul ajunge repede, că elicopterul ajunge repede la pacient, ceea ce e important în misiunile primare și că pacientul nu mai trebuie să străbată terestru distanțe foarte mari. Discutăm de distanțe de tipul Deva – Timișoara, una e să-l aduci cu elicopterul și el pe drum să petreacă doar 45 de minute, fără să dea prin gropi. În funcție de disponibilitatea elicopterului, aceste misiuni se fac astfel încât elicopterul să ajungă cel mai repede la pacient. Elicopterul este campat la aeroportul din Arad, iar acest fapt are și niște avantaje, în sensul că ai acces mult mai ușor în partea de nord a zonei de vest a țării – Satu Mare, Oradea. Cei care au de pierdut sunt cei din zona de est a județului Caraș-Severin, unde se ajunge semnificativ mai greu”, a explicat medicul Mihai Grecu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.