Harry Tavitian susține un recital extraordinar la Gala de Jazz Lugoj VIDEO

Harry Tavitian susține un recital extraordinar la Gala de Jazz Lugoj VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Cea de-a 8-a ediție a Galei de Jazz Lugoj îl va avea ca principal invitat pe unul dintre cei mai mari muzicieni români, pianistul Harry Tavitian.

Pianistul Harry Tavitian este una dintre personalităţile care au marcat evoluţia jazz-ului românesc şi nu numai. Considerat de presa americană drept cel mai interesant jazzman român contemporan, Tavitian a jucat un rol activ în apariţia şcolilor naţionale de jazz din estul Europei. „Harry Tavitian se numără printre pianiştii extraordinari care au iniţiat şi au desăvârşit Noul Jazz Est-European”, spunea un important critic de jazz austriac.

Harry Tavitian s-a născut în anul 1952 la Constanţa, într-o familie de armeni. A studiat pianul clasic de la vârsta de 6 ani. Este absolvent al Academiei de Muzică din Bucureşti.


La 17 ani descoperă blues-ul. În 1974 participă la prima ediţie a Festivalului de Jazz de la Sibiu şi cântă în jam-session cu Richard Oschanitzky la patru mâini. Din 1976 se dedică exclusiv jazz-ului. În 1978, la Constanţa, pune bazele grupului Creativ cu care va câştiga în 1980 premiul I pentru debut la Festivalul de Jazz de la Sibiu şi va deveni promotorul jazzului de avangardă in România.

Unul dintre marii critici americani de jazz spunea: „Există mulţi pianişti de jazz, dar Tavitian este unic. Folosirea de către el a temelor tradiţionale româneşti şi armeneşti este, fără îndoială, una dintre cele mai bune mânuiri ale muzicii de acest gen la ora actuală, făcută cu deosebită grijă şi dragoste, cu o tehnică superbă şi un simţ dramatic fără egal. În concert, ca şi pe disc, la pian, talăngi sau fluiere româneşti, Tavitian este un om din care muzica pur şi simplu izbucneşte din străfunduri.”

Jazzul de avangardă şi bluesul arhaic alternează în creaţia sa, traversată de la începutul carierei sale de un puternic filon etnic. Tavitian a colaborat în cei 45 de ani de activitate cu muzicieni de marcă români şi străini şi a concertat în majoritatea ţărilor din Europa şi în SUA. Așteaptă cu bucurie primul său concert la Lugoj.

În prima parte a Galei vor fi acordate diplome de excelență pentru promovarea muzicii de jazz. Evenimentul va avea loc în data de 9 noiembrie, în sala Teatrului Municipal Traian Grozăvescu din Lugoj, de la ora 19, iar biletele costă 40 lei.

Foto: Mihaela Petre

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.