Unul dintre simbolurile minunatului oraș Timișoara este, fără îndoială, fondatorul grupului Phoenix, chitaristul Bela Kamocsa, artistul care s-a stins din viață la vârsta de 66 ani, în luna ianuarie a anului 2010.
Membru fondator al legendarei trupe Phoenix, care a lansat fenomenul beat în România, Bela Kamocsa a crescut în orașul nostru pe strada Vadu Călugăreni (în fostul Lahovari, actuala Piața Bălcescu). „Ca mulți alți copii ai generației mele, mi-am făcut educația pe stradă. În cultura ei am crescut și morala ei m-a format… Strada mea, Vadul Călugăreni în Lahovari era populată de copii săraci ai clasei muncitoare. Obiceiurile burgheze erau rare pe aici. Nimeni nu ne pregătea pentru viață, ci luam ce ni se dădea. N-am avut nici profesoară de franceză, nici de pian, iar de făcut temele mi le făceam când apucam, asta dacă nu aveam treburi mai importante de rezolvat. Nu petreceam mult timp în casă, ci trăiam la comun cu prietenii, făcând tot ce se putea face cu ei. Și distracție și corvezi“, spunea Bela Kamocsa, în cartea autobiografică „Blues de Timișoara“, apărută în 2010.
Fondatorul trupei care avea să devină mai târziu un fanion al rock-ului românesc – Phoenix – a lăsat în urmă apariții pe albumele Vremuri, Nebunul cu ochii închiși și muzica filmului Canarul și viscolul, toate din perioada Phoenix, LP-ul Spirale înregistrat cu formația Gramofon, CD-urile Blues de Timișoara, Te sponsorizez și Vechituri Noi și concertele extraordinare De la Gershwin la Sting și Jimi Hendrix simfonic susținute cu Bega Blues Band.
„Brigada de agitaţie”, începutul carierei
„Primul meu grup a fost la Liceul German Lenau, unde exista o brigadă de agitație care trebuia acompaniată. Eram la tobe, a venit și Covaci, apoi s-au adăugat Bordeianu, Claudiu Rotaru și Ioan Pilu Ștefanovici. Ne numeam Sfinții, de la serialul cu Roger Moore, dar după ce am avut ceva de furcă cu autoritățile (comunismul era ateu, nu?), ne-am schimbat numele în Phoenix, la ideea lui Claudiu. Erau primii ani 60, lumea era înnebunită de sunetul chitarelor electrice. Am ajuns în atenția orașului, cântam pe la serile de dans ale studenților, unde veneau toți tinerii timișoreni. Am cântat la cantina MV, până nu s-a mai putut din cauza aglomerației, apoi la Constructorul devenit Lola, toți veneau după noi“, spunea Bela Kamocsa într-un interviu acordat lui Doru Ionescu, publicat în volumul Timpul chitarelor electrice.
Mony Bordeianu a plecat în S.U.A.
în 1970, iar un an mai târziu, Bela a părăsit Phoenix-ul și a început să cânte jazz alături de Paul Weiner și Puba Hromadka, în cadrul trupei “Gramofon”, care a avut parte de mai multe schimbări de componență.
Bega Blues Band, 35 de ani de activitate
În 1983, Bela, alături de Johnny Bota a pus bazele grupului Bega Blues Band, formație care și-a continuat activitatea până-n zilele noastre și care a sărbătorit 35 de ani de activitate printr-un concert care a avut loc în 7 septembrie, în Timișoara. Bela Kamocsa și-a pus amprenta pe o serie de evenimente care au reușit să rămână până-n zilele noastre în atenția melomanilor, fiind fondator al unor festivaluri din Jimbolia sau Lugoj, precum și fondatorul Galei Blues Jazz din Timișoara sau al Festivalului de Jazz de la Gărâna.
„Primul festival de la Gărâna a avut loc de fapt în sura unei case pe care Pupa și-a cumpărat-o la Brebu Nou. S-a început cu cântări între prieteni și jam – session-uri cu invitați. Apoi s-a deschis unui public restrâns format din cunoștințe și cunosțințe ale cunoștințelor și asta a fost prima ediție. S-a cântat o seară întreagă: bine, dar fără fast concertistic. Nimeni nu-și închipuia că această cântare va lua proporțiile fenomenului Gărâna. Evenimentul a plăcut, atât celor care au cântat cât și celor din public așa că în vara următoare l-am organizat mai bine. L-am mutat la Gărâna din motive de spațiu, la localul La Răscruce. Acest eveniment a avut deja public cumpărător de bilete și cred că s-a numit Festivalul Brebu Gărâna. Am cântat tot noi, vechiul Gramofon plus noile talente ale Timișoarei, Johnny Bota și Dan Ionescu, în diverse combinații. N-a fost multă lume, vreo două – trei sute. Cu fiecare an însă, festivalul a crescut, astfel că grădina Răscrucii a devenit neîncăpătoare. S-a decis mutarea în Poiana Lupului unde funcționează și astăzi. Organizarea a fost preluată de Marius Giura, care a reușit să facă din el cel mai mare festival din România, detronând Sibiul“, spunea Bela Kamocsa în volumul său autobiografic.
După ce, timp de 19 ediţii, Gala de Blues Jazz a fost condusă de Béla Kamocsa „Kamo”, din postura de director artistic, după dispariţia dintre noi a acestui mare artist, sarcina de coordonator al Galei i-a revenit lui Johnny Bota, partener, timp de 30 de ani, al lui Béla Kamocsa, în formaţia Bega Blues Band. În semn de preţuire a lui Kamo, forurile locale au hotărât să denumească evenimentul, începând cu ediţia a XX-a, Gala de Blues Jazz „Kamo”. În 2008, Bela Kamocsa a fost răsplătit cu titlul de cetățean de onoare al orașului Timișoara.
Foto: Nedici Dragoslav
